What are the opening hours?

Monday 10:00 - 15:30 Tuesday 10:00 - 15:30 Wednesday 10:00 - 15:30 Thursday 10:00 - 15:30 Friday 10:00 - 13:30

Muzeul Școlii de Arhitectură

Home
Romania
Bucharest
Muzeul Școlii de Arhitectură

Centrul Expozițional Documentar. Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”

Fotografii vechi, desene, mulaje de ipsos, documente de arhivă, frânturi de text, amintiri ale unor foşti "elevi" adunate şi puse împreună, încearcă să redea o istorie fragmentară a şcolii de arhitectură de la noi, din 1892 până spre anii '90. Această istorie ni s-a părut a fi cu atât mai bogată cu cât poate fi presărată cu lucruri care au fost, sau ar fi putut fi, parte a vieţii unui student arhi

tect. Instrumente de desen, un teu sau un florar de lemn, un aparat foto sau un radio vechi, fotografii din ateliere sau de la orele de desen, ş.a.m.d., (re)devin preţioase pentru că pot întregi o poveste din muzeu. Despre toate acestea, dar mai ales despre felul în care s-a învățat și predat arhitectura de-a lungul anilor încearcă să povestească Muzeul (re)amenajat în 2014 în fosta sală de modelaj, în demisolul Corpului Vechi al Școlii de Arhitectură.

28/07/2026

Casa Radio
Este timpul pentru o binemeritată vacanță. Ultima postare din acest an universitar va fi despre așa numita Casa Radio.
Este ironic cm un imobil conceput ca Muzeu Național de Istorie a ajuns să fie cunoscut sub numele unei instituții (Radiodifuziunea) care nu a reușit să îl folosească niciodată. Casa Radio și Casa Poporului: două case supradimensionate, două clădiri fără nume pentru că și-au pierdut (parțial) identitatea.
În proiectul Centrului Civic (1977-1981) exista o clădire pentru Muzeul Național de Istorie, am vorbit despre ea cu altă ocazie, un alt proiect rămas fără finalitate. În 1986 a început execuţia Muzeului Naţional de Istorie după un alt proiect și pe un alt loc, pe bulevardul care duce la Academia Militară. Acest muzeu urma să ocupe doar o parte din imensa clădire. În rest urma să fie un fel de mall cultural comunist: cinematograf, săli de spectacole, etc. Tezaurul muzeului urma să fie amplasat în subteran pe nivelul -4. Erau în proiect 36 de săli de 60-80 metri lungime, 12-18 metri lăţime, 7-8 metri înălţime, 4 bunkere-depozit pentru exponate preţioase și un auditoriu de 1000 de locuri.
În centrul clădirii Muzeului (zona ce acum este demolată) era gândită (conform unor informații neverificate) montarea pe verticală a copiei după Columna lui Traian care să poată fi admirată de pe fiecare etaj. Mai bine decât în Forumul lui Traian, ale cărui clădiri erau la distanță de friza sculptată.
Ideea de a expune copia Columnei pe verticală, într-un atrium central, este verosimilă, chiar dacă piesele din marmură artificială au un reazăm care face greu de realizat montarea pe verticală.
Pe data de 23 august în 1989 a fost inaugurat Muzeul Național de Istorie al Republicii Socialiste România (clădire impropriu numită Casa Radio, începută în 1986), deși clădirea nu era terminată. Era a doua mare construcţie comunistă, după Casa Poporului. Arhitectul clădirii, Cornel Dumitrescu, era autorul unei lucrări de doctorat despre muzeele de artă. Clădirea urma să aibă peste150.000 mp fiind înrudită ca ambiții cu Casa Poporului și obligată să adune cât mai multe funcțiuni.
Prin HG nr. 571/22.09.1992, imobilul din str. Știrbei Vodă, aflat în administrația Ministerului Culturii, a fost repartizat în cea a Radiodifuziunii române, de aici denumirea de Casa Radio. Costurile care depășeau posibilitățile unei instituții de stat au dus la privatizarea și proiectul de conversie a clădirii într-un complex cu funcţiuni comerciale polivalente,
Pentru proiectul Dâmbovița Center clădirea a fost tăiată în două prin dinamitarea subsolului și demolarea traveilor centrale (150.000 mc de terasamente și 60.000 mc volum demolare). Au fost demolate prin implozie 6 etaje din subsolul clădirii. Scopul era de a gestiona două clădiri mai mici. Dar, spre deosebire de doamna tăiată în două cu fierăstrăul, Casa Radio nu a mai fost lipită la loc, în ciuda trucurilor de magie încercate. Clădirea și-ar fi putut îndeplini funcția inițială de mall dacă proiectul public-privat Dâmboviţa Center ar fi funcționat. Acest parteneriat nu a funcționat dar măcar a fost inițiat, spre deosebire de parteneriatul similar propus pentru implementarea proiectului București 2000.
Clădirile ca și colecțiile muzeale sunt oglinzi în care putem să nu ne recunoaștem, precum Caliban, dar care ne reflectă pe noi. Starea precară a sediilor muzeelor și a patrimoniului muzeal oglindește, de fapt, starea societății.
Sursă foto:
apolodor.ro (Demolarea parțială a Casei Radio, 21 august, 2008)

