08/06/2024
✒️ Ne aflăm deja într-o perioadă de mare revenire a moralității, la toate nivelurile și din toate direcțiile, dreapta, stânga, centru. Morala revine într-un mod extrem de spectaculos. Evident, de multe ori sunt motive întemeiate, nu vreau să spun că ar fi un dezastru absolut, chiar deloc. Motivațiile sunt deseori foarte bune, dar consecințele pe termen lung ale unui tăvălug uniformizator al moralei publice pot fi problematice. Mai ales că, din punct de vedere politic, după cm bine știți, tabăra opusă recuperează întotdeauna metodele folosite de ceilalți pe câmpul de luptă.
✒️ Când artiștii se implică prea mult în politică, deseori asta duce la dezastre. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că forța artistică însăși poate servi celor mai teribile cauze. Pentru că poate deveni propagandă, pentru că poate servi unor mesaje oribile. Aici este mai mult istoricul de artă din mine decât romancierul care vorbește.
✒️ astăzi pare mai greu ca oricând să interpretezi Rinocerii lui Ionesco. Cele două părți opuse ideologic îl interpretează în felul lor. Extrema stângă face din Rinocerii o piesă care ar fi conține metafora fascismului galopant, a fascizării galopante a minților oamenilor, în timp ce extrema dreaptă vede acolo expresia convergenței ideologice de azi, pe care ei o blamează, adică despre felul în care oamenii renunță să mai gândească pe cont propriu și ajung să condamne fără a gândi.
✒️ știți, istoria este despre forțe mari care sunt adesea antagonice, dar care sunt formate din milioane de destine individuale. Puterea artiștilor, încă din Renaștere, este tocmai aceea de a fi o încarnare asumată a afirmării individualității, adică dreptul de a spune „eu”. Al doilea lucru ar fi emanciparea formelor. Toate mijloacele de exprimare sunt legitime pentru ca acest „eu” să se poată afirma. Nu doar artistul face asta, omul de știință o face la fel de bine.
Arta permite și să avem momente de a pune sub semnul întrebării, de a contesta și uneori chiar de a face o revoluție socială, adică să ajungem acolo unde se face simțită forța istoriei.
✒️ Am lăsat în urmă un secol în care a existat dorința de a distruge cadrul național în beneficiul universalismului, al amestecului de culturi. Dar acum, în momentul în care universalismul este subiectul unor critici extrem de acerbe, ce s-ar putea întâmpla, în mod logic? Revin naționalismele în galop, la toate nivelurile, nu doar în România, nici pe departe.
✒️ trebuie să avem încredere în binele pe care umanitatea îl are în ea.
✒️arta este acel lucru care face viața mai interesantă decât este arta însăși. Îmi place mult această frază și o folosesc cu plăcere la rândul meu.
Totuși, evident, asta nu înseamnă că ar trebui să neglijăm ceea ce este cu adevărat fericirea, pur și simplu pentru că avem un mic moment de extaz în fața unei lucrări, fie că este vorba despre o lucrare vizuală sau atunci când suntem visători în timp ce ascultăm o melodie sau atunci când suntem captivați de lectura unei poezii.
La nivel personal, ceea ce caut, de fapt, este fericirea existențială, care poate fi găsită și într-o operă de artă. Însă fac o diferență clară între această dimensiune filozofică și faptul că o operă este morală sau imorală. Evident, libertatea, care este în mod normal una dintre marile prerogative ale artistului, și chiar exact ceea ce se așteaptă de la el, trebuie să-l determine nu neapărat să nu meargă împotriva moralității, dar în orice caz să nu se abată de la ea în mod exclusiv și automat.
Interviul cu istoricul de artă și scriitorul Schlesser, în comentarii, text și video
