Asociatia Vincero

Asociatia Vincero Suntem o asociatie non profit infiintata de persoane cu dizabilitati pentru persoane cu dizabilitati. Incercarile prin care am trecut ne-au adus impreuna.

Unii ar spune ca am avut GHINION in viata. Noi suntem de parere ca viata ne-a dat SANSA de a fi persoane deosebite care sa-si schimbe destinul si sa-i ajute si pe ceilalti sa o faca.

26/03/2026

Trăim vremuri tulburi, aproape apocaliptice.
Totul pare răsturnat: împotriva firii, împotriva evidenței, împotriva realității, împotriva a ceea ce ar trebui să fie simplu și firesc.

Se ridică voci care contestă însăși ideea de normalitate. „Dar ce este normal?” – întreabă, nu pentru a căuta un răspuns sincer, ci pentru a dizolva orice reper. Apelează la paradoxuri și jocuri de logică, întorcând sensurile pe dos cu o determinare rece. În această confuzie, ajung să prezinte anormalul drept normal și normalul drept iluzie, fără să ofere, de fapt, vreun adevăr. Adevărul este împins într-o zonă ambiguă, ca și cm ar exista și nu ar exista în același timp.

Același mecanism se vede și în iubire. Spui „te iubesc”, iar răspunsul vine ca o negare: „nu mă iubești, e doar o iluzie”. Iar apoi începe demonstrația – nu prin sinceritate, ci prin contradicții și răni: apropiere urmată de absență, promisiuni urmate de retragere, uneori chiar înlocuire. Nu pentru că iubirea nu ar exista, ci pentru a te face să te îndoiești de ea, de tine, de tot.

Astfel, nu doar realitatea este pusă sub semnul întrebării, ci și capacitatea noastră de a o recunoaște.
Trăim, poate, nu vremuri apocaliptice în sensul clasic, ci vremuri în care adevărul este distorsionat până la confuzie, iar minciuna ajunge să pară convingătoare.

24/03/2026

https://web.facebook.com/nicolescualexandradaniela

Un copil merită o șansă reală la viață. Sebastian are nevoie de noi.
Tratamentul pentru autism cu celule stem din cordonul ombilical poate aduce schimbări extraordinare, mai ales atunci când este început de la o vârstă fragedă. Povestea lui Dima Sebastian este dovada vie că există speranță.
Până acum, Sebastian a urmat două tratamente. După primul, a început să lege cuvinte și să construiască propoziții — un pas uriaș pentru un copil care înainte se lupta să comunice. După al doilea, a început să răspundă coerent la întrebări. Pentru familia lui, aceste progrese nu sunt doar rezultate medicale — sunt adevărate minuni.
Știm că acest tip de tratament nu funcționează în marea majoritate a cazurilor. Dar în cazul lui Sebastian, a funcționat. Iar asta înseamnă că există o șansă reală de a merge mai departe.
Acum, Sebastian are nevoie de al treilea transplant. Acesta îl poate ajuta să fie și mai prezent, să comunice mai ușor, să învețe, să se dezvolte intelectual și emoțional — să aibă, pur și simplu, șansa la o copilărie normală.
Părinții lui au făcut deja eforturi uriașe. Au acoperit costuri din propriile resurse și au apelat la sprijinul oamenilor cu suflet mare. Dar cheltuielile sunt foarte mari, iar acest nou tratament, care va avea loc în Turcia, este estimat între 19.000 și 25.000 de euro, din cauza costurilor medicale și a celor neprevăzute.
Dacă tratamentul a dat rezultate până acum… de ce să ne oprim aici?
Orice donație contează. Orice gest poate face diferența. Eu am donat 1000 de lei și cred cu tărie că împreună putem schimba viitorul acestui copil.
Cazul este real. Mama lui Sebastian poate fi contactată direct la numărul: 0737 876 302
💙 Donațiile se pot face aici:
REVOLUT: 0737876302
RvTag:
PayPal:
Titular cont: DIMA ALEXANDRA-DANIELA
IBAN RON: RO05CECEB00008RON3459928
IBAN EURO: RO53CECEB000B2EUR3459929
Cod SWIFT: CECEROBU###
Banca: CEC Bank
Împreună îi putem oferi lui Sebastian ceva neprețuit: o șansă la o viață mai bună.

