Muzeul Școlii de Arhitectură

06/10/2026

Există o mare arhivă online și offline ce privește clădirile existente, dar și dispărute din București. Au fost documentate cu minuție probabil mii de clădiri. Dar mai sunt multe altele. Orașul crește, dar fondul de clădiri istorice nu. Ele sunt o resursă valoroasă prin raritate și perisabilitate. Orice informație nouă despre ele este și ea valoroasă. Pentru că ieri a fost Ziua Mondială a Educației ce-ar fi să vorbim despre o clădire pentru profesori, proiectată de un profesor al Școlii de arhitectură.
Cercul profesorilor secundari a fost proiectat de arh. Nicolae Mihăescu în 1909 și inaugurat în 1913. Palatul Cercului profesorilor secundari era pe atunci considerat o construcţie modernă cu trei etaje, situată în apropierea palatului Monitorului Oficial, cu faţada pe cheiul Dâmbovitei. Remarcăm ferestrele bifore, similare cu cele de la Școala de arhitectură. Alexandru Clavel a colaborat cu Gr. Cerkez la Școala de arhitectură, dar a colaborat și cu Mihăescu la Palatul Funcționarilor Publici și ar putea fi responsabil pentru ele. Probabil de dragul economiei sunt eliminate niște detalii pe care le găsim în proiectul de fațadă din 1909: ornamentele (ceramică policromă) ce încadrau frontispiciul cu numele clădirii, micul balcon din dreapta fațadei care ia o formă ceva mai modestă în varianta construită.

30/09/2026

Deschiderea unui nou an universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București este un bun prilej de a reuni studenții și cadrele didactice ale celor trei facultăți UAUIM Facultatea de Arhitectura, UAUIM Facultatea de Arhitectura de Interior și Facultatea de Urbanism și de a le
le ura tuturor mult succes și un an bun și fructuos!

29/09/2026

29/09/2026

25/09/2026

Pavilionul imperial din Constanța
Am vorbit despre revolta de pe cuirasatul rus Potemkin și despre acordarea azilului politic. Refuzul extrădării marinarilor către Imperiul Rus nu a fost bine văzut. Acest gest a fost urmat de altele precum anexarea Cadrilaterului (județele Durostor și Caliacra) în 1913, dincolo de limitele agreate de Imperiul Rus. Pentru ameliorarea relațiilor României cu Rusia, chiar înainte de declanșarea Marelui Război, țarul Rusiei a vizitat Constanța. Era același port în care ancorase crucișătorul Potemkin în 1905, dar mai impozant: apăruseră Silozurile și Cazinoul. Vizita din 1914 avea ca scop aranjarea unei căsătorii între prințul Carol (al II-lea) și una dintre fiicele țarului. Fetele au dejucat planurile bronzându-se îndelung pe vasulor lor și prezentându-se la întâlnire cu fețele cojite.
În port, un pavilion de recepție a fost construit în doar 10 zile de arh. Petre Antonescu și decorat de pictorul Const. Ghiorghiu. Arhitectul, avînd sub conducerea sa 12 oameni, a lucrat zi şi noapte pentru a termina proiectul. Arhitectura este un produs al constrângerilor și de aceea această clădire conjuncturală poate fi citită ca un rezumat al arhitecturii neoromânești. Covoarele din prim-plan mascau lipsa balustradelor sculptate. Interioarele, deși nu apar în fotografii, au fost amenajate minimal cu niște draperii de către pictorul Ghiorghiu: “Plafonul era alb şi întretăiat de lumini; în fund erau două arcade cubice, avînd draperii romano-bizantine. Decoratiunea era foarte discretă.” (Dimineața, 3 mai 1914)
În fotografie Prințul Carol (în uniformă de locotenent, cu mustață și pălărie) apare în spatele fiicelor țarului (cu pălării înflorate).
Un coridor imens lega clădirile proiectate de doi prieteni: Petre Antonescu (noul pavilion) și Victor Ștefănescu (Pavilionul Reginei Elisabeta).
Revolta de pe Potemkin a fost doar una dintr-o serie de manifestări bolșevice motiv pentru care țarul s-a temut, se pare, de un asasinat. După recepție, familiile domnitoare au mers la Catedrală, apoi la Silozuri.
Prânzul celor două familii domnitoare a fost luat la Pavilionul Reginei Elisabeta iar prânzul suitei imperiale a fost organizat la restaurantul Cazinoului.
Cina de gală (numită “prânz de gală”) a fost luată la Palatul Administrativ din Constanța (actualul Tribunal). Acesta juca rol și de reședință regală. Mai multe despre această clădire și despre Cazinou în postarea următoare.




