Asociația Europas

Asociația Europas Cercetare sociologică:
realizare de analize, studii și sondaje in domeniul sociologic;
realizarea de anchete de teren;

Asociația EUROPAS este o asociație înființată cu scopul de a sprijini dezvoltarea comunitară prin activități de consultanță, formare, elaborare de programe educaționale, coaching și mentoring. Asociația militează activ pentru dezvoltarea și derularea de politici publice și incluziune socială implicându-se în:

Promovarea sau susținerea de acțiuni comune inițiate de femei și de tineret în domeniul

dezvoltarii durabile și asigurării egalității de șanse;
Promovarea cooperării și mobilității regionale și internaționale precum și dezvoltarea de rețele nationale și transnaționale;
Organizarea și susținerea programelor de formare profesională continuă și reconversie profesionala a adulților, inclusiv dezvoltarea liderilor din toate domeniile de activitate;
Sprijinirea inițiativelor în domeniul îmbunătățirii ocupării pieței muncii, elaborarea și implementarea de programe specifice, programe de îmbunătățirea ocupării pe piața muncii, inserție și reinserție profesională în vederea reducerii șomajului și promovării economiei sociale;
Elaborarea, promovarea, sprijinirea și dezvoltarea de programe de protecție a persoanelor care aparțin unor grupuri vulnerabile, defavorizate, minorități, imigranți, a persoanelor aflate în situație de risc social, persoanelor cu dizabilități etc.;
Orice tip de activități legate de domeniul economiei sociale (antreprenoriat, mentoring, coaching, promovare etc.). Membrii fondatori au o vastă experienţă şi expertiză în:

Managementul proiectelor:
Managementul finanţărilor prin granturi – scheme de grant, inclusiv crearea formularelor de cerere de finanţare şi liniile directoare pentru candidaţi, dezvoltarea criteriilor specifice de evaluare împreună cu grilele de evaluare, manuale pentru evaluatori;
management de proiect, planificare, implementare şi monitorizare;
evaluarea propunerilor de finanţare;
elaborarea bugetelor şi analiza financiară;
lucrul cu finanţarea programelor din diverse domenii: IMM-uri, Resurse Umane. Infrastructura, Mediu, Sevicii Sociale, Administraţie Publică, Minorităţi, Educaţie;
Managementul Ciclului de Proiect, axat pe: descrierea proiectului, managementul de proiect, monitorizarea şi evaluarea proiectelor, implementarea proiectelor, management financiar; proiecte de mediu şi infrastructura (planuri de afaceri, studii de fezabilitate, termeni de referinţă, specificaţii tehnice etc.);
dezvoltarea de programe de training şi consultanta, formare profesională continua pentru adulţi;
instruire, asistenta follow up şi consiliere în vederea scrierii şi depunerii de proiecte eligibile în domeniul Instrumentelor Structurale şi prevederilor din Ghidul Solicitantului pentru FSE/FEDR şi FEADR (POS DRU, PO DCA, POR, POS CCE, PNDR);
cunoaşterea legislaţiei naţionale şi comunitare aplicabile, a Programelor Operaţionale Sectoriale, a Documentului Cadru de Implementare şi a Ghidului Solicitantului;
cunoaşterea sistemului Administraţiei Publice Locale și Centrale din România, atât la nivel central cât şi local, ONG –uri, ADR –uri şi Organisme Intermediare;
domeniul achiziţiilor publice;
Dezvoltare Comunitară;
Comunicare si relatii publice:
comunicare publică;
campanii de comunicare și relații publice locale, regionale și naționale;
studii și analize de imagine pentru organizații și lideri;
consultanța în comunicare, relații publice și imagine;
realizare și implementare de manuale de identitate vizuala pentru Programele Operaționale și pentru organizații publice și private;
comunicare on-line și rețele sociale;
conceperea și organizarea de evenimente.

📢 𝐀𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟑𝟎 𝐬̦𝐢 𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢? 𝐄𝐬̦𝐭𝐢 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭, 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐮 𝐬̦𝐨𝐦𝐞𝐫? 𝐍𝐨𝐢 𝐭𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐢 𝐚𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫! 💼🚀📌 𝐍𝐮 𝐥𝐚̆𝐬𝐚 𝐞𝐭...
09/02/2025

📢 𝐀𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝟑𝟎 𝐬̦𝐢 𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢? 𝐄𝐬̦𝐭𝐢 𝐬𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭, 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫 𝐬𝐚𝐮 𝐬̦𝐨𝐦𝐞𝐫?