06/03/2026

Societatea spune că trebuie să fie incluzivă, că trebuie să accepte și să integreze persoanele diferite. Pentru că acest lucru nu se întâmplă mereu natural, statul intervine prin legi care obligă oamenii să respecte anumite reguli de incluziune. Problema este că, atunci când acceptarea este impusă prin constrângere, ea devine adesea formală și superficială.

De aici apare uneori un fenomen numit „inspiration porn”: povești sau imagini care prezintă persoane cu dizabilități într-un mod exagerat de inspirațional, nu pentru a le înțelege cu adevărat viața, ci pentru a produce emoție sau pentru a face restul societății să se simtă moral. În loc să existe o relație autentică între oameni, apare o formă de teatru social, în care fiecare joacă rolul empatiei.

În același timp, oamenii ajung să trăiască în propriile lor perspective și să creadă că dețin adevărul absolut. Fiecare tabără își apără poziția, fără să mai încerce cu adevărat să îl înțeleagă pe celălalt. Astfel, dialogul real dispare și este înlocuit de morală publică și de poziții rigide.

Paradoxul este că valori precum dragostea, toleranța, acceptarea sau incluziunea sunt transformate în norme legale și reguli sociale. Dar aceste lucruri nu pot fi create prin decret. Ele ar trebui să apară natural, din înțelegere și din experiența reală dintre oameni, nu din obligație formală.

De aceea, uneori vedem cm societatea încearcă să folosească tehnici de influență psihologică, campanii și discursuri menite să modeleze comportamentele oamenilor, în speranța că îi va face mai empatici. Însă când iubirea și acceptarea devin strategii de comunicare sau instrumente de presiune socială, ele riscă să-și piardă autenticitatea.

Iar asta ridică o întrebare incomodă: poate fi empatia impusă sau ea poate exista doar atunci când apare sincer, din interiorul fiecăruia?

Nu iubi pe cineva formal, daca nu este autentic. Mai bine nu o mai faci.
Evoluția impusă prin legi tinde mereu spre autodistrugere.

03/02/2026
18/01/2026

A fost cea mai frumoasa zi de naștere.
Mulțumim Karina Ioana Maria.

Despre efectul "Awe", privirea de ansamblu (Overview Effect) și singurătatea frumusețiiExistă experiențe care nu intră î...
04/01/2026

