AUTISM ROMANIA

04/10/2026

Incompetență, nepăsare, dezinteres... Toate la un loc.
Adică bătaia de joc a statului român față de persoanele autiste, cu dizabilități grave în general, care se simte și doare și mai tare atunci când afli ce fac alte state pentru acestea și ce fac autoritățile centrale și locale și cele „responsabile” pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.
Ce fac alții, doar cu ultimele informații culese azi:
• Președintele Ciprului Nikos Christodoulides a prezentat planurile pentru un nou centru de zi pentru autism în Strovolos (Nicosia): 2 milioane €, finanțat de Eurobank, pentru o clădire de aproximativ 740 mp, cu o curte interioară protejată de stimuli excesivi și grădină senzorială, destinat unui număr de până la 30 de adulți autiști de peste 22 de ani. În paralel, statul avansează cu un alt centru model regional în Famagusta, de 4,5 milioane €. Si nu au pib astronomic fata de Romania.
• REPUBLICA MOLDOVA: Un stat cu resurse mult mai mici, dar care își extinde serviciile Respiro. Potrivit comunicării oficiale din 31 iulie 2026, existau 6 servicii anterior dezvoltate și alte 4 inaugurate în 2026, cu încă 2 în pregătire. Familiile persoanelor cu dizabilități severe pot beneficia de îngrijire temporară pentru acestea, de până la 30 de zile anual, ca să poată respira sau să meargă la un medic.
În România
Din experiența familiilor cu care am comunicat, accesul la servicii publice adaptate pentru adulții autiști cu nevoi mari de sprijin este practic zero – autismul, pare-se, e doar un moft al nostru, nu e mare lucru special, ca să merite o abordare... specială. Este ceva ce poate fi băgat în aceeași oală cu alte dizabilități – mintale, psihice – după instituțiile și autoritățile județene și locale. Iar familiile ne relatează că serviciile existente pentru alte dizabilități nu sunt adaptate nevoilor adulților lor autiști, deci EXCLUZIUNE perpetuă și continuă. Părinții să se descurce cm pot, să-i țină acasă, să-i scoată la plimbare în parc, să caute la ONG-uri...
ONG-urile sunt principala supapă-pilon de supraviețuire a sistemului în România. Câte ONG-uri au resurse să facă servicii de la zero pentru adulți, aliniate la toate standardele măcar minime? Infim de puține. De exemplu, în registrul Ministerului Muncii apare doar un serviciu privat denumit explicit „respiro” pentru adulți cu dizabilități, administrat de o fundație.
Statul român spune: „Fă tu serviciul de la zero (clădiri, dotări, PERSONAL, licențiere conform standardelor) și noi... POATE o să cumpărăm de la tine servicii pentru cei pitiți în baza noastră de date prin DGASPC-uri – pe care îi tot trimitem la ONG-uri pentru sprijin”. CÂTE ONG-URI POT FACE ASTA, deși ar fi foarte motivate să o facă pentru copiii lor?
• La sfârșitul anului 2025, în România figurau în evidențe 980.873 de persoane cu certificat de handicap. Aproximativ 350.000 de adulți sunt încadrați în grad de handicap grav, marea majoritate trăind în afara instituțiilor rezidențiale. Pentru cei care depind de îngrijirea familiei, părinții rămân principalul sprijin, chiar și când îmbătrânesc.
• Investiții în prevenire – insuficiente și prea puțin vizibile în viața familiilor cu care lucrăm. Altfel ar exista programe reale ale DGASPC-SPAS-urilor de sprijin în comunitate pentru adulții din familii și pentru familiile însele – clasic deja. Sau făcute în parteneriat cu ONG-urile. Noi nu găsim un asemenea sprijin accesibil și adecvat pentru familiile cu adulți autiști cu nevoi mari de sprijin. În cazuri fericite, câte un centru de zi – tot o instituție închisă/nedeschisă realmente comunității – pentru toți și toate, neadaptat autiștilor, aflat și, eventual, la 50–100 km de casa ta.
