08/10/2026
1, 2, 3, start! 🚀
Start unui nou an cercetășesc!
Start unor noi aventuri și provocări!
Start unor prietenii care se leagă și al altora care devin tot mai puternice!
Start unor experiențe de neuitat, al descoperirilor, al curajului de a încerca lucruri noi și al amintirilor pe care le vom construi împreună!
Primul weekend din octombrie ne-a adus nu doar farmecul toamnei, ci și bucuria unui nou început! Cu zâmbete largi, entuziasm și mult dor de revedere, am dat startul unui nou an cercetășesc! 🍂⚜️
Ne-am bucurat de revedere, am depănat amintiri din vacanța de vară, am împărtășit povești și aventuri și am redescoperit cât de frumos este să facem parte dintr-o comunitate în care prieteniile cresc, iar fiecare își găsește locul.
🌉 Unul dintre cele mai speciale momente ale zilei a fost 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑒𝑡𝑎𝑠̦𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑜 𝑟𝑎𝑚𝑢𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑣𝑎̂𝑟𝑠𝑡𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑎𝑙𝑡𝑎. Cu emoție, mândrie și nerăbdare, am fost martorii unor noi începuturi, ai unor pași curajoși către noi experiențe și responsabilități.
Iar pentru că fiecare trecere merită să fie sărbătorită, am decorat împreună un pod care a devenit mai mult decât un simplu simbol: o legătură între etapele creșterii noastre, între amintirile pe care le purtăm cu noi și aventurile care abia așteaptă să înceapă.
Suntem gata să creștem, să învățăm, să explorăm și să lăsăm lumea puțin mai bună decât am găsit-o! ⚜️
Aventura continuă. Împreună!