Despre efectul "Awe", privirea de ansamblu (Overview Effect) și singurătatea frumuseții
Există experiențe care nu intră în noi ca informație, ci ca cutremur interior. Momente în care frumusețea nu este doar văzută, ci trăită cu respirația suspendată și cu o liniște adâncă în piept. Această stare se numește "awe" - uimirea profundă care apare în fața a ceva vast, sublim, greu de cuprins:
(cerul înstelat departe de oraș, Calea Lactee vizibilă cu ochiul liber, eclipsa totală de soare, munți uriași văzuți de aproape, oceanul noaptea, furtuni electrice privite de la distanță, aurora boreală, deșertul sau platourile goale, fotografii reale ale Pământului din spațiu, „Pale Blue Dot”, realizarea fragilității atmosferei, scara timpului cosmic, documentare contemplative despre Univers, Arvo Pärt – „Spiegel im Spiegel”, Samuel Barber – „Adagio for Strings”, Beethoven – Simfonia a IX-a (finalul), Mahler – Adagietto, Max Richter – „On the Nature of Daylight”, coruri sacre, coloana sonoră din Interstellar, picturile lui Caspar David Friedrich, catedrale gotice privite din interior, fotografii minimaliste alb-negru, ideea că atomii din corp provin din stele, conceptul de infinit, conștiința ca fenomen emergent, improbabilitatea propriei existențe, nașterea unui copil, un act de altruism pur, iertarea profundă, o tăcere deplină între doi oameni, privirea unui străin care te vede, meditația profundă, acceptarea totală, tăcerea prelungită, rugăciunea, singurătatea aleasă etc etc)
Awe nu strigă. Awe tace. În fața lui, ego-ul se retrage pentru o clipă, iar omul se simte nu mic, ci așezat într-un întreg mai mare decât el.
Cea mai pură formă a acestei trăiri apare atunci când awe se întâlnește cu Overview Effect. Astronautul care privește Pământul din spațiu nu mai vede o planetă, ci o ființă fragilă, suspendată în întuneric. Granițele dispar, conflictele se topesc, iar lumea devine una singură. Lacrimile nu vin din tristețe, ci din recunoaștere: așa arată casa noastră.
Și totuși, când acest om se întoarce și încearcă să povestească ce a simțit, cuvintele cad scurte. Fotografiile par plate. Ceilalți dau din cap, dar nu simt. Aici începe o altă experiență — mai puțin spectaculoasă, dar la fel de reală: singurătatea frumuseții trăite.
Această ruptură poartă mai multe nume în psihologie.
Este mai întâi Empathy Gap — prăpastia dintre cel care a fost atins de o emoție intensă și cel care o privește din afară. Emoțiile profunde nu se pot transfera între stări diferite de conștiință. Cei din jur sunt ancorați în cotidian; tu vii dintr-un moment de transcendență. Între aceste două lumi nu există poduri stabile.
Apoi apare inefabilitatea experienței. Awe nu se lasă tradus complet. Cuvintele sunt doar umbrele a ceea ce a fost simțit. Povestea este o hartă; trăirea a fost terenul. Oricât de bine ai descrie muntele, nimeni nu-l va simți sub tălpi.
Se adaugă blestemul cunoașterii: după ce ai văzut, nu mai poți „dez-vedea”. Fotografia care pentru tine pulsează de emoție, pentru altcineva rămâne doar o imagine. Tu nu mai poți reveni la inocența privirii lor.
Și, în cele din urmă, eroarea de anticipare afectivă: tendința de a crede că frumusețea care ne-a copleșit va produce același cutremur în ceilalți. Ne așteptăm ca awe să fie contagios. De cele mai multe ori, nu este.
Această lipsă de rezonanță doare. Pentru că awe ne deschide. Ne face vulnerabili. Iar când deschiderea nu este întâmpinată, apare frustrarea, sentimentul că frumusețea a fost irosită sau că am rămas singuri cu ea.
Dar adevărul este acesta: awe nu se transmite, se pregătește.
Nu poți forța pe cineva să simtă uimire, dar poți crea condițiile în care ea devine posibilă.
Frumusețea nu se predă; se invită.
Pentru ca ceilalți să poată simți awe, nu trebuie să le arătăm doar rezultatul, ci drumul. Nu imaginea finală, ci contextul. Nu explicația, ci tăcerea din jurul ei. Awe are nevoie de încetinire, de spațiu interior, de absența grabei. Are nevoie de vulnerabilitate, nu de demonstrație.
Uneori, cea mai bună strategie este să nu explici deloc. Să stai lângă cineva în fața unui apus. Să lași o pauză într-o muzică. Să spui mai puțin, nu mai mult. Awe apare atunci când mintea nu mai este ocupată să înțeleagă.
Și, poate cel mai important, să accepți că unele experiențe sunt destinate să fie purtate singur. Nu ca o pierdere, ci ca o maturizare. Așa cm astronauții se întorc pe Pământ cu o tăcere nouă, și noi putem purta awe ca pe o lumină interioară, nu ca pe ceva ce cere confirmare.
Pentru că, în cele din urmă, frumusețea profundă nu există ca să fie demonstrată.
Ea există ca să ne schimbe.

https://www.youtube.com/watch?v=TJ6Mzvh3XCc&list=RDTJ6Mzvh3XCc&start_radio=1

Sportul olimpic, paralimpic și medaliile de aur     Zilele trecute, pe toate platformele online, în presa scrisă, la tel...
03/12/2025

Sportul olimpic, paralimpic și medaliile de aur
Zilele trecute, pe toate platformele online, în presa scrisă, la televiziune și în spațiul public în general, s-a discutat intens despre abuzurile la care au fost supuse gimnastele românce de-a lungul anilor. Mărturiile recente nu reprezintă cazuri izolate, ci readuc în atenție o realitate veche, adânc înrădăcinată în istoria gimnasticii românești: presiunea enormă, uneori inumană, exercitată asupra sportivelor pentru a atinge performanța absolută.
În deceniile în care România a strălucit la competițiile internaționale, multe gimnaste au fost martore – și victime – ale unor forme variate de abuz: psihologic, emoțional, fizic, iar uneori chiar sexual. Au fost jignite, amenințate, controlate până la detaliu, supuse dietei extreme, pedepsite, forțate să depășească limitele firești ale unui organism aflat în plină dezvoltare. În numele performanței, în numele „disciplinei”, în numele medaliilor de aur.
Este adevărat: medaliile de aur au venit. România a urcat pe podium, s-a mândrit cu rezultatele, iar lumina reflectoarelor a pus în umbră prețul real plătit de aceste tinere sportive. Dar, privind retrospectiv, apare o întrebare esențială și tulburătoare: cât de autentice sunt medaliile obținute prin suferință? Cât de corect este rezultatul obținut atunci când performanța este construită pe abuz?
Și, mai ales: este etic să forțăm copii, încă de la vârste fragede, să suporte durere, frică și presiune pentru a reprezenta o națiune?

