26/06/2026
„Cei care te-au torturat ca să vorbești, acum vor să taci.” (citat, supraviețuitor al torturii)
Pe 26 iunie, de Ziua Internațională în Sprijinul Victimelor Torturii, Fundația ICAR se alătură apelului global și susține The Survivors’ Charter, inițiativa promovată de International Rehabilitation Council for Torture Victims.
Carta a fost construită pornind de la vocile supraviețuitorilor torturii din diferite regiuni ale lumii și reafirmă drepturi esențiale: dreptul de a trăi fără tortură, dreptul la adevăr și responsabilizare, dreptul de a participa la deciziile care îi privesc, dreptul la justiție, reparație, reabilitare și solidaritate internațională.
Pentru ICAR, această zi este legată direct de propria noastră istorie. Înființată în 1991, după căderea regimului comunist, Fundația ICAR este prima organizație din România dedicată sprijinirii victimelor torturii, represiunii politice și altor forme grave de abuz. Activitatea noastră a pornit de la nevoia de recunoaștere, reabilitare și reparație pentru foștii deținuți politici și familiile lor.
În 1993, ICAR a deschis la București primul Centru de Reabilitare pentru foști deținuți politici. Tot din 1993, Fundația ICAR derulează programe dedicate reabilitării victimelor torturii cu sprijinul Fondului Voluntar al Națiunilor Unite pentru Victimele Torturii — UNVFVT, unul dintre cei mai constanți finanțatori și parteneri strategici ai ICAR. Această colaborare a făcut posibilă continuitatea serviciilor specializate și extinderea lor, de la foștii deținuți politici și familiile acestora către refugiați, solicitanți de azil, persoane strămutate forțat și alte persoane ale căror drepturi au fost încălcate.
De peste trei decenii, echipele ICAR oferă servicii gratuite medicale, psihologice, sociale și juridice persoanelor afectate de tortură, tratamente inumane sau degradante, detenție arbitrară, persecuții politice, violență extremă sau migrație forțată. Reabilitarea nu este un gest de caritate, ci un drept și o parte esențială a răspunsului la consecințele torturii.
Activitatea ICAR a contribuit și la recunoașterea publică și juridică a abuzurilor trecutului. Am susținut demersuri pentru asumarea represiunii comuniste, am oferit expertiză medicală și juridică în procesele împotriva torționarilor Vișinescu și Ficior, iar rapoartele medicale și psihologice ale ICAR au sprijinit cauze importante privind încălcarea articolului 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului — interzicerea torturii.
Ca membru al rețelei IRCT, Fundația ICAR face parte dintr-o comunitate internațională de centre și organizații care lucrează pentru reabilitarea supraviețuitorilor torturii. În această rețea, relația noastră de lungă durată cu RCTV Memoria din Republica Moldova are o semnificație aparte. ICAR a fost alături de demersurile care au contribuit la înființarea centrului de la Chișinău și a continuat colaborarea prin formare profesională, schimb de expertiză și consolidarea serviciilor integrate pentru supraviețuitori.
The Survivors’ Charter ne amintește că supraviețuitorii nu trebuie doar ascultați. Ei trebuie implicați în deciziile care le privesc viața, recuperarea și accesul la justiție.
Tortura nu are justificare. Nu în detenție, nu în război, nu în numele securității.
Reabilitarea este un drept, nu un privilegiu.