Asociația Tighina

Asociația Tighina Asociația TIGHINA este constituită de români ce realizează acțiuni de binefacere. Cui ne adresăm ? I. II. Sau ne puteți contacta direct telefonic sau prin e-mail.

Asociația TIGHINA este constituită de români ce realizează acțiuni de binefacere într-u ajutorarea persoanelor cu handicap și fară posibilități materiale pe tot teritoriu Românesc, să se integreze mai ușor în societate. Contribuie la facilitarea nivelului de trai al acestor persoane, precum și la ridicarea nivelului moral și spiritual. Membrii fondatori, cât și toți colaboratorii activează ca vol

untari în cadrul Asociației, în acest fel toate fondurile obținute din donații sunt folosite într-u ajutorarea oamenilor nevoiași. Ajutăm
1. În primul rând copiilor, dar și familiilor din care provin aceștia, pentru orice cauze ce ar împiedica tratarea problemelor de sănătate, sărăcie sau alte probleme care l-ar împiedica să ducă un trai decent.
2. Instituțiilor de sănătate ce au probleme cu echipamente medicale și materiale necesare petru tratamente. Ajutați
Tuturor persoanelor ce au posibilitatea să dea o mână de ajutor celor nevoiași. O puteți face donând direct în contul bancar al asociației, sau donând 2% din impozitul pe venit anual . Puteți ajuta și prin alte modalități: fie aveți un spațiu / local în care putem face întruniri pentru copii în care să le arătăm că ne pasă de ei și să le facem anumite activități care i-ar încuraja să-și aleagă un drum bun în viață. Sunt multe modalități de a ajuta, dacă sunteți în pană de idei .. contactați-ne !

11/02/2026

Address

Calea Vacaresti, Nr. 252/254
Bucharest
40062

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Tighina posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociația Tighina:

Share