O medalie de aur obținută prin epuizare, frică și teroare rămâne o medalie? Este ea legitimă? Este morală? Este corectă?

Aceste întrebări provoacă o reevaluare profundă a modului în care înțelegem succesul sportiv. Într-o lume în care sportul ar trebui să celebreze sănătatea, echitatea, bucuria mișcării și respectul pentru individ, devine clar că performanța obținută prin abuz nu mai poate fi acceptată.
Sportul – fie el olimpic, paralimpic sau de masă – nu ar trebui să fie o fabrică de trofee, ci un spațiu al dezvoltării armonioase, al demnității și al respectului. Iar medaliile cu adevărat valoroase nu sunt cele obținute cu prețul suferinței, ci cele câștigate în condiții de siguranță, fairness și umanitate.

Anxiar - mascota Vincreo
06/11/2025

Anxiar - mascota Vincreo

Karina ne-a scos in Muzeul Satului
02/11/2025

Karina ne-a scos in Muzeul Satului

Este un gest frumos să îți ceri iertare celor cărora le-ai greșit și să le ceri blândețe, pentru că dragostea trebuie să...
27/10/2025

Este un gest frumos să îți ceri iertare celor cărora le-ai greșit și să le ceri blândețe, pentru că dragostea trebuie să învingă întotdeauna. Obligatoriu.
Mulțumim, Sorana, pentru minunata petrecere de nuntă la care ne-ai invitat. Îți dorim din suflet fericire alături de soțul tău, multă dragoste și împlinire
Găbițu ne privește cu fericire de acolo de sus.

https://www.youtube.com/watch?v=S2G79OFEsXk&ab_channel=RecorderUn subiect tabu: abuzurile asupra copiilor în instituțiil...
25/09/2025

https://www.youtube.com/watch?v=S2G79OFEsXk&ab_channel=Recorder
Un subiect tabu: abuzurile asupra copiilor în instituțiile de tip creșe, grădinițe, leagăne sau case de copii, mai ales în perioada comunismului. Interesant este că uneori nu educatorii erau agresorii, ci chiar copiii mai mari (în special băieți) din grupele mari, care îi abuzau pe cei mai mici. De unde apar aceste comportamente? Cum se explică faptul că niște copii pot ajunge să abuzeze alți copii? Oare abuzul sexual e înnăscut, face parte din structura psihică a omului sau chiar din „ADN”-ul său? Își are originea în practici vechi, cm ar fi cele din Roma antică, unde violul și pedofilia erau întâlnite, avand in vedere ca ne tragem din romani? Care sunt mecanismele psihologice și sociale care pot explica acest fenomen?

Umbre în locurile presupuse sigure — abuzul copiilor în instituții şi rădăcinile comportamentelor

1. De ce e tabu și de ce trebuie vorbit?
Abuzul sexual al copiilor rămâne unul dintre cele mai puternic stigmatizate și ascunse fenomene sociale. Când are loc în locuri gândite să-i protejeze pe cei mici — creșe, grădiniţe, leagăne — îngrijorarea este cu atât mai mare. Percepția că „așa ceva nu poate fi făcut de copii” sau „asta e o problemă a unor indivizi malefici, nu a sistemelor” ascunde mecanisme care permit repetarea abuzului la scară largă. Date globale arată că abuzul copilului este o problemă masivă, transnațională, cu consecinţe de durată asupra sănătăţii psihice și sociale. https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/child-maltreatment?utm_source=chatgpt.com

2. Context istoric: instituțiile comuniste din România și vulnerabilitatea copiilor
În România comunistă (1950–1989) un volum foarte mare de copii au ajuns în grija statului — orfelinate, spitale de copii, centre de plasament — în condiţii de supraaglomerare, subfinanţare, personal insuficient pregătit şi o cultură instituţională adesea abuzivă sau indiferentă. La deschiderea acelor instituții după 1989 au ieșit la lumină imagini și relatări despre condiții de maltratare, neglijare și abuz care au socat opinia publică internațională. Aceste condiţii instituţionale (lipsa supravegherii, rotaţia copiilor între centre, normele de „disciplină” şi stigmatizarea copiilor cu dizabilităţi) cresc riscul de violență, inclusiv de abuz sexual comis de personal sau de alţi copii. https://www.rferl.org/a/romania-communist-orphanages-starvation-abuse/32711948.html?utm_source=chatgpt.com