• 64 de locuri respiro am găsit în registrul serviciilor sociale licențiate din 10 septembrie 2026, în 9 „centre” pentru adulți cu dizabilități, în 7 județe și București, Sectorul 5. Două dintre centre sunt în Vaslui. Și toate acestea într-o țară cu aproximativ 350.000 de adulți încadrați în grad de handicap grav, marea majoritate trăind în afara instituțiilor rezidențiale. Pentru cei îngrijiți de familie, cine asigură sprijinul când părintele obosește, se îmbolnăvește sau are nevoie de un răgaz? Lipsă cronică, cvasigenerală de servicii respiro pentru copii și adulți: în 34 dintre cele 41 de județe, registrul nu identifică niciun serviciu denumit explicit „respiro” pentru adulți cu dizabilități. „Nu avem”, „Nu știm” – răspunsurile pe care familiile disperate le primesc de la autoritățile județene și locale.
• Rețeaua de asistenți personali profesioniști pentru adulți rămâne foarte restrânsă. ANPDPD derulează un proiect cu o țintă de formare și angajare de 500 de profesioniști până în mai 2028, incluzând și APP deja angajați. 500 la aproximativ 350.000 de adulți cu handicap grav! Iar asistenții personali părinți, care nu pot deveni APP pentru propriii copii, îi îngrijesc fără încetare, 24 de ore din 24, fără respiro, până la ultima picătură de putere. Iar apoi, care este calea? Instituțiile „de închis”/, căci este „dezinstituționalizare”, pe care le tot închidem și nu reușim decât rocade de tipuri servicii redenumite, dar în același spatii...REFORMA prin PNRR (2021–2026)
Într-o raportare publică din septembrie 2026, ministrul Dragoș Pîslaru anunță că prin PNRR au fost dezvoltate 28 de centre de servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități, pentru 2.520 de beneficiari. Tipurile de servicii finanțate includ centre de zi, centre de asistență și suport sau centre de recuperare neuromotorie. Scopul investiției – prevenirea instituționalizării și sprijinirea dezinstituționalizării, care nu se mai termină de aproape 30 de ani în total, iar pentru adulți de peste 10 ani. 28 de centre – nici măcar unul pentru fiecare județ. Câte dintre ele oferă sprijin adaptat adulților autiști cu nevoi mari de sprijin? Această cifră, singură, nu ne spune, iar din experiența familiilor cu care am comunicat, nu cunoaștem niciunul. Pentru că autismul NU este o dizabilitate luată în serios.
Frustrare și revoltă, normale (din păcate, exprimate doar prin emoticoane de „furie” ale părinților).
Ce-i de făcut cu alesii, reprezentantii..? Cum vom ieși din criza asta a educației și asistenței sociale? Sănătatea nu o amintim acum, dar e cam tot pe acolo. Gândiți-vă doar la vremurile apropiate când finanțările europene disponibile astăzi se vor încheia sau se vor schimba. Dacă acum NU se construiesc centre măcar la jumătatea valorii celui din Cipru și nici alte servicii de mici dimensiuni, in comunitate, pentru care statul trebuie să aloce clădiri adaptate sau terenuri pe care să construiască spatii adecvate pentru servicii – de zi, rezidențiale mici, locuințe protejate... ATUNCI va fi jale. Că doar nu vor pleca din țară toate familiile cu adulți autiști, deși am putea cere statului român o primă de plecare și de instalare în alte state, ori chiar un acord interstatal în UE pentru plecări de grupuri.
Lăsând satira la o parte, să gândim ce facem azi pentru azi, dincolo de emoticoane sau postări de revoltă personală, dar mai ales pentru mâinele copiilor noștri, dependenți de noi mai mult sau mai puțin, dar toți cu nevoie de sprijin pentru a trăi decent...
Dacă noi cerem în Bucuresti, cel mai bogat `judet` din țară, de 20 de ani, autorităților municipale și de sector un spațiu de măcar 2 încăperi decente pentru programe destinate tinerilor + multe alte lucruri minunate pe care le-am putea face acolo pentru comunitatea noastră, și NIMIC. De vreo mulți ani, de la Primăria Sectorului 1 – Nimic. cu o mică exceptie de 1 an in 2024, când am beneficiat de un spațiu. Acum, nimic.
Autoritatile locale nu au, nu vor, nu pot...
Nevoia există, e mare, dar ea nu este STRIGATĂ DE NOI, de fiecare dintre noi – în cor mare sau măcar mai mici, din păcate. ne putem permite să rămânem doar dezamăgiți? sau