𝐍𝐨𝐢 𝐭𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐢 𝐚𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫! 💼🚀

📌 𝐍𝐮 𝐥𝐚̆𝐬𝐚 𝐞𝐭𝐢𝐜𝐡𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐟𝐢𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆! 𝐀𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐢 𝐬̦𝐚𝐧𝐬𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐮 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐍𝐄𝐑𝐀𝐌𝐁𝐔𝐑𝐒𝐀𝐁𝐈𝐋𝐀̆:

💰 𝐏𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝟔𝟎.𝟎𝟎𝟎€ 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐚𝐢 𝐝𝐨𝐦𝐢𝐜𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐫𝐮𝐫𝐚𝐥
💰 𝐏𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎€ 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐮𝐫𝐛𝐚𝐧

🎓 𝐂𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢?
✅ 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐞𝐳𝐢 𝐟𝐨𝐫𝐦𝐮𝐥𝐚𝐫𝐮𝐥 👉 𝐡𝐭𝐭𝐩𝐬://𝐛𝐢𝐭.𝐥𝐲/𝟒𝐟𝐍𝐟𝐓𝟕𝐰
📞 𝐓𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭𝐚̆𝐦 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞
🎓 𝐔𝐫𝐦𝐞𝐳𝐢 𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐭𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐧𝐨𝐫𝐢𝐚𝐭 𝐬̦𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝟗𝟎𝟎 𝐥𝐞𝐢 𝐥𝐚 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐥𝐯𝐢𝐫𝐞
💡 𝐈̂𝐭̦𝐢 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆𝐦 𝐢𝐝𝐞𝐞𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐩𝐥𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐢
🏆 𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮 𝐜𝐚̂𝐬̦𝐭𝐢𝐠𝐚̆, 𝐭𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢 𝐟𝐢𝐫𝐦𝐚 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐬𝐞𝐳𝐢 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞𝐚!

💪 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆-𝐭̦𝐢 𝐯𝐢𝐬𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞! 𝐀𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚̆ 𝐚𝐜𝐮𝐦! 🚀

Completarea acestui formular reprezintă intenția dumneavoastră de a participa la activitățile proiectului și nu reprezintă în mod automat acceptarea în grupul țintă al proiectului. Ulterior recepționării acestuia, veți fi contactat(ă) pentru finalizarea procedurii de înscriere.

📌 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭? 𝐏𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫? 𝗦̦𝗼𝗺𝗲𝗿? 𝗣𝗲𝗿𝘀𝗼𝗮𝗻𝗮̆ 𝗻𝗲𝗮𝗻𝗴𝗮𝗷𝗮𝘁𝗮̆? sau 𝘀̦𝗼𝗺𝗲𝗿 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗮̆ 𝗱𝘂𝗿𝗮𝘁𝗮̆? Acestea sunt doar etichete care NU te...
28/11/2024

📌 𝐒𝐭𝐮𝐝𝐞𝐧𝐭? 𝐏𝐞𝐧𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫? 𝗦̦𝗼𝗺𝗲𝗿? 𝗣𝗲𝗿𝘀𝗼𝗮𝗻𝗮̆ 𝗻𝗲𝗮𝗻𝗴𝗮𝗷𝗮𝘁𝗮̆? sau 𝘀̦𝗼𝗺𝗲𝗿 𝗱𝗲 𝗹𝘂𝗻𝗴𝗮̆ 𝗱𝘂𝗿𝗮𝘁𝗮̆? Acestea sunt doar etichete care NU te definesc! 👊 Hai să le schimbăm împreună cu titluri ca antreprenor, administrator, director general!
𝗜𝗮𝘁𝗮̆ 𝗰𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗳𝗮𝗰𝗶:
📝 Completează formularul de mai jos.
📞 Te contactăm pentru a discuta și a-ți completa dosarul de înscriere.
🎓 Urmează cursurile de formare antreprenorială și la absolvire primești 900 lei.
💡 Te sprijinim să-ți transformi ideea într-un plan de afaceri solid.
🏆 Dacă ai câștigat concursul de planuri de afaceri, te ajutăm să-ți înființezi firma!
💶 Obții aproximativ 60.000 euro NERAMBURSABILI, dacă ești din mediul rural sau până la 100.000 euro dacă ești din mediul urban!
📝 Completează formularul de înscriere! 👉 https://bit.ly/4fNfT7w

Completarea acestui formular reprezintă intenția dumneavoastră de a participa la activitățile proiectului și nu reprezintă în mod automat acceptarea în grupul țintă al proiectului. Ulterior recepționării acestuia, veți fi contactat(ă) pentru finalizarea procedurii de înscriere.