PS: Proiectul Muzeului de istorie a fost realizat pe locul ocupat de un manej interbelic, învecinat cu baza sportivă Venus. Ca să înțelegem topografia trebuie să ne întoarcem la proiectul Cetății Universitare care planificase clădiri până în dreptul Grădinii Botanice. Facultatea de Drept a fost construită pe terenul pe care se aflau: arena sportivă Romcomit, terenurile de tenis Doherty și Sportul Studentesc. Facultatea de litere, conservatorul de muzică, Academia comercială și Casa studenților (singura care s-a construit) urmau să se ridice pe terenul ocupat de Clubul Venus. Respectivul club sportiv era delimitat de o porțiune din str. Sf. Elefterie care a dispărut prin construcția Operei Române. Terenul acestei baze sportive coincide aproximativ cu Parcul Operei. Acesta era vizavi de Casa Radio. Într-o hartă din 1961 terenul ocupat în prezent de Casa Radio era teren hipic (nu hipodrom).

23/07/2026

Luminatorul Camerei Deputaților (Ultimul episod despre )
"Dictatura este un secret cunoscut de cât mai puțini care are consecințe asupra a cât mai mulți." (Elias Canetti)

Iată un detaliu al Casei Poporului, unul cunoscut de foarte puțini: în actuala Cameră a Deputaților luminatorul este o iluzie, lumina nu provine de la soare ci de la becuri.

Sala Senatului (gândită inițial pentru altceva, pentru că în perioada comunistă nu exista decât o singură cameră legiuitoare) avea un luminator cu vitralii. Acestea ridicau probleme. La câteva şedințe, ţinute sub cupola sălii România (actuală Cuza), senatorii şi-au deschis umbrelele. În urma problemelor create de aceste luminatoare s-a ajuns la o soluție neobișnuită, pentru Sala Camerei Deputaților s-a recurs la un luminator fals, o cutie de sticlă luminată de becuri din spate care să dea impresia iluminatului zenital.

Iată ce își amintea arh. Adrian Șotropa (șef de colectiv în colectivul lui George Mărculeț, soțul Ancăi Petrescu): “La început au cerut tavane cu decoraţiuni sculptate. Mai ales florale. Mult mai tîrziu au cerut vitralii, cm e cel de la sala Senatului. Şi calitatea execuţiei era cm era... Şefii ţipau pentru termene. Să nu-şi piardă ei scăunelul. Calitatea nu mai conta. Vitraliile erau greu de realizat şi de întreţinut. La un moment dat, ne-am hotărît să facem casete cu vitralii false, o cutie luminată din spate. Astea aveau mult mai puţine probleme.” (Andrei Pandele. Casa Poporului. Un sfîrşit în marmură, p. 68)

În prezent nu avem motive să credem că s-a schimbat ceva.
Consumul anual estimat pentru Palatul Parlamentului este de aproximativ 14.400 – 14.600 MWh. Mai puțin de 1% din întregul consum de electricitate al Bucureștiului.
Asemănarea dintre interiorul vechii Camere a Deputaților de pe Dealul Mitropoliei și cea actuală din Casa Poporului nu este una întâmplătoare. Aceasta din urmă a fost gândită ca să preia sarcinile vechii clădiri (sediu pentru Marea Adunare Națională), lucru care s-a și întâmplat. Casa Poporului găzduiește în prezent: Camera Deputaţilor, Senatul, Consiliul Legislativ, Curtea Constituţională și Muzeul Național de Artă Contemporană.
Bibliografie:
Andrei Pandele. Casa Poporului. Un sfîrşit în marmură
Sursă foto:
Fotografie personală