14/09/2026

Tema întâlnirii de astăzi a fost inspirată de o discuție avuta astăzi cu o dna de 85 de ani, fiica autistă, dizabilitate mintală, care ne-a sunat disperată pentru situatia lor actuala si mai ales pentru ce va fi..ne-a cerut ajutorul. Este o discutie la indigo, a treia în ultimele 3-4 luni, apeluri disperate pe care le primim de la parinti singuri, mame singure de varstă înaintată, care au trăit cu ...speranța ca va aparea o solutie și pentru ei.

13/09/2026

Poate va ajuta acest ghid cand va ganditi la ce alegerea interventiilor care sa ajute pe copilul dvs., indiferent da varsta lui.

Cum alegem o intervenție pentru copilul nostru? Un nou ghid pentru părinți, unde vei găsi 8 filtre ale procesului de decizie.

„Trebuie să începeți terapia cât mai repede.”
„Metoda aceasta are cele mai bune rezultate.”
„Terapia asta la copilul nostru a funcționat extraordinar.”
„Dacă nu faceți suficient acum, pierdeți timp prețios. Mai târziu o să regretați.”
Sau reclama de la TV: „Șansele de recuperare ale copilului cu autism cresc în primii 3 ani de viață...”
Pentru mulți părinți, alegerea unei intervenții începe într-un moment în care există deja îngrijorare, dar și presiune și foarte multe recomandări din afară. Sentimentul de vinovăție că nu faci ce trebuie, cm trebuie, că nu faci mai repede, mai mult, mai... te poate copleși.
Cred că, înainte de întrebările „Ce intervenție/
terapie să aleg?”,„Cât de multă?” sau „Unde să caut?”, merită să ne oprim la câteva întrebări mai importante:

Pentru ce nevoie concretă a copilului caut sprijin?
Ce vrem să se schimbe în viața lui și la ce îi va folosi?
Ce știm despre beneficiile, limitele și riscurile intervenției înainte de a o alege?
Este potrivită pentru copilul meu — pentru profilul, comunicarea, ritmul și limitele lui?
Ce presupune pentru copil și pentru întreaga familie?

Și alegerea nu se termină atunci când am început intervenția. Procesul de decizie continuă și după ce am ales și am început o intervenție.
Poate că în această a doua etapă lucrurile sunt chiar mai dificile: Cum îmi dau seama dacă lucrurile merg în direcția potrivită pentru copil, dar și pentru familie? Cum decid dacă este bine să continuăm, să adaptăm sau să schimbăm ceva?

În noul ghid „Cum alegem și evaluăm o intervenție pentru copilul nostru?” vei găsi 8 filtre ale procesului de decizie, împărțite în două etape:
-5 filtre înainte de a alege o intervenție - pentru a clarifica de ce o alegem, ce vrem să obținem și ce ar fi nevoie să știm înainte de a începe.
-3 filtre după ce am început- pentru a urmări cm îi este copilului, ce se schimbă în viața lui și dacă avem motive să continuăm, să adaptăm sau să reconsiderăm intervenția.
În ghid găsești și întrebări concrete, exemple, un caz practic, semnale de alarmă pentru intervenții nevalidate sau riscante și o fișă de decizie pe care o poți folosi pentru propria situație.