Proiectul "CRESC – Creativitate Rurala pentru o Economie Sociala Consolidata”, ID MySMIS 303860 este finantat in cadrul ...
14/11/2024

Proiectul "CRESC – Creativitate Rurala pentru o Economie Sociala Consolidata”, ID MySMIS 303860 este finantat in cadrul Programului Incluziune si Demnitate Sociala 2021-2027 PIDS prin Fondul Social European. Proiectul se implementeaza in regiunea de dezvoltare Nord- Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est pe o perioada de 30 de luni, incepand cu luna august 2024.
Proiectul este implementat de ACQUISITION CAREER MANAGEMENT S.R.L., in calitate de beneficiar, in parteneriat cu ASOCIATIA EUROPAS, si PROFI JOBS CONSULTING S.R.L. proiect CRESCObiectivul general al proiectului consta in îmbunatatirea accesului la piata muncii si masuri de pentru minim 135 de persoane care doresc sa infiinteze intreprinderi sociale in mediul rural, din care minim 14 femei, minim 21 de persoane de etnie roma, minim 41 de persoane vulnerabile din mediul rural, prin promovarea desfasurarii de activitati independente și a economiei sociale in mediul rural, respectiv infiintarea a minim 34 de structuri sustenabile de economie sociala in mediul rural din regiunile Nord- Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est, pentru a asigura integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: informarea a cel putin 300 de persoane din care 30 vor fi femei din mediul rural al regiunilor Nord- Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est, pentru a asigura integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile; dezvoltarea competentelor in domeniul antreprenoriatului social pentru minim 135 de persoane care doresc sa infiinteze intreprinderi sociale in mediul rural dintre care minim 14 femei, minim 21 persoane de etnie roma, minim 41 persoane vulnerabile; organizarea de activitati de dezvoltare a capacitatii si a abilitatilor din domenii relevante pentru minim 135 de persoane, dintre care minim 14 femei, minim 21 persoane de etnie roma, minim 41 persoane vulnerabile; selectarea a minim 34 planuri de afaceri prin concurs pentru a fi finantate in cadrul proiectului; furnizarea de servicii personalizate de consiliere in domeniul antreprenoriatului social sau a antreprenoriatului pentru; infiintarea si functionarea a minim 34 de intreprinderi sociale; crearea a minim 136 de noi locuri de munca in cadrul intreprinderilor sociale infiintate; desfasurarea unui program de monitorizare a functionarii si dezvoltarii celor minim 34 de intreprinderi sociale infiintate.

Proiectul are 2 etape de implementare:
- Etapa I – Sprijin pentru infiintarea de noi intreprinderi sociale,
- Etapa a II-a – Implementarea planurilor de afaceri si monitorizarea functionarii intreprinderilor sociale.

Principalele rezultate preconizate sunt: minim 300 de persoane informate cu privire la activitatile derulate in cadrul proiectului; minim 135 de persoane care doresc sa infiinteze intreprinderi sociale in mediul rural selectate in grupul tinta, din care minim 14 persoane vor fi femei, 21 de persoane de etnie roma și 41 de persoane vulnerabile din mediul rural; minim 135 persoane participante la programele de formare antreprenoriala specifica, membre ale grupului ținta; minim 135 de persoane participante la alte activitati de dezvoltare a capacității și abilitatilor in domenii relevante în vederea infiintarii de intreprinderi sociale, membre ale grupului ținta; 1 concurs de evaluare si selectie a planurilor de afaceri și minim 34 de planuri de afaceri aprobate și selectate în vederea finantarii; minim 34 de intreprinderi sociale infiintate și functionale in mediul rural al regiunilor Nord- Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est; Minim 136 de locuri de munca nou create in mediul rural al regiunilor Nord- Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est; minim 34 de atestate de intreprindere sociala dobandite.