3. Cine abuzează? Particularitatea agresiunii între copii
In multe cazuri agresoarele sau agresorii nu erau neapărat adulți, iar fenomenul copil-către-copil (peer sexual abuse) este documentat în literatură. Abuzul între copii apare în special în medii în care normele de protecție sunt deficitare, în care mai marii (fizic, social sau temporar) au acces la mai slabi, iar comportamente sexuale sunt prematur sau inadecvat normalizate. Studii psihologice și epidemiologice arată că o proporție importantă a abuzurilor în copilărie este comisă de persoane cunoscute victimelor, inclusiv colegi/semeni. https://www.unh.edu/ccrc/sites/default/files/media/2022-03/sexual-abuse-and-assault-in-a-large-national-sample-of-children-and-adolescents.pdf?utm_source=chatgpt.com

4. Mecanisme care explică de ce copiii pot abuza alți copii
Dinamica puterii și dominaţiei: chiar şi între copii există ierarhii (vârstă, forță fizică, statut social în grup). Un copil mai mare poate exercita control asupra unuia mai mic, iar în medii fără supraveghere adultă adecvată, acest comportament poate escalada. Modelarea și învăţarea socială: copiii învață din exemplul observat — fie că este vorba de comportamentul adulților din jur, fie de cel al altor copii. Dacă agresiunea fizică sau sexuală e prezentă sau tolerată, ea se învață și se transmite. (Teoria învățării sociale a lui Bandura și aplicările sale în studiile despre abuz spun exact asta). https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3720272/?utm_source=chatgpt.com
Expunerea precoce la sexualizare: lipsa limitelor, materiale sexuale accesibile, neașezarea unei educații sexuale adecvate pot determina comportamente sexuale inadecvate între copii.
Trauma repetată și parelele de rol: copiii abuzați pot replica abuzul — nu pentru că sunt „răi”, ci pentru că vorbim despre mecanisme de coping, revictimizare internă și lipsa unui cadru care să ofere modele sănătoase de relaţionare. Studii arată asocierea între expunerea la abuz în copilărie și riscul crescut de a deveni ulterior agresor sexual, deși nu e o relaţie deterministă. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0145213419302121?utm_source=chatgpt.com

5. Psihologia individuală: de unde vin „apucăturile”?
Este vital să separăm explicațiile: nu există dovezi convingătoare că oamenii „se nasc” cu dorinţa de a abuza sexual copii sau pe cei mai slabi — nu există un „gene” al abuzului îndreptat spre un grup național. Majoritatea modelelor explicative sunt multifactoriale:
Factori de dezvoltare: istoric de abuz, privare afectivă, atașament dezorganizat, hiperstimulare/hipostimulare în copilărie — toate cresc riscul de probleme de reglementare emoțională și de comportamente maladaptive.
Factori cognitivi și emoționali: distorsiuni cognitive despre consens, empatie scăzută, justificări morale (de ex. „el/ea a provocat”) pot facilita trecerea la acte abuzive.
Context social și instituțional: cultură tăcută, rușine, frică de sancțiuni pentru denunțare, lipsa procedurilor de protecție permit perpetuarea abuzului.
Modelare intergenerațională și socială: replicarea violenței văzute, dar și norme culturale care pot minimaliza sau normaliza inegalităţile de putere (de regulă nu exclusive unei naţii). https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3720272/?utm_source=chatgpt.com

6. „Este în ADN-ul românilor?” și mitul continuității istorice
Întrebarea dacă astfel de comportamente „vin din Roma antică” sau sunt parte dintr-un ADN național e scurtă și directă: nu există o legătură genetică sau o continuitate culturală cauzală care să lege practicile din Antichitate cu comportamentul contemporan al copiilor români. Da, istoria arată că în multe culturi antice (inclusiv în anumite contexte grecești și romane) au existat practici de relații inegale între adulți și adolescenți (pederastie, abuzuri în contexte de război etc.). Aceste dovezi istorice sunt importante pentru studiul moralității și al normelor sociale, dar nu funcţionează ca explicaţie pentru fenomenele actuale din instituţiile româneşti — mai ales când factorii contextuali moderni (politici sociale, instituţionali, economici) oferă explicaţii mult mai plauzibile și verificabile. Să sugerezi o cauzalitate directă între „moștenirea romană” și abuzurile din creșe este istoric seducător, dar nu susținut de date științifice. https://en.wikipedia.org/wiki/Pederasty?utm_source=chatgpt.com