Din pagina Empathic Lab poți descărca ghidul-linkul este în comentariu. Sper să îți fie de folos când alegeri intervențiile pentru -și cu- copilul tău, indiferent de vârsta lui.
🫶🧭🔆

08/09/2026

O poveste dramatică a unui tată de adult autist ne reînvie întrebarea, „Ce va fi după noi?„ , ce este mereu în mintea unui părinte, dar pe care uneori o punem în adormire, ca să putem păși cumva înainte..
Jeon Gyeong-cheol, scriitor, 63 de ani, și-a îngrijit singur, timp de peste 20 de ani, fiul autist cu dizabilități profunde. Fiul său avea 27 de ani și avea nevoie permanentă de sprijin.
Când tatăl a aflat că suferă de cancer hepatic în stadiu terminal și că mai avea doar câteva luni de trăit, principala lui grijă a devenit găsirea unui loc în care fiul său să poată trăi în siguranță după moartea sa.
A călătorit prin întreaga țară -Coreea de Sud-și a contactat aproape 1.000 de centre și servicii. Foarte puține puteau sau erau dispuse să primească un adult cu nevoi atât de mari de sprijin.

A început să scrie public despre căutarea sa disperată, iar povestea lui a ajuns la televiziuni și a emoționat întreaga țară. Cititorii au strâns aproximativ 59.000 de dolari, iar fiul său a reușit, în cele din urmă, să se mute într-o comunitate rezidențială destinată persoanelor cu dizabilități de dezvoltare profunde.

După ce a găsit o soluție pentru fiul său, tatăl și-a dedicat timpul rămas încercării de a contribui la construirea unui sistem mai bun de sprijin și pentru alte familii aflate în aceeași situație. A murit la 64 de ani.
„Vreau să-i spun să uite de tatăl lui și să trăiască fericit. Dar nu vreau să mă uite cu totul. Sper să-și amintească puțin de mine”, mărturisea el.

1. La ce soluție v-ați gîndit/ vă gândiți voi pentru copilul vostru?
De exemplu: o locuință în comunitate împreună cu alte persoane, cu îngrijire permanentă, sprijin la domiciliul său câteva ore pe zi sau pe săptămână sau o altă variantă?
2. Cine v-ați gândit că va oferi acest sprijin: statul-DGASPC-SPAS, un ONG/un alt furnizor privat sau ce altceva?

Dacă aveți deja experiență cu vreuna din aceste formule de sprijin, vă rugăm să le împărtășiți cu noi. Mulțumim!

18/08/2026

AUTISM ROMANIA propune crearea unui mecanism național prin care nevoile persoanelor cu dizabilități să devină vizibile și să se transforme în servicii.
Am transmis Ministerului Muncii și ANPDPD o Notă de fundamentare și un set de propuneri pentru îmbunătățirea cadrului actual de reglementare privind evaluarea nevoilor de servicii sociale și transformarea acestora în servicii reale.
Problema: statul deține multe informații disparate despre persoane, servicii și bugete, dar nu avem astăzi o imagine publică, unitară și suficient de detaliată care să arate, pentru fiecare județ și la nivel național, de ce servicii au nevoie oamenii, ce primesc efectiv și ce nevoi rămân fără răspuns. Si noi nu le cunoastem, nu știm unde ne aflăm exact.

Nu este suficient să știm câte persoane au certificat de handicap sau câte servicii licențiate sunt în țară. Pentru planificarea reală trebuie să știm, de exemplu, câte persoane au nevoie de centru de zi adaptat, sprijin la domiciliu, servicii respiro, locuire incluzivă, sprijin pentru ocupare, echipe mobile sau intervenție în situații de criză – și câte dintre aceste nevoi sunt efectiv acoperite.