Valoarea totala a proiectului este de 14.307.049,01 lei, din care 12.045.278,09 lei reprezintă valoarea eligibila nerambursabilă din FSE+, 2.125.637,31 lei reprezinta valoarea eligibila nerambursabila din bugetul național si 136.133,61 lei reprezinta valoarea cofinantarii eligibile a beneficiarului.

Proiectul „ACCES – ACtivarea Comunitatilor din mediul urban prin dezvoltarea Economiei Sociale”, ID MySMIS 309523 este f...
27/10/2024

Proiectul „ACCES – ACtivarea Comunitatilor din mediul urban prin dezvoltarea Economiei Sociale”, ID MySMIS 309523 este finanțat în cadrul Programului Educație și Ocupare, prin Fondul Social European Plus. Proiectul se implementează în regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est, pe o perioadă de 30 de luni, începând cu 1 august 2024.
Proiectul este implementat de ACQUISITION CAREER MANAGEMENT S.R.L., în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu ASOCIAȚIA EUROPAS și Asociația AEDU.
proiect ACCESObiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru minim 135 de persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban: persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive, prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale, respectiv înființarea a minim 21 de structuri sustenabile de economie socială în mediul urban din regiunile Nord-Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est, pentru a asigura integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
– cresterea nivelului de informare a cel putin 300 de persoane (minim 30 femei) cu privire la programul de formare antreprenoriala si posibilitatea de a beneficia de finantare nerabursabila pt infiintarea de intreprinderi de economie sociala, respectiv cu privire la masurile de ocupare de care pot beneficia:

persoanele aflate in cautarea unui loc de munca,
tineri cu varsta de peste 30 ani,
someri,
someri de lunga durata,
persoane din grupuri dezavantajate pe piata muncii,
persoane inactive,
– dezvoltarea si implementarea unei campanii de informare si constientizare acordata publicului;
– imbunatatirea accesului la piata muncii si a competentelor in domeniul antreprenoriatului social pentru minim 135 de persoane din GT care doresc sa infiinteze intreprinderi sociale in mediul urban, prin participarea acestora in cadrul unui program de formare antreprenoriala specifica;
– valorificarea potentialului tinerilor pe piata muncii pentru minim 135 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca, tineri cu varsta de peste 30 ani, someri, someri de lunga durata, persoane din grupuri dezavantajate pe piata muncii, persoane inactive, din care minim 14 femei, prin organizarea de activitati de dezvoltare a capacitatii si abilitatilor acestora in domenii relevante in vederea infiintarii de intreprinderi sociale;>
– stimularea economiei sociale si antreprenoriatului social prin dezvoltarea de scheme de sprijin pentru persoanele din mediul urban care doresc sa devina antreprenori in domeniul economiei sociale si prin selectarea a minim 21 de planuri de afaceri pentru a fi finantate in cadrul proiectului in vederea infiintarii unor intreprinderi sociale in mediul urban (din regiunile Nord-Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est);
– perfectionarea cunostintelor si aptitudinilor antreprenoriale a celor minim 21 de antreprenori, prin furnizarea de servicii personalizate de consiliere in domeniul antreprenoriatului social sau a antreprenoriatului, completand abilitatile dobandite de acestia in cadrul programului de formare antreprenoriala specifica;
– promovarea desfasurarii de activitati independente si a economiei sociale prin infiintarea si demararea functionarii a minim 21 de intreprinderi sociale in mediul urban din regiunile de implementare ale proiectului;
– imbunatatirea accesului la piata muncii si masuri de activare pentru persoanele aflate in cautarea unui loc de munca (tineri cu varsta de peste 30 ani, someri, someri de lunga durata, persoane din grupuri dezavantajate pe piata muncii, persoane inactive), prin crearea a minim 136 de noi locuri de munca in cadrul intreprinderilor sociale infiintate in mediul urban;
– cresterea gradului de ocupare si sustinerea depasirii situatiei de vulnerabilitate a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca prin desfasurarea unui program de monitorizare a functionarii si dezvoltarii celor minim 21 de intreprinderi sociale finantate, cu scopul final de a mentine ocupate cele minim 136 de locuri de munca nou create, la 13 luni de la finalizarea interventiei.