21/07/2026

Pentru că unii discută despre noua ecranizare a Odiseii ne amintim de o expoziție mai veche care se numea: "În ochiul Ciclopului. Jurnal de campanie din Cartierul Uranus". Afișul expoziției sugera că inclusiv clădirea Casei Poporului era un ciclop. Metafora îi aparține scriitorului Bujor Nedelcovici și ea oferă cheia de lectură pentru seria sa de fotografii făcute din blocul Uniunii Scriitorilor cu Cartierul Interzis (Uranus). Fotografiile au fost făcute cu convingerea că, poate, "Ciclopul poate fi ucis cu flash-ul unui aparat de fotografiat" (Bujor Nedelcovici, Lectorul de imagini. Vandalism arhitectural în Bucureşti. 1980-1987)
Despre luminatorul Casei Poporului, marcat cu roșu pe afiș, vom vorbi cu altă ocazie.

20/07/2026

Dacă am adus în discuție un arhitect (amenajarea Senatului / Moulin Rouge) trebuie să-l și prezentăm: Adrian Gabrielescu (1893-1987).
Născut pe 7 iunie 1893 în București, a terminat liceul Mihai Viteazul. A urmat Școala de arhitectură în intervalul 1913-1922. A fost elev al arh. Petre Antonescu.
A fost fratele ing. Aurel Gabrielescu (constructor).
Funcții: Angajat al Comisiunii Monumentelor Istorice (1924-?), arhitect al primăriei municipiului București (1935-1940)
Distincții: Primește ordinul Coroana României în grad de Cavaler în 1926.
Politică: A fost membru al Partidului Național Liberal.
Domiciliu: str. Fabrica de chibrituri 8, Traian 109, str. Arhivelor 5, str. Labirint 101
Proiecte:
- 1924-1935, Biserica „Sfînta Cuvioasă Paraschiva”, Bălți,
- 1924, Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena, Bălți
- 1924-1934, Reședința episcopului de Hotin, Bălți (redimensionată de R. Mihăiescu)
- 1929, Căminul industrial al Camerei de comerţ,
- 1928-1930, Casa Nicolae Boeriu, str. Nicolae Iorga nr. 20, Brașov (P+2+M)
- 1929, Biserica „Sf. Ilie”, Slănic Moldova
- sediul băncii Marmorosch, Piața Sfatului nr 10, Brașov
- [1952], Gara Bistrița
Proiecte în București:
- 1927-1930, Căminul de ucenici Dr. Ştefan Cerchez, calea Şerban Vodă nr. 280 (azi Colegiul Tehnologic Grigore Cerchez)
- 1933, Ing. Comăniciu, str. Braziliei 15, S+P+1
- 1933, Imobil St Brăiloiu, str. Dr. Lister, S+P+1
- 1935, Imobil de locuințe N. Georgescu, str. Suvenir 2, P+3, 150 mp.
- 1935, A Ionescu, Șos. Mihai Bravu, P+2
- 1935, Imobil Brătulescu Toma, Calea Griviței 163, P+6, 233 mp.
- 1937, Renovare local Senat (actualul Teatru Elisabeta)
- 1936, Griviţa Palace, Calea Griviţei 36-38 (ing. N. I. Georgescu și H. Marcus)
- 1939, Proiect pentru Blocul Opera, str. Brezoianu 36 (nerealizat)
- 1940, Restaurare Biserica Sfântul Nicolae-Tabacu,
- 1941, Locuințe pentru personalului de serviciu al Bibliotecii Academiei, în curtea Bibliotecii
În ce privește Catedrala din Bălți a avut loc o modificare a turlei din față. În proiectul din stânga se vede că aceasta era mai înaltă pentru că trebuia să servească drept clopotniță. În fotografia din dreapta se vede forma modificată (vezi comentarii) după planurile lui Ionescu-Berechet. În anul inaugurării, 1934, a fost înaintată o schiță de clopotniță care însă nu a mai fost realizată (în comentarii). În perioada regimului sovietic, în anii 1956-1957, Catedrala a fost reparată. În anul 1960 este închisă de autoritățile orașului. La început a fost folosită ca depozit, mai apoi ca sediu al Muzeului de istorie. O serie de obiecte de cult, inclusiv candelabrul, au dispărut.

