03/07/2025
Recenzie la J. F. Braunstein, Religia Woke, Editura Humanitas, 2024.
„Teza lui Braunstein este una radicală, cel puțin surprinzătoare în primă instanță: woke nu este nu doar o mișcare pentru susținerea drepturilor politice și sociale ale diferitelor minorități, ci este pur și simplu o religie. Este noua religie a elitelor, americane în special, care au exportat-o și pe continentul european. Miza evidentă a lui Braunstein este de a lega mișcarea woke de spiritul protestantismului american, și de a-i „disculpa” pe intelectualii francezi de a fi stimulat și hrănit acest curent de gândire. „E destul de dificil să reconciliem wokismul cu French Theory” (p. 19), afirmă explicit autorul. Termenul însuși, care a devenit popular în cadrul mișcării Black Lives Matter (de la îndemnul stay woke – rămâi treaz), trimite la trezirile spirituale din tradiția protestantă (awakenings), din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Revendicarea filiației protestante a acestor mișcări nu este nouă, ea a mai fost susținută și de istoricul american Joseph Bottum, în cartea intitulată An anxious Age. The Post-Protestant ethic and spirit of America. Teza lui Braunstein este că acest spirit a cucerit cultura occidentală datorită dimensiunii sale iraționale, absurdul fiind văzut ca semnul unui adevăr mai profund. Autorul face paralela cu expansiunea creștinismului în primele secole după apariția sa și cu atracția exercitată de religia creștină datorită misterului său de nepătruns pe cale rațională, sintetizat în formula lui Tertulian „credibile est, quia absurdum est”. Misteriosul are putere de atracție. În mod similar „religia woke” ar poseda niște „taine”, respectiv adevăruri imposibil de pătruns în mod rațional. (...) Dimensiunea „doctrinară” schițată mai sus, și celelalte aspecte de tip religios, cred că sunt insuficiente pentru a vorbi despre o religie în adevăratul sens al cuvântului. Desigur, unele analogii se pot face cu existența unei religii (credința oamenilor în dreptatea cauzei lor, dorința de ispășire etc.), dar cu toate acestea cred că putem vorbi despre o „religie” cel mult în mod metaforic. Este adevărat că există un etos protestant, care a fost preluat de activiștii woke, dar totuși o bună parte din instrumentele intelectuale au venit de la intelectualii francezi (Derrida, Foucault, Lyotard etc). Braunstein contestă această filiație, și notează diferențe semnificative între intelectualii francezi și militanții woke: primii sunt teoreticieni puri, nu militanți pentru diverse cauze politice sau sociale. Din acest punct de vedere, modelul intelectualului public activist a fost mai degrabă epuizat în Franța după Sartre. Apoi, unii autori consideră că mișcarea woke este o formă de „postmodernism aplicat” (p. 20), în timp ce Lyotard ar considera absurdă o astfel de sintagmă, din moment ce postmodernismul semnifică sfârșitul marilor narațiuni, fapt ce implică suspendarea acțiunii politice. În același sens, autorii francezi sunt critici constanți ai noțiunii de identitate (a subiectului, a omului), în timp ce activismul pentru drepturile minorităților se bazează pe tocmai pe o politică a identității și pe o formă de subiectivism. Din aceste motive Braunstein consideră că mișcările woke sunt din multe puncte de vedere opuse lui French Theory, și că între ele nu poate fi susținută o filiație legitimă.
Desigur, trebuie să notăm că această diferență, pe alocuri chiar opoziție, între postmodernismul teoretic inspirat de autorii francezi și postmodernismul aplicat, există într-adevăr, numai că Braunstein ignoră felul în care s-a făcut trecerea de la teorie la practică. Acest lucru este demonstrat, spre exemplu, de Helen Pluckrose și James Lindsay, într-o lucrare pe aceeași temă, carte pe care deși Braunstein o citează, pare totuși să-i ignore demonstrația. Apoi, cu siguranță aceste curente de gândire sunt mai vechi decât postmodernismul, feminismul având rădăcini în secolul al XVIII-lea, iar începutul mișcărilor pentru abolirea sclaviei în SUA situându-se în secolul al XVII-lea. Cu toate acestea, nu se poate ignora că studiile umaniste și literare din SUA, din a doua jumătate a secolului al XX-lea, ajunseseră într-un relativ impas, nemaireușind să trezească interesul, până în momentul în care au fost galvanizate de ideile autorilor francezi, care au reușit să le pună într-o nouă lumină și să le ofere o nouă miză. Așa se va naște acest imens șantier intelectual care va duce la apariția tuturor temelor ce stârnesc azi dispute în cadrul studiilor umaniste. ” Mai multe, in link-ul de mai jos:
