12/01/2024
A treia activitate, care ne ocupă cel mai mult timp, este aceea de a crea o platformă online dedicată copiilor, adolescenților, tinerilor, dar și părinților și educatorilor, care să vorbească despre toate cele patru problematici de care am menționat mai devreme: siguranța online, consumul de droguri, traficul de persoane, adicții/dependențe.
Ideea acestei platforme a plecat de la o discuție pe care am avut-o cu unii parteneri, referitoare la o platformă online despre droguri, despre impactul acestora asupra copiilor și adolescenților, despre ce pot face aceștia și părinții preocupați de aceste probleme.
Reflectând asupra acestui subiect m-am gândit că o platformă care să adreseze problemele arzătoare cu care se confruntă copiii, adolescenții, tinerii, pe de o parte, și părinții și educatorii, pe de altă parte, ar fi foarte utilă, pentru că ar putea reprezenta un răspuns integrat la întrebările dificile și chinuitoare cu care se confruntă foarte mulți.
Suntem de părere că este stringentă nevoia de cooperare la ora actuală între ONG-uri, instituții de stat, zona privată, mediul educațional pentru a asigura o abordare integrată a problemelor care ne amenință siguranța copiilor, a adolescenților, a tinerilor și, implicit, viitorul țării noastre.
După mai multe evaluări am ajuns la o denumire care cred că se potrivește cel mai bine pentru acest demers. Platforma se va numi ”ce să fac?” – întrebarea care apare în mod natural atunci când ne confruntăm cu o problemă.
Toate bune și frumoase! Am început să căutăm sponsori, am purtate nenumărate discuții și am avut nenumărate întâlniri în care toată lumea era de acord cu ideea și spunea clar că ne vor susține... însă s-a schimbat legislația privind impozitele în domeniul IT, ceea ce a blocat sponsorii care susțineau demersul nostru.
Am reușit, după multe căutări și eforturi, să găsim sponsori care s-au oferit să ne sprijine cu fonduri pentru construcția platformei online.
Astfel, în prezent, împreună cu oameni de suflet din Târgu Jiu, lucrăm la crearea platformei ”ce să fac?”, pe care sperăm să o lansăm în cursul lunii februarie 2024, care va conține informații la zi despre cele patru subiecte menționate mai sus și care își propune, de asemenea, să prezinte în mod integrat toate datele necesare persoanelor care vor avea nevoie de sprijin în unul dintre cele patru domenii pe care le avem în vedere (siguranță online, consum de droguri, trafic de persoane, adicții/dependențe). Ne dorim ca această platformă să fie un instrument de un real folos în societate.