17/07/2026

Teatrul Moulin Rouge
Fostul Senat al României, actualul Teatru Elisabeta a fost construit în 1912 de arhitectul Rudolf Quich. Se numea inițial Palais de Glace. În anii 1920-1929 s-a numit „Moulin rouge“ iar apoi „Teatrul popular'' fiind restaurant / teatru de revistă. Deasupra cabaretului „Moulin rouge“ a funcționat o vreme „Clubul Cercului Comercial și Industrial". În 1928 Ministerul de finanțe, proprietarul imobilului din bul. Elisabeta, a evacuat cabaretul «Moulin Rouge» din imobilul său. Nu a durat mai mult de un an și în clădire s-a instalat Senatul. Decizia de mutare a Senatului din Universitate a aparținut lui Nicolae Iorga în calitate de rector al acesteia. Mutarea a fost prilej de glume: “Înainte veneau cheflii şi făceau din noapte zi. Acum vin senatorii şi fac din zi noapte.”
Sala de şedinţe a fost amenajată în sala de spectacol de la etajul I în care s-au adus băncile de la Universitate, împreună cu tribuna oratorului și masa stenografului. Amenajarea a fost realizată în prima etapă tot de arh. Statie Ciortan. Tribuna prezidențială era plasată pe scenă.
În 1937 arh. Adrian Gabrielescu se ocupă de renovarea localului Senatului din acest teatru: “Actualul local al Senatului nu mai corespundea cerințelor. Printre modificările mai importante se numără desființarea vechilor ornamente, a scafei și a ancadramentului scenei și desființarea balcoanelor laterale. A fost creat și un sistem de ventilație prin plafon.” (Adevărul, 14 noiembrie 1937)
Moulin Rouge a adăpostit Senatul României din noiembrie 1929 până în toamna lui 1940. După abdicarea lui Carol al II-lea, Statul Național Legionar a suspendat parlamentul. În decembrie 1946 se reunește parlamentul reorganizat într-o singură cameră: Adunarea Deputaților. Începând din 1948 aceasta a fost denumită Marea Adunare Națională și și-a desfășurat ședințele în Palatul Camerei Deputaților de pe Dealul Mitropoliei până în 1989. În anul 1996 Palatul Camerei a intrat în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române pentru a se forța mutarea deputaților în Casa Poporului. Senatorii se vor muta abia în 2005 din fostul sediu al CC în același loc.

Sursă foto:
Adevărul, 14 nov 1937 / restaurantelisabeta.ro

16/07/2026

Ioan Anton Popescu (Focșani, 19 mai 1892- ?)
Arhitectul a locuit în Casablanca în 1919. În 1942, pe când el lucra la proiectul noului Palat de Justiție , se turna filmul Casablanca. Ca să preluăm o replică din film: "Acesta ar putea fi începutul unei frumoase biografii". Finalul în ceață al filmului coincide cu biografia acestui arhitect despre care nu mai știm nimic după 1942. Sandu Eliad îl alinta cu apelativul Popescu-Africanul.
A studiat la Ecole des Beaux-Arts cu o întrerupere datorată primului război mondial: 1913-1914; 1919-1925. A primit Premiul Godeboeuf la 18 decembrie 1923. Diplomat în 1925 cu tema: Un établissement de Bains.
Elev al Şcolii Române din Roma din 1926 până în 1927.
Arhitect al Comisiei Monumentelor Istorice.
A lucrat la serviciul bunurilor urbane din cadrul Centrului național de românizare, 1942.
A lucrat un timp la Casablanca, în Maroc. A murit în al Doilea Război Mondial.
Domiciliu: Cotroceni nr 12, str. Wilson nr. 15
Publicații: „Le Cosi ditte Terme di Heliogabalo”, Buletinul Școlii Române din Roma; O serie de articole în ziarul Tribuna edilitară
Proiecte:
- Premiul I la concursul pentru Palatul Cultural al Dobrogei, 1928 (împreună cu C. Moșinski și Horia Teodoru)
- Restaurare biserica greco-ortodoxă română din Lipova [1930],
- Palatul Bursei din Cluj / Cercul Militar din Cluj, 1931
- Proiect pentru blocul ARO, Blvd. Magheru (nerealizat)
- 1933, I. Walter, str. St. Mihăileanu 56, P+2, 246 mp,
- 1935, Solomon Haller, str. Col. Mărăşescu 4,
- 1935, Av. N. C. Popescu, par. str. Roma, str. A lot 10; P+2, 160 mp,
- 1936, Bloc cu 1000 de apartamente pentru funcționari lângă Parcul Carol (nerealizat)
- Locuință în Parcelarea Calimachi
- Anteproiect pentru Palatul de justiție, București, 1942 (nerealizat)
Despre ultimul său proiect, cel al Palatului de justiție, ne putem face o idee datorită ziarelor vremii. Era un proiect mussolinian care trăda că autorul a fost elev al Școlii Române din Roma. Proiectul acestui palat depășea suprafața fundațiilor Senatului astfel că ajungea să includă în interiorul său Biserica Sf. Spiridon Vechi. Costul era estimat la 1 miliard 500 milioane lei.