Principalele noastre propuneri sunt:
• realizarea unui tablou public național al nevoilor și al nevoilor neacoperite, construit după aceleași reguli/format în toate județele;
• raportarea listelor de așteptare, a refuzurilor cererilor noastre, a serviciilor recomandate în planuri, dar neprimite, și a zonelor în care serviciile lipsesc, ce lipsește;
• explicarea publică a situațiilor în care o nevoie identificată nu este inclusă între prioritățile de finanțare în strategiile locale și județene, planurile anuale și bugete;;
• planificarea din timp a tranziției copil–adult, astfel încât împlinirea vârstei de 18 ani să nu însemne dispariția dintr-un sistem și reapariția într-altul fără servicii pregătite;
• un control mai atent asupra evaluărilor și planurilor individuale, astfel încât acestea să reflecte nevoile reale ale persoanei, nu doar serviciile care există deja în localitate/județ;
• introducerea unor praguri de alertă atunci când listele de așteptare, recomandările neimplementate sau lipsa serviciilor arată un deficit grav;
• existența unei capacități reale de răspuns în situații de urgență și criză.
Cerem ca informațiile pe care instituțiile deja le colectează să fie corelate, după format unitar, făcute publice și folosite pentru decizie.
Scopul demersurilor noastre este calitatea vieții copiilor și adulților cu dizabilități, sprijinirea familiilor și prevenirea instituționalizării.
O nevoie cunoscută din timp poate deveni serviciu, buget și sprijin în comunitate. O nevoie care rămâne invizibilă în dosare poate deveni, peste ani, o situație de criză.
Prevenirea instituționalizării începe înainte de criză: prin cunoașterea nevoilor, planificarea serviciilor și asumarea răspunsului public.

Rolul nostru, al persoanelor autiste și al familiilor:
**să cerem ca evaluările copiilor și adulților cu dizabilități să reflecte toate nevoile reale ale persoanei, nu doar serviciile care există deja în localitate sau județ. Dacă un anumit sprijin este necesar, el trebuie identificat și recomandat ca atare, pus în plan.

Nu acceptați ca răspuns final simplul „nu avem acest serviciu”, deci nu îl punem în planuri. Faptul că un serviciu nu există nu înseamnă că nevoia dispare. Cereți ca lipsa lui să fie consemnată, ca nevoie neacoperită, și cereți in scris să vă spună ce măsuri intenționează autoritatea să ia pentru a răspunde acestei nevoi.
Cu cât nevoile sunt mai corect evaluate, consemnate și cerute în mod explicit de noi TOTI, cu atât devine mai greu ca ele să rămână invizibile în planificarea publică.

07/06/2026

31/05/2026

1 Iunie. Ziua Copilului.
În aceste zile vedem cu aleșii locali se întrec in promovarea evenimentelor de 1 iunie. Vedem ca se cheltuiesc milioane de lei, în toată țara, pentru activități dedicate copiilor. Da, copiii au nevoie de bucurie, de joacă, de întâlniri, de experiențe frumoase, deși multe sunt de calitate discutabilă.
Dar câte dintre aceste resurse ajung cu adevărat și la copiii cu dizabilități?
Câte dintre evenimentele organizate de autorități sunt adaptate și pentru ei — fizic, senzorial, comunicațional?Câte sunt gândite incluziv, nu doar declarate „pentru toți copiii”?
Probabil că răspunsul cel mai onest îl vor da părinții care ajung la astfel de manifestări. Îi încurajăm să ne scrie aici, pe pagina noastră, cm a fost experiența? Cum au fost primiți copiii lor? Au putut participa, ai fost înțeleși, susținuți? Sau au stat, din nou, pe margine sau chiar acasă?