Principalele rezultate preconizate:
– Minim 300 de persoane informate cu privire la activitățile derulate în cadrul proiectului, din care minim 30 vor fi femei;
– Minim 135 de persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul urban selectate în grupul țintă, din care minim 14 vor fi femei;
– Minim 135 de persoane participante la programe de formare pentru dezvoltarea capacității și abilităților în domenii relevante în vederea înființării întreprinderii sociale;
– 1 concurs de evaluare și selecție a planurilor de afaceri și minim 21 de planuri de afaceri aprobate pentru a fi finanțate;
– Minim 21 de antreprenori beneficiari ai serviciilor personalizate de consiliere în domeniul antreprenoriatului social/antreprenoriatului,
– Minim 21 de întreprinderi înființate, care dobândesc atestate de întreprindere socială și sunt funcționale în mediul urban din regiunile Nord-Vest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia si Sud-Est;
– Minim 136 de locuri de muncă nou create în mediul urban pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri, șomeri de lungă durată, persoane din grupuri dezavantajate pe piața muncii, persoane inactive din regiunile menționate.
Locurile de muncă vor fi menținute încă minim 13 luni de la finalizarea intervenției.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 14.889.489,05 lei, 12.589.668,92 reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE+, 2.221.706,28 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 78.113.87 lei reprezintă valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului.

Acquisition Career Management SRL, ASOCIAȚIA EUROPAS și Asociația AEDU, parteneri în proiectul ACCES – ACtivarea Comunităților din mediul urban prin dezvoltarea Economiei Sociale, ID MySMIS 309523, finanțat din Fondul Social European Plus în cadrul Programului Educație și Ocupare 2021-2027 (PEO) publică în cele ce urmează Metodologia de selecție a grupului țintă și Metodologia de evaluare și selecție a Planurilor de afaceri.

Proiectul “DEIS – Dezvoltarea Economiei rurale prin Întreprinderi Sociale sustenabile″, ID MySMIS 311106 este finantat i...
27/10/2024

Proiectul “DEIS – Dezvoltarea Economiei rurale prin Întreprinderi Sociale sustenabile″, ID MySMIS 311106 este finantat in cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială, prin Fondul Social European Plus (FSE+). Proiectul se implementează în regiunile de dezvoltare NordVest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est, pe o perioadă de 30 de luni, începând de la 1 august 2024.
Proiectul este implementat de ACQUISITION CAREER MANAGEMENT S.R.L., in calitate de beneficiar, in parteneriat cu ASOCIAȚIA EUROPAS și ASOCIAȚIA AEDU. proiect DEIS Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea accesului la piața muncii și măsuri de activare pentru minim 135 de persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul rural, din care minim 14 femei, minim 21 de persoane de etnie romă, minim 41 de persoane vulnerabile din mediul rural, prin promovarea desfășurării de activități independente și a economiei sociale în mediul rural, respectiv înființarea a minim 34 de structuri sustenabile de economie socială în mediul rural din regiunile NordVest, Nord-Est, Vest, Centru, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Sud-Est, pentru a asigura integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
– Cresterea nivelului de informare a cel putin 300 de persoane (din care 30 femei) din mediul rural cu privire la programul de formare antreprenoriala si posibilitatea de a beneficia de finantare nerabursabila pentru infiintarea de intreprinderi de economie sociala in mediul rural, respectiv cu privire la masurile de ocupare, de care pot beneficia persoanele care doresc sa infiinteze intreprinderi sociale in mediul rural,
– implementarea unei campanii de informare si constientizare acordata publicului;
– imbunatatirea accesului la piata muncii si a competentelor in domeniul antreprenoriatului social pentru minim 135 de persoane care doresc sa infiinteze intreprinderi sociale in mediul rural (minim 14 femei, minim 21 de persoane de etnie roma si minim 41 de persoane vulnerabile din mediul rural), prin participarea acestora in cadrul unui program de formare antreprenoriala specifica;
– cresterea expertizei relevante pentru minim 135 de persoane care doresc sa infiinteze intreprinderi sociale in mediul rural, prin organizarea de activitati de dezvoltare a capacitatii si abilitatilor acestora in domenii relevante in vederea infiintarii de intreprinderi sociale;
– stimularea economiei sociale si antreprenoriatului social prin dezvoltarea unei scheme de sprijin pentru persoanele din mediul rural care doresc sa devina antreprenori in domeniul economiei sociale si prin selectarea a minim 34 de planuri de afaceri pentru a fi finantate in cadrul proiectului in vederea infiintarii unor intreprinderi sociale in mediul rural;
– perfectionarea cunostintelor si aptitudinilor antreprenoriale a celor minim 34 de antreprenori, prin furnizarea de servicii personalizate de consiliere in domeniul antreprenoriatului social sau a antreprenoriatului, completand abilitatile dobandite de acestia in cadrul programului de formare antreprenoriala specifica;
– promovarea desfasurarii de activitati independente si a economiei sociale in mediul rural prin infiintarea si demararea functionarii a minim 34 de intreprinderi sociale in mediul rural;
– sustinerea procesului de reducere a fenomenului saraciei si a grupurilor vulnerabile in vederea depasirii situatiei de excludere sociala, prin crearea a minim 136 de noi locuri de munca in cadrul intreprinderilor sociale infiintate prin proiect si angajarea in cadrul acestora a minim 41 de persoane vulnerabile din mediul rural;
– asigurarea integrarii pe piata muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile si sustinerea depasirii situatiei de vulnerabilitate a persoanelor vulnerabile din mediul rural, prin desfasurarea unui program de monitorizare a functionarii si dezvoltarii celor minim 34 de intreprinderi sociale finantate, cu scopul final de a mentine ocupate cele minim 136 de locuri de munca nou create, respectiv de a mentine angajate in cadrul acestora cele minim 41 de persoane vulnerabile din mediul rural, la 13 luni de la finalizarea interventiei.

