06/02/2026
Astăzi am avut o zi speciala: prezentarea finală a proiectelor de analiză de date și predicții realizate de tinerele participante în cadrul programului de WISE!
A fost o zi plină de emoție, curaj și mândrie. Tinerele au demonstrat nu doar cât de mult au învățat, ci și cât de departe pot ajunge atunci când au sprijinul potrivit. Prezentările lor au fost la nivelul unor adevărați profesioniști în data analytics, o dovadă a muncii, determinării și pasiunii investite în acest parcurs.
Un gând de recunoștință profundă merge către colega noastră, Dudari, care a fost alături de ele pas cu pas, cu dedicare, răbdare și energie, contribuind enorm la această reușită. Dar și Gabrielei Barbulescu care le-a sprijinit de-a lungul ședințelor de .
Mulțumim din inimă Elisabetei Moraru pentru găzduirea caldă și pentru oportunitatea de a încheia această experiență într-un loc atât de inspirațional, precum sediul Google România.
Suntem recunoscători domnului Ministru al Muncii, Petre Florin Manole, pentru mesajul puternic despre importanța competențelor cerute astăzi pe piața muncii și pentru încurajarea oferită acestor tinere aflate la început de drum.
Mulțumim și lui Tudor Cosăceanu de la UiPath, care le-a împărtășit cu generozitate o parte din experiența sa și le-a oferit inspirație pentru viitor.
După vizita la Google și prezentările finale, ziua a continuat cu un moment de bucurie la RoboHub, unde Ana Maria Stancu le-a făcut cunoștință participantelor cu roboții și au descoperit mai îndeaproape lumea fascinantă a tehnologiei. 🤖
Astăzi am văzut nu doar proiecte finale, ci începuturi.
Felicitări tuturor participantelor - viitorul arată extraordinar prin voi!