Sursă fotografii:
Pavilion imperial de recepție, Dimineața, iunie 1914
https://romaniaimaginideierisiazi.wordpress.com/
https://historia.ro/sectiune/general/foto-o-vizita-istorica-familia-imperiala-rusa-la-573356.html
Actualitatea, 1914

Bibliografie:
https://historia.ro/sectiune/general/foto-o-vizita-istorica-familia-imperiala-rusa-la-573356.html
Constantin Balcabașa. Bucureştii de altă dată. Volumul 4 : 1910-1914
Călător fără hartă. Memoriile lui Dimitri D. Dimancescu

23/09/2026

Gigantul lui Paciurea
Dacă tot s-au împlinit 120 de ani de la inaugurarea Expoziției din 1906 să spunem o poveste mai puțin cunoscută legată de aceasta.
Povestea ansamblului de la Cascada expoziției este bine cunoscută. În prezent ansamblul de trei statui este despărțit, Nimfa adormită realizată de profesorul de modelaj al Școlii de arhitectură Filip Marin se află în Parcul Herăstrău, iar giganții au rămas în Parcul Carol, dar fără cascadă. Dincolo de Legenda Jepilor (doi frați care ucid accidental femeia pe care ambii o iubesc) există o altă poveste, cea a modelului unuia dintre giganți:
«....Era prin martie 1906... Mergeam tacticos pe Calea Victoriei... Nu aveam de lucru şi deci nu eram deloc grăbit... Pe vremea aceea aveam 21 de ani, măsurăm 1,85 metri şi aveam 110 kg... În momentul cînd mă uitam liniştit la trecători, un domn se opreşte, se uită atent la mine şi apropiindu-se mă roagă - pe un ton glumet - să mai fac cîțiva paşi, căci vrea să mă vadă mai bine cm merg. Uimit de această întâmplare, am crezut mai întâi că vrea să râdă de mine şl tocmai când eram gata să-i spun ceva..., privirea lui blândă şi curioasă în acelaşi timp m-a oprit, făcându-i pe plac. Atunci, el se apropie din nou şi mă întrebă dacă nu vreau să câştig uşor patru franci pe zi pozîndu-i pentru o lucrare urgentă. Aşa am aflat că domnul care mă oprise era sculptor. Bineînţeles că n-am refuzat. De atunci, zi de zi, timp de o lună, veneam la atelierul lui Paciurea de lângă Podul Izvor, unde pozam între orele 8 şi 12 dimineaţa... După ce şi-a terminat lucrarea, Paciurea m-a recomandat ca să pozez şi altor sculptori şi pictori de la Şcoala de Belle Arte, unde era director Mirea. Atunci i-am cunoscut pe Storck, Serafim, Strîmbulescu... Storck avea pe atunci atelierul în fața Gării de Nord.
Timp de patru ani am „lucrat” astfel, câştigându-mi din aceasta existența. După aceea, fiind foarte voinic, am fost angajat să particip la luptele greco-romane programate de Circul Sidoli în cadrul spectacolelor. Datorită acestei îndeletniciri, am plecat în turneu la Budapesta, Viena, Constantinopol şi în alte oraşe.» (Simion Săveanu. Gigantul lui Paciurea povesteşte... Magazin nr. 543, 1968)
Modelul se numea Timotei Chirilov (Nifanto) și avea marea problemă în 1968 că nu găsea încălțări numărul 46. Pentru celălalt gigant (al lui Storck), model a fost aventurierul Ilie Vasilievici Cătărău (Katarov) care ajunsese în București în aceeași perioadă.
Timotei Chirilov era unul dintre marinarii ruși de pe vasul Potemkin care în urma revoltei din 1905 au cerut azil politic în România. Acesta era contextul în care se plimba el pe străzi, lipsit de loc de muncă.