Principalele rezultate preconizate sunt:
– Minim 300 de persoane informate din cele 7 regiuni ale țării cu privire la activitățile derulate în cadrul proiectului, din care minim 10% vor fi femei (30 femei);
– Minim 1 parteneriat inițiat cu autoritățile locale (ex. UAT/AJOFM/Consiliu județean/ Camera de comerț);
– minim 135 de persoane care doresc să înființeze întreprinderi sociale în mediul rural selectate în Grupul Țintă, din care minim 14 femei, minim 21 persoane de etnie romă și minim 41 de persoane vulnerabile;
– Minim 135 de persoane din grupul țintă participante la programe de formare antreprenorială specifică sectorului economiei sociale; din care minim 123 absolvenți ce primesc certificate recunoscute de MMSS;
– Minim 135 de persoane participante la alte activități de dezvoltare a capacității și abilităților în domenii relevante în vederea înființării de întreprinderi sociale; din care minim 123 absolvenți ai cursurilor de formare;
– 1 concurs de evaluare și selecție a planurilor de afaceri și minim 34 de planuri de afaceri aprobate pentru a fi finanțate;
– Minim 34 de antreprenori beneficiari ai serviciilor personalizate de consiliere în domeniul antreprenoriatului social/antreprenoriatului în general. Aceștia vor dobândi tot atâtea atestate de întreprindere socială, funcționale în mediul rural din regiunile de implementare ale proiectului;
– Minim 136 de locuri de muncă nou create în mediul rural, din care minim 41 de persoane vulnerabile din regiunile menționate. Locurile de muncă vor fi menținute încă minim 13 luni de la finalizarea intervenției.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 14.307.049,01 lei, 12.094.594,89 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FSE+, 2.134.340,27 lei valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național și 78.113.85 lei reprezintă valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului.

Acquisition Career Management SRL, ASOCIAȚIA EUROPAS și ASOCIAȚIA AEDU, parteneri în cadrul proiectului DEIS – Dezvoltarea Economiei rurale prin Întreprinderi Sociale sustenabile, ID MySMIS 311106, finanțat din Fondul Social European Plus în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 (PIDS) publică în cele ce urmează Metodologia de selecție a grupului țintă și Metodologia de evaluare și selecție a Planurilor de afaceri.

Concursul se adreseaza participantilor la cursurile de competente antreprenoriale organizate in cadrul proiectului, precum si celor care indeplinesc criteriile de acces in grupul tinta. Informatii suplimentare privind inscrierea la concurs, evaluarea si selectia planurilor de afaceri castigatoare care vor beneficia de finantare sub forma de subventii, precum si documentele necesare inscrierii se regasesc in prezenta metodologie.

Address

Bucharest

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Europas posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share