Asociatia Camarazii

Asociatia Camarazii "Înainte de toate, suntem OAMENI!"
Dăm viață ideii de solidaritate umană, prin fapte bune.

- organizaţie cu scop caritabil, al cărei obiect principal de activitate constă în sprijinirea persoanelor cu probleme medicale şi sociale deosebite, din rândul personalului armatei şi al familiilor acestuia, al personalului militar în rezervă sau în retragere, precum şi al personalului civil care şi-a desfăşurat activitatea în armată și al unor personae vulnerabile din afara mediului militar;
- sprijină răniţii şi urmaşii celor decedaţi în acţiuni militare;
- desfăşoară activităţi dedicate coeziunii sociale (educative, culturale, sportiv-recreative), de ocrotire a mediului, de promovare a tradițiilor militare, precum și a valorilor democratice şi a spiritului civic;
- este activă din 2008 şi se bucură de notorietate şi credibilitate, atât în rândul personalului militar, cât şi în societatea civilă;
- are peste 25.000 de membri, din toate structurile Armatei, la care se adaugă şi persoane din mediul civil;
- în perioada 2008-2021 au fost susţinute financiar peste 1.700 de cazuri socio-medicale, la care se adaugă peste 1.600 ajutoare pentru deces, respectiv ajutoare pentru orfani, stimulente căsătorie/naștere copil, precum și alte activități caritabile sau dedicate coeziunii de grup;
- prin H.G. nr. 287/2012 a fost recunoscută ca fiind organizație de utilitate publică;
- prin Decizia nr. 294478 din 11.04.2019 a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice,a fost înscrisă în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală;
- este principalul partener neguvernamental al Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul social;
- sursele de finanțare ale Asociației constau în cotizațiile membrilor, viramentul 3,5% din impozitul pe veniturile salariale/din pensii, fonduri obținute din activități economice, precum și donații sau sponsorizări, fonduri UE sau alte resurse atrase în condițiile legii;
- prin întreaga sa activitate, Asociația s-a dovedit a fi un important factor de echilibru în plan social, în principal la nivelul Ministerului Apărării Naționale, dar și în mediul civil.

IN MEMORIAMSublocotenent (p.m.) Cristian-Petru FILIPSublocotenent (p.m.) Marius Florin SFECHEŞAcum 16 ani sublocotenentu...
01/10/2026

IN MEMORIAM
Sublocotenent (p.m.) Cristian-Petru FILIP
Sublocotenent (p.m.) Marius Florin SFECHEŞ

Acum 16 ani sublocotenentul (p.m.) Cristian-Petru FILIP și sublocotenentul (p.m.) Marius Florin SFECHEŞ cădeau la datorie în Afganistan.
Cei doi camarazi, care activau în cadrul Batalionului 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor” Bistriţa, executau o misiune pe data de 1 octombrie 2010, iar autovehiculul în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acționat de la distanță.
Cristian avea 26 de ani, iar Marius 25 de ani si erau necăsătoriți.
Dumnezeu să-i odihnească în pace!

IN MEMORIAMSublocotenent (p.m.) Adrian POSTELNICUSublocotenent (p.m.) Vasile Claudiu POPAAu trecut 13 ani de când camara...
22/09/2026

IN MEMORIAM
Sublocotenent (p.m.) Adrian POSTELNICU
Sublocotenent (p.m.) Vasile Claudiu POPA

Au trecut 13 ani de când camarazii noştri, sublocotenent (p.m.) Adrian POSTELNICU şi sublocotenent (p.m.) Vasile Claudiu POPA, membri ai Grupului Naval de Forţe pentru Operaţii Speciale, au căzut la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat.
Cei doi militari şi-au pierdut viaţa în Estul Afganistanului, în data de 22 septembrie 2013, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice forţelor speciale, executate împreună cu parteneri americani şi afgani.
Adrian avea 34 de ani şi se afla la prima misiune în Afganistan, iar Claudiu avea 28 de ani, era căsătorit şi se afla la a doua misiune în Afganistan.
Pios omagiu memoriei acestor eroi! Vor rămâne veşnic în amintirea noastră!
Dumnezeu să-i odihnească în pace!

IN MEMORIAMSublocotenent (p.m.) Ioan GROSARUÎn urmă cu 19 ani, pe data de 21 septembrie 2007, camaradul nostru, sublocot...
21/09/2026

IN MEMORIAM
Sublocotenent (p.m.) Ioan GROSARU
În urmă cu 19 ani, pe data de 21 septembrie 2007, camaradul nostru, sublocotenent (p.m.) Ioan GROSARU, din Batalionul 32 Infanterie “Mircea” din Timișoara, cădea la datorie în teatrul de operații din Irak.
Militarul executa o misiune de patrulare, iar transportorul amfibiu blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat. Ar fi putut să se salveze, dar n-a făcut-o! Mai întâi şi-a ajutat camarazii să iasă din TAB, dar el nu a mai apucat.
Ioan era pasionat de fotografie, scria poezii şi proză, fiind autorul a mai multor volume de versuri: „Corabia din furtună”, „Chemare din necunoscut”, „Pasărea de ceară”, „Peregrin la porţile deşertului”, ”De am pătruns în amintire” şi a romanului „Fiica Palimariului”.
Îi vom păstra o veșnică amintire!
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