Sursă foto: Curentul, 5 aprilie 1942

14/07/2026

O fundație, doi arhitecți, mai multe posibilități...
Palatul Senatului în varianta propusă de Doneaud în concursul din 1911 (inspirat de CEC) a fost ales pentru planul său. Proiectul a fost însă la egalitate cu cel al lui Maimarolu, preferat pentru exterior. Din colaborarea lor a rezultat proiectul Senatului.
Amplasament: Ministerul de Finanţe cumpărase pe 10 Iunie 1911de la prinţul V. G. Bibescu terenul de lîngă Palatul Justiţiei (cel cu Palatul Bibescu-Brâncoveanu) de 8.000 mp. Pentru că locul nu a fost considerat potrivit pentru Senat s-a impus ideea de a se construi pe terenul ce începea din strada Vienei, de la Școala de sericicultură, prin strada (bulevardul) I. C. Brătianu, până la cazarma jandarmilor călări. Noul Palat al Senatului urma să se construiască împreună cu Palatul Ministerului de interne pe locul unde se afla pe atunci Școala de război, casa Eugen Stătescu, casa Leonte. Doar că dr. Leonte nu era dispus să vândă pentru o sumă rezonabilă și propunea suma de 500.000 lei (ca idee aceasta a fost suma inițială avansată pentru construcția Camerei Deputaților). Cum ar fi arătat acest bulevard dacă se construia Senatul aici?
Datorită acestor dificultăți s-a decis construirea Senatului tot pe cheiul Dâmboviței în capătul Căii Victoriei. În 12 Februarie 1912, s-au cumpărat şi restul de 5.000 mp de lângă Palatul Bibescu-Brâncoveanu, în total 13.000 mp. Depresiunea terenului unde s-a turnat fundația Senatului a fost îndreptată prin ridicarea solului.
Serviciul arhitecturii al Ministerului de Finanţe a început lucrările în limita creditelor deschise din anul 1911 şi până în anul 1926. Rezultatul a fost: construirea fundaţiilor Senatului şi acoperirea râului Dâmboviţa, pe o lungime de 120 mp.
Remarca regelui Carol I: Unde e palatul? se aplică și la Palatul Senatului: o construcție lăsată în coadă de pește, parțial inundată de apele Dâmboviței. În anul 1927, s-a prevăzut în buget o sumă de 30.000.000 lei, pentru continuarea lucrărilor, dar aceasta nu s-a mai achitat. Proiectul din 1933 pentru construcția unui Palat cultural pe Fundațiile Senatului (prezentat într-o postare mai veche) nu a fost aprobat de Ministerul de finanțelor, proprietarul terenului. În schimb, începând din 1939, se fac demersuri pentru construirea unui nou Palat de Justiție pe fundațiile Senatului, pentru că Palatul Justiţiei din Bucureşti devenise neîncăpător.
În 1942 arhitectul Ion Anton Popescu realizează un anteproiect pentru noul Palat de justiție.
Finalul este cunoscut: se construiește blocul botezat Gioconda în amintirea cinematografului ce a funcționat din 1947 pe fundațiile Senatului. Construcția temporară a cinematografului (similară Palatului cultural anterior) era completată de o grădină plasată chiar pe fundația Senatului. Începând din 1948 într-o anexă a cinematografului a funcționat Teatrul Țăndărică.
Bibliografie:
Minerva, 4 decembrie 1911
Viitorul, 7 martie 1912
Monitorul Oficial, 22 Aprilie 1939

Sursă foto:
Viitorul, 7 martie 1912
Flacăra, 1912

10/07/2026

Campanila Bisericii San Marco din Veneția: Prăbușirea
Fisura turnului de nord vest de la Dealu Frumos seamănă cu această poveste, dar finalul diferă.
Povestea clopotniței venețiene începe în secolul X. Prăbușirea are loc în 1902. Ea începe cu un detaliu minor: apa scurgându-se prin acoperișul micii loggii de la poalele laturii de est. Oficiul pentru Conservarea Monumentelor Venețiene l-a numit pe arhitectul Domenico Rupolo să conducă lucrările de reparații. În iunie 1902, muncitorii au început să înlocuiască plăcile de plumb ale acoperișului loggiei. Pe 7 iulie Rupolo a observat o crăpătură în peretele de cărămidă al turnului, lângă acoperișul loggiei, și a raportat acest lucru Oficiului Regional pentru Conservarea Monumentelor. Din păcate aceștia nu au considerat că fisura turnului este un pericol iminent. Pe 8 iulie Rupolo a observat că crăpătura se mărește. Pe 9 iulie când Rupolo a privit crăpătura a văzut că era și mai lată și și-a dat seama că interiorul zidului se prăbușea.
Pe 12 iulie crăpăturile se întinseseră până la a cincea fereastră. Între timp prefectul Veneției numise un comitet de ingineri pentru a se ocupa de situația de urgență. Comitetul a stabilit sursa problemei: o crăpătură cauzată de un fulger în 1747 și ulterior reparată. Soluția de urgență propusă de ingineri presupunea ancorarea turnului cu cabluri de oțel. Aceasta nu a mai fost realizată.
Pe 14 iulie arhitectul a cerut autorităților să ordone golirea pieței San Marco după inspecția realizată la ora 5:30. Turnul s-a prăbușit în aceeași zi între 9:47 și 9:53.
Chiar în seara prăbușirii, pe 14 iulie 1902, Consiliul Municipal s-a reunit și a aprobat reconstrucția Campanilei. Primarul a decis să separe materialele obișnuite de elementele cu valoare istorică și artistică. Vestigiile Loggettei, precum și fragmentele romane, bizantine și carolingiene, au fost recuperate și păstrate în Palatul Dogilor, în timp ce fragmentele lipsite de o importanță istorică au fost încărcate pe vapoare și încredințate mării.
Lucrările de reconstrucție au început la 25 aprilie 1903, de sărbătoarea Sfântului Marcu. Ideea era de reconstrucție „așa cm a fost, acolo unde a fost”. Arhitectul austriac Otto Wagner și-a exprima îndoielile cu privire la o reconstrucție fidelă a turnului: „De ce nu ar fi reprezentat și stilul modern în piața din Veneția, din moment ce dezastrul s-a produs deja?”
“Noul” turn a fost inaugurat pe 25 aprilie 1912.

Sursă foto:
Wikipedia
Arhiva CED

08/07/2026

Campanila Patriarhiei
Proiectul campanilei pentru Palatul Patriarhal propus de G. Simotta în 1937 prelua ideea mai veche a lui Maimarolu (palatul mitropolitan urma să fie încadrat de două turnuri campanile). Doar că în loc de două clopotnițe mai rămăsese în discuție numai una. Dar să-l ascultăm chiar pe arhitect: “[Patriarhul Miron Cristea] mă însărcinase să întocmesc proiectul unei clopotniţe care urma să fie construită pe deal şi clopotele să fie acționate electric în timpul slujbei, aşa cm văzuse în călătoria lui în Anglia. Problemă dificilă, la care am muncit împreună cu amicul N. Lupu, luni de zile, fără a ajunge la o soluţie mulţumitoare.” (Profesorul nostru, arhitectul Gheorghe Simotta, 1891-1979, p. 69)
Soluția găsită în final de arhitect, după căutarea de modele în cadrul arhitecturii ortodoxe, a fost să se inspire după un turn venețian din sec. al VII-lea. Proiectul “aducea în prim plan o campanilla pentru una dintre porţi, cea cu paraclisul de la etaj, care, în cele din urmă, nu s-a construit.” (Augustin Ioan. Catedralele Marii Uniri. România literară, 3august 2018)