Știm însă că, atunci când părinții copiilor cu dizabilități cer consiliilor locale sau primăriilor să aloce resurse și pentru copiii lor, pentru acțiuni sau activități recreativ-educative, răspunsurile sunt adesea vagi, amânate sau inexistente.
Nu vorbim aici despre instituții. Nu vorbim acum despre centre de zi pe care autritătile locale au obligația să le dezvolte pentru cei vulnerabili, pentru că mulți copii merg deja la școală — cel puțin teoretic. Nu vorbim despre cereri formulate de asociații pentru finanțarea de diferite proiecte. În țara acesta nu avem asociații în fiecare localitate.. Dar avem copii cu nevoi speciale sau dizabilități în mai toate. Acum vorbim despre activități comunitare regulate sau periodice, adaptate nevoilor lor: activități de weekend, într-un spațiu al primăriei, amenajat corespunzător, unde copiii cu dizabilități să se poată întâlni, să petreacă timp liber, să fie împreună, fără presiunea unui program rigid ca la școală sau la centru. Adică activități organizate de primarii și CL pentru copiii lor speciali, ideal incluzive, dar ADAPTATE nevoilor copiilor special in primul rând.
Și, în același timp, unde și părinții lor să poată respira puțin, să vorbească între ei, să nu mai fie complet singuri și copleșiți.
Pentru că știm prea bine: în România, mulți părinți ai copiilor cu dizabilități nu au aproape niciun moment pentru ei înșiși. Sunt 100% din timp lângă copiii lor, în lipsa unor servicii reale de sprijin, a centrelor respiro suficiente sau a unor condiții acceptabile în cele foarte puține care există.
Iar uneori, acolo unde există o formă de sprijin, accesul este limitat la 2-3 ore, o dată pe săptămână, într-un interval orar în care părinții sunt la serviciu — de exemplu, între 9.00 și 16.00. Adică exact când le este cel mai greu să îl folosească.
De aceea, pentru mulți copii autiști și copii cu dizabilități, 1 Iunie nu este o zi a bucuriei, ci o zi ca toate celelalte: o zi de stat deoparte, acasă, în afara comunității sau merginalizațți în spații „pentru toți copiii„.
În timp ce autoritățile locale cheltuiesc sume mari din taxele și impozitele noastre pentru evenimente publice, prea puține dintre aceste resurse ajung și la copiii cu dizabilități. Uneori, aproape nimic. Poate 0. Poate 0,01%.

Și atunci ne întrebăm, copiii cu dizabilități nu sunt și ei copiii comunității? Nu au și ei dreptul la joacă, la prieteni, la participare?

De 1 Iunie, nu vrem doar marketing, spectacole și fotografii oficiale.
Vrem comunități în care toți copiii contează. Inclusiv cei care au nevoie de sprijin, adaptări, liniște, predictibilitate, accesibilitate și oameni pregătiți să îi primească.

Vă invităm să ne scrieți aici pe pagina:
Cum a fost 1 Iunie pentru copilul vostru? Ați găsit evenimente accesibile și incluzive? Ați simțit că a fost și despre el? Ne-am bucura sa avem exemple de evenimente adaptate și copiilor autiști.

La mulți ani, dragi copii!

11/05/2026

Vă așteptăm astăzi, 11 mai, de la ora 19.00 la Ceaiul de la ora..19.00 -Vocea comunității- AUTISM ROMANIA. Adică în mai puțin de 3 ore.

Când trimiteți mesajul mai departe, vă rugăm să nu uitați să copiați și linkul întâlnirii. Il punem în comentarii, iar la share parcă se pierde.
Mulțumim si vă așteptăm să punem țara la cale. 🤗

30/04/2026

Căutăm un AVOCAT care sa fie și părinte al unei persoane autiste. Vrem să ajutăm o altă familie.
Serviciu contra cost.
Mulțumim.

29/04/2026

Nu toate formele de ajutor se văd sau sar în ochi. Dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin importante.

Consilierea gratuită pentru părinți, informarea corectă și advocacy-ul pentru drepturile persoanelor autiste pot îmbunătăți și acestea vieți, chiar dacă nu oferă „recuperare”.

Dacă ai avut în 2025 venituri din salariu sau pensie (daca aceasta a fost peste 3000 de lei), 🌞redirecționează 3,5% 🌞din impozitul pe venit datorat pe 2025 către AUTISM ROMANIA, prin Formularul 230.
Pe tine nu te costă nimic. Pentru noi înseamnă resurse ca să continuăm. Ajuta-ne și tu să fim de ajutor! 🙏
Mulțumim!

Găsiți formularul varianta electronică în comentariu.