21/09/2026
Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu
Ieri, 20 septembrie 2026, s-au împlinit 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului București -
Hrisovul voievodului Vlad Țepeș – 20 septembrie 1459
------
La 20 septembrie 1459 (6968), „Din mila lui Dumnezeu, Io Vlad voievod și domn și fiul marelui Vlad voievod, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei, Amlașului și Făgărașului herțeg”, a hotărât cu a sa „bunăvoință, cu inimă curată și luminată” să dăruiască un hrisov „atotcinstit și cu frumoasă față și deasupra tuturor ‹cinstitelor› daruri” lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag și altora. Practic, voievodul Țării Românești le-a oferit acestora stăpânirea mai multor proprietăți – Poiana lui Stev, care a fost deținută de Șipin; a treia parte din Ponor cu ocina lui Petre din Ponor, tot a treia parte, care au fost achiziționate de la Petre cu 12 florini, în schimbul primirii unui „cal” de către domnie. În același timp, aceștia erau scutiți de diversele dări ce erau percepute în acea perioadă, ca de pildă vama oilor, vama porcilor, albinărit, găletărit, vinărici, dijme, cositul fânului, posade, podvoade, cărături – „adică de slujbele mari și mici”. Însă, dacă cineva îndrăznea să nu respecte porunca voievodului, se putea întâmpla ca Dumnezeu „să-l nimicească și să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui, să fie părtaș ‹lui Iuda› și lui Arie”.
În finalul actului sunt menționați martorii hotărârii domnului – Dragomir Țacal, Voico Dobrița, Stan vornic, Stepan Turcul, Oprea, Bratu de la Milcov, Moldovean spătar, Iova vistier, Tocsaba stolnic, Stoica paharnic, Gherghina comis și alții ale căror nume nu sunt cunoscute din cauza deteriorării suportului pe care a fost scris.
Hrisovul, emis în cea de-a doua domnie munteană a lui Vlad Țepeș (1456-1462), a fost redactat în limba slavonă, pe pergament, în „cetatea București”, fiind de altfel prima mențiune documentară a orașului București.
Invocația simbolică „†” („Cruce-ajută”), litera inițială „M” și monograma domnească sunt scrise cu chinovar. Inițial, hrisovul a fost autentificat cu sigiliul mare domnesc în căuș de ceară, atârnat de suport, din care se mai păstrează doar un fragment din șnurul de mătase roșie. Actul original se păstrează din primii ani ai secolului al XX-lea la Biblioteca Academiei Române.
Facsimilul acestui important hrisov pentru istoria orașului București poate fi admirat de publicul vizitator în cadrul expoziției permanente „Timpul Orașului” de la Muzeul Municipiului București, organizată la Palatul Suțu, împreună cu un alt facsimil după Hrisovul voievodului Radu cel Frumos (1462-1473), emis la 14 octombrie 1465 (6974), în „cetatea de scaun, Bucureștii”, al cărui original se păstrează la Arhivele Naționale ale României. Practic, este cel dintâi înscris domnesc care atestă pentru prima dată existența reședinței domnești în orașul București.
O mențiune specială, de mulțumire, se îndreaptă către Dl. Andrei Lupulescu, care ne-a atras atenția și ne-a pus la dispoziție, prin intermediul paginii de Facebook „Podeni (Mehedinți)”, mai multe informații legate de descoperirea acestui important act pentru istoria Capitalei. Așadar, acest prețios înscris domnesc „a aparținut învățătorului Alexandru Bunceanu din comuna Busești (raionul Baia de Aramă, reg. Craiova)”, care l-a descoperit în comuna „Podeni, raionul Turnu Severin, regiunea Craiova”, pe când era învățător la școala primară din această localitate (1901-1905). Cu prilejul Expoziției din 1906 actul a fost expus, fără însă a i se cunoaște și adevărata însemnătate. Ulterior, hrisovul emis de Vlad Țepeș în 20 septembrie 1459 a ajuns în posesia celui mai înalt for științific al țării – Academia Română.
Printr-o scrisoare adresată acestei prestigioase instituții, în 10 septembrie 1959, Alexandru Bunceanu, învățător pensionar, din comuna Nadonova (fosta com. Busești), raionul Baia de Aramă, regiunea Craiova, solicita a i se da „o copie în traducere românească după hrisovul de mai sus”, pe care l-a crezut pierdut, întrucât nu i-a fost restituit după încheierea Expoziției din 1906, de colecționarul căruia i-l încredințase împreună cu alte bunuri.
Câteva zile mai târziu, în 17 septembrie 1959, cu ocazia Ședinței de comunicări științifice a Institutului de Istorie al Academiei R.P.R. și a Muzeului de Istorie a orașului București, dedicată împlinirii a 500 de ani de la cea mai veche mențiune documentară a Bucureștilor, a fost citită o telegramă adresată învățătorului Alexandru Bunceanu, prin care i s-au adus „cele mai vii mulțumiri pentru darul Academiei R.P.R.”, în fața căruia cei prezenți se închinau „cu respect în fața muncii D-voastre și a sentimentului patriotic care vă însuflețește”, depeșă ce i-a fost expediată chiar a doua zi.
Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Compartimentul Istorie Modernă și Contemporană,
Secția Arheologie Sistematică și Istorie, M.M.B.