Sursă foto:
Arhitectura, nr. 2, 1939

07/07/2026

Palatul Camerei Deputaților
Să vedem cm s-a trecut de la un proiect câștigător (1891) la clădirea construită începând din 1906. În acești 15 ani proiectul Camerei Deputaților s-a învechit și îmbunătățit, asemenea vinului.
În 1900 este anulat contractul din 1892 între Ministerul de interne şi d. architect Maimarolu, în vederea construirii unui palat pentru Corpurile legiuitoare. Ministerul a renunţat la construcția Camerei deputaţilor deoarece a dispus facerea altor construcţiuni pe locul destinat Camerei, actualul teren pe care este construită Primăria. (Voința națională, 11 sept 1902)
Proiectul propus de arh. Maimarolu pentru concursul din 1890 diferă de varinta construită între 1906-1908 și extinsă în 1911-1913 și 1914-1916 și pentru că s-a realizat pe baza unui nou contract pentru alt amplasament. Alt plan (vezi evoluția planului în comentarii), altă fațadă. Arhitectul a jucat rolul de diriginte / coordonator (cum se preciza în contractul din 1892, vezi mai jos) și a contractat două echipe de antreprenori pentru două etape ale clădirii. Antreprenorii primei faze a construcției (1906-1906) au fost ing. E. Grant şi C. Perlasca dar aceștia au beneficiat de ajutorul decisiv al ing. Gogu Constantinescu care, în urma problemelor de rezistență întâmpinate de primii, ajunge să proiecteze structura de beton armat și să prevină surparea clădirii. A doua fază a construcției (1911-1913) a fost realizată sub antrepriza arhitecților Șt. Burcuș și Sc. Petculescu.
Aspectul inițial al construcției inspirate de Reichstag-ul din Berlin s-a schimbat complet. Proiectul construit este unul de inspirație franceză, a cărui cupolă este inspirată de Ateneul Român. Forma lanternoului ca și integrarea cupolei în clădire sunt specifice pentru acest Palat.
Despre dificultățile proiectului povestește chiar arhitectul Maimarolu într-un interviu: “Lipsa de bani a împiedicat însă facerea lucrărilor aşa cm fusese proiectate. Take Ionescu - întrucât era nevoie de un local pentru adunarea deputaţilor - a propus să se înceapă mai întâi lucrările pentru construirea sălii de şedinţe în vechiul local [din Dealul Mitropoliei] şi apoi treptat-treptat să se completeze celelalte părţi ale palatului, cât şi clădirea noului palat metropolitan, care intra în planul întocmit de mine. Lucrările însă nu s’au putut, - din lipsă de bani, - completa nici azi.” (Neamul românesc, 23 mai 1925)
În februarie 1912 în biblioteca Adunării deputaților a fost expusă o machetă ce reprezenta clădirea palatului Camerei și schimbările de pe Dealul Mitropoliei: mutarea mitropoliei, deschiderea pe locul rămas gol a unei străzi până la bulevardul Maria. Palatul mitropolitan urma să fie înlocuit cu unul nou, încadrat de două turnuri campanile. Palatul Camerei urma să aibă un plan aproape dreptunghiular, cu cupola la mijloc, dar nu a fost terminat.
Dincolo de lipsa de bani s-a ridicat și problema oportunității Palatului Camerei lângă Mitropolie. A fost sugerată, în anii 30, posibilitatea de transformare a Palatului Camerei în Palat Mitropolitan lângă care, eventual, să se construiască și Catedrala. Era o soluție de compromis la proiectul grandios propus de arh. Doneaud (prezentat într-o postare anterioară).
“Contract
Între ministerul de interne autorisat prin jurnalul consiliului de miniştrii No. 1 din 26 Februarie 1892 de o parte, şi d. architect Dimitrie Maimarolu domiciliat în Bucuresci, strada Sfinţilor 58, de alta, s’a încheiat următorul contract:
Art. 1. D. architect D. Maimarolu se însărcinează a întocmi proiectul definitiv, cu toate detaliile, devisele, caetele de sarcini, precum şi toate cel’alte piese necesarii pentru construirea Palatului Camerei Deputaţilor din Bucureştii, luând de basă anteproectul d-sale ce a obţinut premiul I la concursul ţinut în Bucuresci în anul 1890 şi introducând într’insul toate modificările coprinse în referatul d-lui ministru de interne cu No. 25 din 10 Februarie 1892.
Art. 2. Toate piesele necesarii vor fi aprobate de comisiunea technică de supraveghere deja instituită pentru aceasta şi compusă din d-nii arhitecţi: Al. Savulescu, P. Gottereau şi Gr. Cerchez.