IN MEMORIAMSublocotenent (p.m.) Remus BRÂNZANAducem un pios omagiu memoriei camaradului nostru, sublocotenent (p.m.) Rem...
17/09/2026

IN MEMORIAM
Sublocotenent (p.m.) Remus BRÂNZAN

Aducem un pios omagiu memoriei camaradului nostru, sublocotenent (p.m.) Remus BRÂNZAN, din Brigada 10 Geniu, căzut la datorie în urmă cu 30 de ani, pe 17 septembrie 1996, în timpul unei misiuni de lărgire a coridorului Gorazde din Bosnia-Herțegovina.
Îi vom păstra o veșnică amintire!
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

IN MEMORIAMSublocotenent (p.m.) Mădălin STOICAAducem un sincer omagiu memoriei sublocotenentului (p.m.) Mădălin STOICA, ...
15/09/2026

IN MEMORIAM
Sublocotenent (p.m.) Mădălin STOICA

Aducem un sincer omagiu memoriei sublocotenentului (p.m.) Mădălin STOICA, din Batalionului 280 Infanterie Protecție a Forței ,,Inimi Neînfricate”, căzut la datorie în urmă cu 9 ani, pe data de 15 septembrie 2017, în Afganistan.
Militarul executa o misiune în regiunea Kandahar, când blindatul în care se afla a fost lovit de un autovehicul capcană.
Mădălin se afla la prima misiune în teatrele de operații, avea 41 de ani, era căsătorit și avea un copil.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI  Creștinătatea sărbătorește azi Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul.  În ziua de 1...
14/09/2026

ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI

Creștinătatea sărbătorește azi Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul.
În ziua de 14 Septembrie 335 a avut loc Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului. Ulterior, în anul 629, a fost adusă de la perșii păgâni și depusă cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim.
Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului. Nu întâmplător, Crucea de pe Caraiman a fost inaugurată pe 14 septembrie 1928, în semn de omagiu adus jertfei Mântuitorului, dar și jertfei ostașilor români care au căzut la datorie în Primul Război Mondial.

8 SEPTEMBRIE – NAȘTEREA MAICII DOMNULUIÎn această zi cu o profundă încărcătură religioasă, urăm tuturor celor care poart...
08/09/2026

8 SEPTEMBRIE – NAȘTEREA MAICII DOMNULUI

În această zi cu o profundă încărcătură religioasă, urăm tuturor celor care poartă numele Sfintei Fecioare Maria multă sănătate, noroc și bucurii. Fie ca Maica Domnului să vă ocrotească și să vă lumineze drumul în viață! 🍀

LA MULŢI ANI! 😊

„Copiii sunt ca cimentul proaspăt. Orice cade pe ei îi marchează.” - Haim GinottÎn întâmpinarea noului an școlar, am don...
07/09/2026

„Copiii sunt ca cimentul proaspăt. Orice cade pe ei îi marchează.” - Haim Ginott

În întâmpinarea noului an școlar, am donat un laptop, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, dulciuri și alte bunuri, unor copii aflați în plasament la o casă de tip familial, din comuna Florești, jud. Giurgiu.🤝😊
Inițiativa a venit din partea reprezentantului Direcției de Informare și Relații Publice / MApN, dl. maior Ispas Ciprian, ca o continuare a Taberei de vară pentru cercetași la care a participat și unul dintre acești copii, Nicholas-Marius, care ne-a destăinuit povestea lui și a fratelui său, ambii fiind aflați în plasament.🤗
Am încercat să îmbinăm plăcutul cu utilul, ținând cont atât de lista lor de dorințe, cât și de ceea ce le trebuie pentru a merge la școală și a-și duce viața de zi cu zi.
Sănătate și o toamnă frumoasă, tuturor!
Succes la școală, copiilor! ☀🥰

IN MEMORIAMSublocotenent (p.m.) Aurel MarcuAducem un pios omagiu memoriei sublocotenentului (p.m.) Aurel MARCU, din Bata...
06/09/2026

IN MEMORIAM
Sublocotenent (p.m.) Aurel Marcu

Aducem un pios omagiu memoriei sublocotenentului (p.m.) Aurel MARCU, din Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada“ - Curtea de Argeș, căzut la datorie în teatrul de operații din Afganistan, în urmă cu 19 ani, pe data de 6 septembrie 2007.
În timpul unei misiuni de patrulare, transportorul amfibiu blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, tânărul militar decedând pe loc.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

IN MEMORIAMSublocotenentul (pm) Ciprian-Ştefan PolschiAzi se împlinesc 7 ani de când și-a pierdut viața, pe 5 septembrie...
05/09/2026

IN MEMORIAM
Sublocotenentul (pm) Ciprian-Ştefan Polschi

Azi se împlinesc 7 ani de când și-a pierdut viața, pe 5 septembrie 2019, sublocotenentul (pm) Ciprian-Ştefan Polschi. Militarul a căzut la datorie ca urmare a exploziei unei mașini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.
Au rămas în urma sa soția și cei doi băieți, cărora le transmitem condoleanțe și întregul nostru respect pentru forța de a depăși traumele provocate de această grea încercare.
Dumnezeu să-l odihnească pe camaradul Ciprian-Ştefan Polschi!

Address

Strada Constantin Mille Nr. 1
Bucharest
010141

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociatia Camarazii posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share