15/03/2026
𝟑. 𝐂𝐨𝐫𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐉𝐨𝐬. 𝐎 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐭̦𝐚̆ 𝐦𝐨𝐧𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐚̆
𝐀𝐬̦𝐞𝐳𝐚𝐫𝐞. Satul Cornii de Jos face parte din comuna Tătărăști. Este situat în extremitatea sudică a Colinelor Tutovei (sudiviziunea: Colinele Răcătăului), la poalele unor dealuri, după cm umează: dealul Șonțului (E, 283 m), dealul Ghilimei (SV, 252 m), dealul Sohodol (SE, 255 m), Dealul Călugăreasca (SV,220 m), Valea Dâmboaiei/Dâmboiului[1] (NV), dealul Chiscul lui Jarpan (V, 230 m), Râpa Mănăstirii. Este flancat de mai multe păduri, unele crescute în mod natural, ca urmare a abandonării terenului agricol, altele fiind plantate de localnici, prin coordonarea Ocolului Silvic, prin anii 60 ai secolului trecut. În partea Sudică se află o pădure de pini și una mixtă (”la Țiglă”), cu multe specii variate.
Localitatea este compusă din două secțiuni, despărțite de o vale mică, bogată în izvoare. Localicii spun că satul era compact, însă, din cauza unor ploi și alunecări de teren, o parte dintre case (care formează golul dintre secțiuni, partea dinspre Est) au fost distruse, cei afectați mutându-se în altă parte. Ceea ce atrage atenția în mod deosebit este forma circulară a așezărilor din partea SE a satului, formând o zonă liberă aproape rotundă.
𝐃𝐞𝐧𝐮𝐦𝐢𝐫𝐞. Denumirea satului Corni (de Jos sau de Sus) poate proveni din două surse. Prima face referire la un arbust de corn (Cornus mas), specie întâlnită destul de des în pădurile din proximitate, cu atât mai mult în urmă cu câteva secole[2]. Atrage atenția explicația academicianului Iorgu Iordan, care definește cuvântul corn, întâlnit ca denumire pentru multe sate din România, o zonă cu „mai multe boschete (sau buchete de pădure) de codri, despărţite prin poeni”[3]. Geografia locală întărește acest tip de aranjament natural, cu păduri, poieni.
Părerea noastră este că denumirea localității provine tocmai de la această geografie locală: un mosaic natural de păduri, arbuști, poieni etc.
𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. Istoria localității se împletește armonios cu istoria celorlalte localități din proximitate, unde viața socială a fost influențată de variațiile economice, sociale și culturale din Moldova. Prin valorificarea hărților vechi, se poate deduce că prima localitate cu denumirea de Corni a fost Cornii de Jos. Satul a roit în direcția N, NV, formându-se satul Cornii de Sus. Împărțirea în ”Cornii de Jos” și de ”Cornii de Sus” s-a făcut târziu, în timpul recensământului rusesc din Moldova, în anul 1774[4], fiind denumiri definitorii până astăzi. Înainte de acest an, în documentele vremii, se menționează doar un singur nume, cel de Corni, cu trimitere la ”Cornii de Jos”.
𝐚. 𝐌𝐚̆𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐚𝐫𝐡𝐞𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐞. Pe teritoriul satului Cornii de Jos s-au găsit mai multe fragmente ceramice, indicând mai multe așezări din epoca Bronzului (Cultura Monteoru IC2-IC3)[5], dar și din epoca Fierului (La Tène), cu urme de așezări dacice. În 1927, arheologul C Solomon a făcut sondaje[6], descoperindu-se cești cu torți cu buton, piese aflate la Muzeul Național de Antichități. Puținele cercetări arheologice atestă, așadar, existența unor urme vechi de civilizație (aprox. 4000 ani), în special în zona de NV, V și SV. Nici nu e de mirare, datorită poziționării strategice. Apa Siretului era aproape, la fel și drumurile principale. Vegetația bogată reprezenta o sursă importantă pentru creșterea animalelor.
𝐛. 𝐑𝐚̆𝐬𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝟏𝟗𝟎𝟕. În comuna Tătărăști răscoala din 1907 a început în satul Cornii de Jos. Astfel, mai mulți localnici s-au adunat, nemulţumiţi de faptul că orice împrumut de hrană se transforma în zile de muncă, dar şi din cauza lipsei de pământ pentru folosul lor. Evenimentul a izbucnit pe 15 martie 1907, în satul Cornii de Jos, după care s-a format un grup din toate satele, anunţându-se prin tragerea clopotelor[7]. Persoana vizată a fost boierul Costache Sturza din Ungureni, iar mai apoi, Leon Vidraşcu din satul Gherdana, Evenimentul nu s-a lăsat cu violenţe, „în urmă, proprietarul convenind cu locuitorii şi făcând chiar un act pentru a le da pământ şi imaş în condiţiunile puse de săteni după care s-au retras în linişte fără a se deda la acte de violenţă. Toate acestea s-au întâmplat înainte de a sosi armata.”[8] Din păcate, în urma intervenţiei armatei, au fost trimişi în judecată 10 persoane[9]: Ion I. Răchită, Ştefan Pisaltu, Neculai Pavâl, Ion I. Bobaşcu, Simion Macovei, Ion Angheluţă, Neculai Roşu, Toader Machidon, Neculai Mihalache, Const. I. Machidon (judecat cf. art. 352 c.p. combinat cu 63 c. p.)[10]
𝐌𝐨𝐧𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞.
𝐚.𝐂𝐢𝐬̦𝐦𝐞𝐚𝐮𝐚-𝐦𝐨𝐧𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐚𝐥 𝐞𝐫𝐨𝐢𝐥𝐨𝐫. În partea de Sud-Est a satului există o cișmea deosebită, cu următoarea inscripție: ”1924 iunie în 29, în amintirea eroilor r. Iancu Pâncescu, Ioniță Bratu, Iorgu Dinu, Al. Bratu, Dumitru Turta, Sofia I. Stratulat, Gheorghe Angheluță, Tănasă Bratu, Dumitru Chitic, Ghiorghi Trăistaru, Ștefan Trăistaru, Catinca P. Gh. Muntean, Neculai ria, Raruca E. Trăistariu, Ioana P. Trandafir, Ion Bulboaca, Ghio Ț. Grecu, Profir, Ștefan Munteanu, Zamfira Istrotor, Ion I. Rogozanu, Ion Florea, Costache Păncescu, C Cin. Ț. Panrcu Darie, Simion Pancescu, Gavrila Grecu, Neculai Răchită, Ioan Antofe, Nastasia Balan, Toader Chiric, Costică Roșu, Vasile Roșu”. Așadar, cișmeau a fost sfințită în data de 29 iunie 1924, după ce, mai mulți localnici au contribuit la ridicarea acesteia. Numele contributorilor fiind înscrise în cele două casete special amenajate. Doi dintre ctitori au fost identificați ca eroi. Este vorba despre Ion I. Rogozanu, participant în Războiul de Independență, și Dumitru Chitic, cântăreț bisericesc în comunitate, participant la războaiele balcanice și în Primul Război Mondial. Dimensiunile cișmelei sunt următoarele: L: 5 m, l: 1 m, h: 1,73 m.
𝐛. 𝐓𝐫𝐨𝐢𝐭̦𝐚. În localitate există o singură troiță, ridicată prin grija familiei Mitrița și Liuba Roșu prin anii 2000. Sfințirea s-a făcut de către doi preoți, Pr. Dumitru și Eugen Darie, la eveniment participând mulți localnici. Mai târziu, locuința părintească a fost vândută, fiind cumpărată de un localnic. În 9 octombrie 2022, un incendiu care a distrus locuința, a afectat grav și troița. A fost refăcută prin grija localnicilor. Troița este construită din BCA, geamuri termopan, acoperișul fiind învelit cu tablă.
𝐜. 𝐎 𝐚𝐬̦𝐞𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐨𝐧𝐚𝐡𝐚𝐥𝐚̆, sub numele de „Joseni”, azi desființată[11]. Vom reveni cu un articol despre acest așezământ monahal.
