08/02/2026
Despre ultimii ani ai Fundației Anastasia. O scurtă precizare necesară
Există situații care nu se nasc din intenție, ci din fragilitatea vieții însăși. Ultimii ani ai Fundației Anastasia au fost marcați de o astfel de realitate, pe care simt nevoia să o prezint deschis, cu responsabilitate, tuturor artiștilor ale căror lucrări fac parte din această colecție.
Fundația a fost gândită și construită ca un spațiu de susținere, dialog și vizibilitate pentru arta contemporană românească. Ea a fost, pentru Sorin Dumitrescu, tatăl meu, mai mult decât o structură juridică: a fost un proiect de viață, o formă de angajament cultural și un efort constant de a crea un context în care arta să fie văzută, discutată și valorizată. De-a lungul anilor, a inițiat numeroase proiecte și colaborări pentru ca această colecție să fie expusă și activă în spațiul public. Unele inițiative au reușit, altele nu, însă toate au fost expresia preocupării lui continue și asumate pentru promovarea artei contemporane și a artiștilor care au făcut-o posibilă.
Ultimii ani au schimbat însă radical acest parcurs. Problemele medicale grave cu care s-au confruntat părinții mei Sorin și Doina Dumitrescu au făcut imposibilă, în mod obiectiv, administrarea fundației în forma sa firească, implicit a patrimoniului său de opere. Nu a fost vorba de dezinteres, abandon sau retragere voluntară, ci de o incapacitate reală de a mai gestiona un mecanism care presupunea energie, prezență și decizie constantă. În acest context, fundația a intrat într-o zonă de vulnerabilitate administrativă și financiară, care, în timp, a generat dificultăți serioase.
Această situație nu a fost una transparentă nici măcar pentru mine care am moștenit-o legal, cu toate implicațiile știute și neștiute. Nu am fost implicată în mod direct la vremea respectivă în administrarea fundației și nu am fost înștiințată cu privire la amploarea problemelor apărute. După decesul ambilor părinți, m-am aflat în fața unei realități deja constituite: o fundație cu datorii vechi, acumulate în ani, obligații legale active și un patrimoniu care, prin lege, răspundea pentru aceste obligații. Rolul meu a devenit acela de a prelua o responsabilitate dificilă, într-un moment de pierdere personală profundă, și de a o gestiona și soluționa o situație care nu îmi aparținea ca origine, dar care îmi revenea ca obligație.
Deciziile luate ulterior, inclusiv cele legate de patrimoniul fundației, au fost determinate exclusiv de această stare de necesitate și au fost luate după o serie de consultări cu avocați specializați în legislația fundațiilor culturale. Ele nu au fost îndreptate împotriva artiștilor și nici nu au avut ca scop diminuarea valorii sau a sensului lucrărilor din colecție. Din contră, au fost încercări de a limita prejudicii mai mari (executarea silită, bunăoară), de a onora obligații legale și de a păstra, pe cât posibil, o formă de coerență și responsabilitate într-un context extrem de complicat.
Înțeleg reacțiile emoționale, neliniștea și nemulțumirile pe care această situație le poate genera. Tocmai din acest motiv am considerat necesar acest mesaj, nu ca o justificare sau o formă de apărare, ci ca un exercițiu de transparență. O parte dintre lucrările prezentate în licitația de artă Pinacoteca Interzisă de la Artmark au provenit din colecția fundației Anastasia și au avut drept scop achitarea parțială a datoriilor către statul român. Aceasta a fost singura soluție legală posibilă, la acel moment, pentru a răspunde somației și a gestiona situația în mod responsabil.
Decizia de a colabora cu o casă de licitație recunoscută, precum Artmark, a venit din nevoia de transparență și de asumare publică a acestei situații. Am considerat important ca acest demers să se desfășoare într-un cadru vizibil și profesionist. Mulțumesc, în acest sens, artiștilor ale căror opere au contribuit la suspendarea parțială a stării de alertă a fundației și care au susținut, prin generozitatea lor, acest efort. Cred, totodată, că arta trebuie să circule și să își împlinească menirea prin întâlnirea cu publicul și cu colecționarii săi, aducând un beneficiu real tuturor celor implicați. În spiritul credinței tatălui meu, am încrederea și chiar certitudinea că lucrările din această licitație au ajuns în colecții respectabile, care le-au achiziționat în deplină cunoștință de cauză și cu respect față de valoarea lor culturală.
Fundația Anastasia nu traversează o perioadă ușoară. Este un moment de bilanț dureros, în care idealurile inițiale se întâlnesc cu limitele concrete ale realității. Cred însă că este important ca acest moment să fie înțeles în întregul său tablou — uman, juridic și moral — și nu fragmentat prin interpretări parțiale. Îmi doresc, totodată, să pot proteja și consolida acest patrimoniu într-un context încă fragil, cu responsabilitate și respect, onorând, ca pe o datorie morală, munca și dedicarea părinților mei. În acest sens, rămân profund interesată de promovarea sa și de identificarea unei structuri potrivite care să îi asigure continuitatea și valorizarea. Există câteva direcții posibile și colaborări viitoare, pe care sper să le pot concretiza treptat, astfel încât acest patrimoniu cultural să fie găzduit și pus în valoare așa cm se cuvine.
Anastasia Dumitrescu