Fotografie de Cristian Oeffner Oprea
567 de ani de la prima atestare documentară a orașului București -
Hrisovul voievodului Vlad Țepeș – 20 septembrie 1459
La 20 septembrie 1459 (6968), „Din mila lui Dumnezeu, Io Vlad voievod și domn și fiul marelui Vlad voievod, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei, Amlașului și Făgărașului herțeg”, a hotărât cu a sa „bunăvoință, cu inimă curată și luminată” să dăruiască un hrisov „atotcinstit și cu frumoasă față și deasupra tuturor ‹cinstitelor› daruri” lui Andrei cu fiii săi, lui Iova, lui Drag și altora. Practic, voievodul Țării Românești le-a oferit acestora stăpânirea mai multor proprietăți – Poiana lui Stev, care a fost deținută de Șipin; a treia parte din Ponor cu ocina lui Petre din Ponor, tot a treia parte, care au fost achiziționate de la Petre cu 12 florini, în schimbul primirii unui „cal” de către domnie. În același timp, aceștia erau scutiți de diversele dări ce erau percepute în acea perioadă, ca de pildă vama oilor, vama porcilor, albinărit, găletărit, vinărici, dijme, cositul fânului, posade, podvoade, cărături – „adică de slujbele mari și mici”. Însă, dacă cineva îndrăznea să nu respecte porunca voievodului, se putea întâmpla ca Dumnezeu „să-l nimicească și să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui, să fie părtaș ‹lui Iuda› și lui Arie”.
În finalul actului sunt menționați martorii hotărârii domnului – Dragomir Țacal, Voico Dobrița, Stan vornic, Stepan Turcul, Oprea, Bratu de la Milcov, Moldovean spătar, Iova vistier, Tocsaba stolnic, Stoica paharnic, Gherghina comis și alții ale căror nume nu sunt cunoscute din cauza deteriorării suportului pe care a fost scris.
Hrisovul, emis în cea de-a doua domnie munteană a lui Vlad Țepeș (1456-1462), a fost redactat în limba slavonă, pe pergament, în „cetatea București”, fiind de altfel prima mențiune documentară a orașului București.
Invocația simbolică „†” („Cruce-ajută”), litera inițială „M” și monograma domnească sunt scrise cu chinovar. Inițial, hrisovul a fost autentificat cu sigiliul mare domnesc în căuș de ceară, atârnat de suport, din care se mai păstrează doar un fragment din șnurul de mătase roșie. Actul original se păstrează din primii ani ai secolului al XX-lea la Biblioteca Academiei Române.
Facsimilul acestui important hrisov pentru istoria orașului București poate fi admirat de publicul vizitator în cadrul expoziției permanente „Timpul Orașului” de la Muzeul Municipiului București, organizată la Palatul Suțu, împreună cu un alt facsimil după Hrisovul voievodului Radu cel Frumos (1462-1473), emis la 14 octombrie 1465 (6974), în „cetatea de scaun, Bucureștii”, al cărui original se păstrează la Arhivele Naționale ale României. Practic, este cel dintâi înscris domnesc care atestă pentru prima dată existența reședinței domnești în orașul București.
O mențiune specială, de mulțumire, se îndreaptă către Dl. Andrei Lupulescu, care ne-a atras atenția și ne-a pus la dispoziție, prin intermediul paginii de Facebook „Podeni (Mehedinți)”, mai multe informații legate de descoperirea acestui important act pentru istoria Capitalei. Așadar, acest prețios înscris domnesc „a aparținut învățătorului Alexandru Bunceanu din comuna Busești (raionul Baia de Aramă, reg. Craiova)”, care l-a descoperit în comuna „Podeni, raionul Turnu Severin, regiunea Craiova”, pe când era învățător la școala primară din această localitate (1901-1905). Cu prilejul Expoziției din 1906 actul a fost expus, fără însă a i se cunoaște și adevărata însemnătate. Ulterior, hrisovul emis de Vlad Țepeș în 20 septembrie 1459 a ajuns în posesia celui mai înalt for științific al țării – Academia Română.
Printr-o scrisoare adresată acestei prestigioase instituții, în 10 septembrie 1959, Alexandru Bunceanu, învățător pensionar, din comuna Nadonova (fosta com. Busești), raionul Baia de Aramă, regiunea Craiova, solicita a i se da „o copie în traducere românească după hrisovul de mai sus”, pe care l-a crezut pierdut, întrucât nu i-a fost restituit după încheierea Expoziției din 1906, de colecționarul căruia i-l încredințase împreună cu alte bunuri.
Câteva zile mai târziu, în 17 septembrie 1959, cu ocazia Ședinței de comunicări științifice a Institutului de Istorie al Academiei R.P.R. și a Muzeului de Istorie a orașului București, dedicată împlinirii a 500 de ani de la cea mai veche mențiune documentară a Bucureștilor, a fost citită o telegramă adresată învățătorului Alexandru Bunceanu, prin care i s-au adus „cele mai vii mulțumiri pentru darul Academiei R.P.R.”, în fața căruia cei prezenți se închinau „cu respect în fața muncii D-voastre și a sentimentului patriotic care vă însuflețește”, depeșă ce i-a fost expediată chiar a doua zi.
Grina-Mihaela Rafailă, muzeograf, Compartimentul Istorie Modernă și Contemporană,
Secția Arheologie Sistematică și Istorie, M.M.B.
Fotografie de Cristian Oeffner Oprea