𝐏𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚. Locuitorii satului reprezintă un amestec de moldoveni și ardeleni. O mențiune care confirmă cele spune este dată de I. Lahovary, în Marele Dicționar Georgrafic: „...locuitorii satelor Cornii de Jos şi Cornii de Sus se deosebesc de cei din apropiere prin îmbrăcămintea lor care seamănă cu aceea a locuitorilor din Transilvania...”[12]. La finalul secolului XIX, data publicării volumului, Lahovary atestă o componentă deosebită ale acestor locuitori, vestimentația transilvăneană. Cel mai probabil, familii de români ardeleni s-au refugiat în aceste zone moldave. În apropierea satului există o altă localitate, Ungureni, nume dat după acești români care au plecat din Ardeal.
Nume de familii: Frățilă, Roșu, Stratulat, Crimu, Păncescu, Manea, Pisaltu, Angheluță, Gălbeniță, Bulboacă, Sandu, Chiric, Grecu, Trăistaru, Bratu, Dinu, Antofe, Răchită, Rogozanu, Istrotor,
Anul și numărul de locuitori:
1774: 65
1790: 75
1803: 80
1820: 110
1831: 120
1845: 135
1860: 150
1884: 189
1899: 200
1912: 230
1930: 215
1941: 279
1948: 262
1956: 248
1966: 249
1977: 203
1992: 152
2002: 134
2011: 119
2021: 90
𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚. Prima școală din sat se datorează unui localnic, Ion Rogozanu. Acesta și-a donat propria casă, cu terenul aferent de 8 arii. Testamentul său datează din 23 august 1934. Aceași persoană a mai donat un teren de 26 de arii, situat în punctul ”Pe Deal”, ca venitul din acel teren să fie folosit pentru întreținerea școlii[13]. Școala a fost demolată în anii din urmă.
𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞.
1.Veteranul Ion Rogozanu, care a donat terenul și propria locuință pentru înființarea școlii primare
2. Pictorul Mircea Stratulat. A pictat mai multe biserici din: Huruiești, Măldărăști, Buda, Valea Lupului (lângă R. Sărat), Lespezi, Cornii de Sus (sfinții din exteriorul bisericii), Fundoaia, Roman, Costișa (ultima biserică pictată integral), Icușești (doar pridvorul, din cauza decesului). La Adjud a pictat biserica "Sf. Teodosie de la Brazi” (pr. Pralea), turla bisericii din centrul orașului (pr. Strat), iar la biserica de lângă spital a pictat sfinții exteriori, icoana în mozaic de la intrare și altarul paraclisului. A decedat în data de 28 septembrie 2024, fiind înmormântat la Adjud.
3. Monahia Evinalia Roșu
Un sat mic, cu o istorie deosebit de interesantă................................................................
𝐍𝐨𝐭𝐞 𝐛𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐜𝐞:
[1] MDG, II, 658
[2] C. Giurescu, Istoria Pădurii româneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi, Ed. Ceres, Bucureşti, 1976, p. 293.
[3] Iorgu Iordan, Toponimia românească, Ed. Academiei R.S.R. , p. 65; T. Porucic, Lexiconul termenilor entopici din limba română din Basarabia, în AB, an II (1930), nr.3, p. 329.
[4] Moldova în epoca feudală, vol VII, partea I, ediţie ingrijită de P. G. Dmitriev, Ed. Ştiinţa, Chişinău,1976, p. 264.
[5] Alexandru Vulpe, Descoperiri arheologice pe cursul mijloc al Siretului, în Arheologia Moldovei, p. 78.
[6] C. Solomon, BCMI, XX, 1927, p. 107
[7] Documente privind marea răscoală a ţăranilor din 1907, vol II, A. Moldova, Editura Academiei Socialiste România, Bucureşti, 1983, p. 686.
[8] Documente privind marea răscoală..., p. 687;
[9] Documente privind marea răscoală..., p. 658, "... în ducerea lor am sfătuit pe unii care i-am crezut mai înţelepţi să fie în pace şi linişte, după care m-am dus la primărie şi am citit proclamaţiunea în numele majestăţii sale regelui şi după mai multe convorbiri s-au liniştit şi împrăştiat pe la casele lor fără a se face tulburare în parohie” (p. 682), „....aşa că-i considerăm ca cei mai paşnici locuitori” (p. 687);
[10] Documente privind…, p. 661.
[11] MDG, II, 658
[12] MDG, II, p. 658.
[13] Monitorul Oficial, partea I, decembrie 1936 (nr. 280-303), p. 330