Art. 3. În urma studiilor ce d. architect D. Maimarolu va face, d sa va elabora mai întâi schiţa definitivă şi un memoriu descriptiv, pentru întrebuinţarea diferitelor feluri de materiale, iar în urma aprobărei acestei schiţe şi memoriu de minister, după avisul comisiunei de supraveghere, d-sa va procede la facerea proectului definitiv şi a pieselor necesarii.
Art. 4. După aprobarea proectului definitiv, prin îndeplinirea formelor legale, se va procede la executarea construcţiunei şi d. architect Maimarolu se însărcinează cu dirigerea acestei lucrări, dresarea tuturor situaţiunilor de plată, precum şi a tuturor lucrărilor relative, ce-i incumbă faţă cu însărcinarea sa.
Art. 5. Toate contractările vor fi aprobate de minister, după avisul comisiunei de supraveghere, care va avea în vedere ca ele să se execute numai de oameni technici reputaţi în specialitatea cu care vor fi însărcinaţi.
Art. 6. Modul de executare a lucrărilor precum şi diferitele calităţi de materiale, vor fi supuse prealabil de către d. architect diriginte aprobărei comisiunei de supraveghere.
Art. 7. Ministerul se angajează a plăti d-lui architect D. Maimarolu, pentru elaborarea proectului definitiv cu toate detaliile şi piesele necesarii, o sumă fixă de 60.000 lei, iar pentru dirigerea lucrărilor o diurnă lunară de 1.000 lei, şi o tantiemă de 1% din costul total al tuturor lucrărilor, care se fixează de acum la două şi jumătate milioane.
Art. 8. Plata proiectului definitiv se va face în modul următor : 20.000 lei la subscrierea acestui contract; 10.000 lei la aprobarea schiţei definitive a studiilor, iar restul de lei 30,000 după aprobarea proectului definitiv.
Art. 9. Diurna lunară se va plăti d-lui architect Maimarolu îndată după aprobarea proectului definitiv, iar tantiema de 1 %, jumătate la terminarea construcţiei de roşu, şi restul la terminarea definitivă a lucrărilor.
Art. 10. Ministerul se însărcinează a plăti tot personalul necesar unei bune supravegheri a lucrărilor. Acest personal va fi propus de către d. architect D. Maimarolu şi admis de comisiunea de supraveghere. Însă dl. architect D. Maimarolu rămâne singur răspunzător pentru buna şi exacta execuţjune a lucrărilor. Tot personalul se va recomanda de d. Maimarolu sub propria sa responsabilitate şi se fixează astfel: 1) Un conductor de lucrări a 400 lei pe lună ; 2) doui desemnatori a 300 lei pe lună fiecare; 3) trei supraveghetori de lucrări a 120 lei pe lună fiecare ; 4) un odaiaș a 80 lei lunar, şi 5) furnitura de biurou 100 lei lunar.
Acest personal se va putea, după epocile de lucru şi după trebuinţă, repartisa după cm d. architect Maimarolu va găsi de cuviinţă, fără ca budgetul lunar pentru personal să treacă peste 1440 lei.
Art. 11. Toate cheltuelile de biurou, instalaţia biuroului, precum chiria, luminatul şi încălzitul vor privi pe minister.
Art. 12. Taxele de timbru şi înregistrare privesc pe d. architect D. Maimarolu şi pentru că acum aceste taxe nu se pot precisa până la ce sumă se pot urca, remâne ca ele să se reţină de către minister, treptat cu sumele răspunse d-lui Maimarolu.
Art. 13. Durata lucrărei se fixează la 5 ani cel mult şi cheltuelile lunare fixate la articolul precedent vor înceta şi vor rămâne în sarcina d-lui architect Maimarolu dacă durata lucrărei se va prelungi peste cei 5 ani, din cause cari nu se vor putea atribui ministerului sau vreunei forţe majore.
Art. 14. Acest contract devenind obligatoriu pentru ambele părţi din momentul semnărei lui, s’a dresat în două exemplare, luându-se câte unul de fiecare parte.
Ministru de interne
(ss) L. Catargi. (ss) Architect D. Maimarolu
No. 4833.
1892 Februarie 28.”

Bibliografie:
Nicolae St. Noica. Palatul Patriarhiei: personalități și semnificații din istoria construcției sale
Voința națională (ziar național-liberal), 11 sept 1902

Sursă foto:
România ilustrată, 1925
Printre hotare, 1910
https://www.p-a.ro/palatul-patriarhiei/

Address

Strada Academiei, Nr. 18-20, Sector 1
Bucharest
010014

Opening Hours

Monday	10:00 - 15:30
Tuesday	10:00 - 15:30
Wednesday	10:00 - 15:30
Thursday	10:00 - 15:30
Friday	10:00 - 13:30

Telephone

+40213077181

Website

https://centrulexpo.uauim.ro/ro/

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Muzeul Școlii de Arhitectură posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Muzeul Școlii de Arhitectură:

Want your organization to be the top-listed Non Profit Organization in Bucharest?