7. Ce indică cercetările moderne (concluzii bazate pe studii)
Abuzul copilului e o problemă globală, transversală, nu endemică unei naţiuni. Prevalenţa este influenţată de factori structural-instituţionali și culturali, nu de „gene naționale”. https://www.reuters.com/world/one-eight-girls-women-raped-or-sexually-assaulted-before-age-18-unicef-says-2024-10-10/?utm_source=chatgpt.com
Mediile cu supraveghere slabă, norme instituţionale represive sau indiferenţă administrativă (cum au fost multe instituţii în România comunistă) sporesc riscul de abuz. https://www.rferl.org/a/romania-communist-orphanages-starvation-abuse/32711948.html?utm_source=chatgpt.com
Multe victime de abuz suferă consecinţe psihice pe termen lung (PTSD, depresie, probleme de relaţionare, dependenţe). Prevenţia și intervenţia timpurie sunt esenţiale. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7015702/?utm_source=chatgpt.com

8. Ce putem învăța — politici, prevenţie şi intervenţie
Sisteme de protecţie eficiente: protocoale clare, personal instruit, raportare obligatorie și mecanisme de investigaţie independente. (Reforme adoptate şi propuse în ultimii ani în România sunt parte din această direcţie; UNICEF și organisme europene au propus modele). https://www.unicef.org/romania/topics/violence-against-children?utm_source=chatgpt.com
Educaţie sexuală adaptată vârstei: explicarea limitelor, consimțământului, respectului corporal — pentru a reduce neo-normalizarea comportamentelor inadecvate. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3720272/?utm_source=chatgpt.com
Sprijin pentru victime și pentru copii în situații de risc: linii telefonice, consiliere psihologică, servicii juridice. În România, de exemplu, există Telefonul Copilului — 116111, un serviciu național de consiliere pentru copii și părinți. https://telefonulcopilului.ro/?utm_source=chatgpt.com
Schimbarea culturii instituţionale: transparență, responsabilitate, educație pentru personal, controale externe periodice. Monitorizare epidemiologică și cercetare: date riguroase pentru a înțelege dimensiunea și tiparele efective ale abuzului, inclusiv abuzul între copii.

9. Răspuns la întrebările-cheie ale utilizatorului
„Oare abuzul sexual e înnăscut?” - dovezile sugerează că fenomenul este rezultatul unei combinații de factori de mediu, dezvoltare și instituţionali, nu al unei trăsături genetice simple. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3720272/?utm_source=chatgpt.com
„E în ADN-ul românilor?” Nu există probe științifice care să susțină o astfel de afirmație; explicațiile culturale, istorice sau instituţionale sunt mult mai relevante și explicative. https://www.cambridge.org/core/books/abs/voices-from-the-silent-cradles/romania-what-underlay-the-orphan-crisis/506F96ED72FC3745A0D8610A2BB8BAD7
„Vine din Roma antică?” Practici istorice inegale sexuale au existat în multe societăţi antice, dar nu pot fi folosite pentru a explica contemporan abuzul copiilor în instituții fără o dovadă tranzițională clară — ceea ce lipsește. Eroarea logică aici ar fi să atribui o cauză istorică directă permanenței comportamentului la milenii distanță. https://en.wikipedia.org/wiki/Pederasty?utm_source=chatgpt.com

10. Resurse (dacă cineva întâmpină sau raportează abuz)
Telefonul Copilului — 116111 (consiliere gratuită pentru copii și părinți în România).
UNICEF România și organizații locale (Salvați Copiii) — rapoarte și programe de sprijin pentru victime.
UNICEF
Organizaţii şi studii internaţionale (WHO, studii academice) pentru date de referinţă și bune practici în prevenţie și intervenţie.

Ne place să ne credem un popor special. De la manualele de istorie până la doctrinele unor partide politice, suntem îndemnați să credem în mitul excepționali...

Address

Bucharest
01545

Opening Hours

09:00 - 17:00

Telephone

+40727893223

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociatia Vincero posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociatia Vincero:

Share