Sindicatul Cadrelor Medicale din Matei Bals

Sindicatul Cadrelor Medicale din Matei Bals ÎNCREDERE/ CUNOAȘTERE/ CURAJ/DEMNITATE/ ONESTITATE/ECHITATE

07/04/2026

07 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății
Astăzi celebrăm nu doar sănătatea ca valoare esențială a vieții, ci mai ales oamenii care o protejează zi de zi: profesioniștii din domeniul sănătății. Medici, asistente, infirmiere, farmaciști, brancardieri, și întreg personalul medical și nemedical sunt pilonii unui sistem fără de care societatea nu ar putea funcționa.
În spatele fiecărui diagnostic corect, al fiecărei intervenții salvatoare și al fiecărui gest de îngrijire se află ani de studiu, sacrificii personale și o dedicare profundă față de oameni. Profesioniștii din sănătate nu oferă doar tratamente, ci și speranță, empatie și sprijin în momentele cele mai vulnerabile ale vieții.
Ziua Mondială a Sănătății este un prilej de recunoștință, dar și de reflecție asupra importanței investiției în sistemele medicale și în oamenii care le susțin. Recunoștință căreia am reușit să-i dăm sens inclusiv prin intermediul contractului colectiv de muncă sectorial, introducând ziua de 07 aprilie drept zi liberă plătită în unitățile sanitare publice. Respectul și susținerea pentru acești profesioniști trebuie să fie constante.
Astăzi spunem „Mulțumim!” celor care aleg, zi de zi, să fie în prima linie pentru sănătatea noastră.

07/04/2026
01/03/2026

1 Martie: respect și recunoștință pentru femeile din sănătate! 🌸

Astăzi, odată cu venirea primăverii, celebrăm forța, dedicarea și solidaritatea femeilor care susțin, zi de zi, sistemul sanitar din România. Fie că sunt asistente medicale, medici, infirmiere, îngrijitoare, farmaciste, registratoare, personal TESA sau din toate celelalte categorii profesionale, fiecare dintre ele contribuie esențial la funcționarea serviciilor de sănătate și la îngrijirea pacienților. 🤍

În spatele fiecărui act medical se află profesionalism, empatie și responsabilitate, dar și puterea de a merge mai departe chiar și în cele mai dificile condiții.

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România își reafirmă angajamentul de a reprezenta și apăra drepturile tuturor lucrătorilor din sănătate, susținând recunoașterea deplină a rolului lor esențial și promovarea condițiilor de muncă echitabile, sigure și demne. Vom continua să acționăm, împreună, pentru respectarea drepturilor cuvenite și pentru consolidarea statutului profesional al tuturor angajaților din sistemul sanitar.

Vă dorim o primăvară frumoasă, plină de sănătate, împliniri și recunoașterea pe care o meritați din plin! 🌼

01/03/2026

Activitatea este organizată de Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, fiind desfășurată în cadrul CCDSS, organism cu peste un deceniu de experiență în studiile dedicate calității vieții profesionale în sectorul sanitar.

16/02/2026

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete :

⚠️Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%.

Am susținut această poziție pentru că o tăiere liniară nu ar fi adus economii reale, dar ar fi produs efecte negative serioase într-un sistem deja solicitat la maximum. În sănătate, fiecare verigă este esențială. De la medic, farmacist, asistent, biolog, chimiști, fizioterapeuți, până la personal tehnic și administrativ – toți susțin funcționarea zilnică a sistemului.

O reducere brută și liniarǎ a veniturilor ar fi însemnat nu doar demotivare și scăderea încrederii, ci și un nou exod al acestora din sistem. Venituri mai mici pentru oameni înseamnă resurse mai puține pentru spitale, tratamente și investiții. Nu putem consolida sănătatea slăbindu-i oamenii.

În același timp, spun la fel de clar: sănătatea are nevoie de reformă profundă. Știu că există probleme structurale ignorate ani la rând. Dezechilibre, necorelări, risipă, lipsă de criterii clare. Tocmai aceste lucruri le corectăm acum.

Reforma corectǎ înseamnă:
– criterii reale de performanță corelate cu activitatea și complexitatea cazurilor;
– reorganizarea sistemului de gărzi;
– reclasificarea spitalelor;
– reducerea risipei și transparență totală în cheltuirea fondurilor.

Economiile se fac din eficiență și ordine, nu din tăieri aplicate uniform.

🤝Pentru personalul medical: am încredere în profesionalismul și dedicarea voastră. Reforma pe care o construim este pentru a vă oferi un sistem mai corect, mai predictibil și mai echilibrat. Nu împotriva voastră, ci împreună cu voi.

👉Pentru pacienți: fiecare decizie pe care o iau are un singur criteriu final – binele dumneavoastră. Lupt pentru un sistem mai stabil, mai demn și mai sigur, în care să nu simțiți că deranjați atunci când aveți nevoie de ajutor.

✅Pentru sistemul de sănătate, mesajul meu este clar: îl reașezăm pe principii de responsabilitate, performanță și respect. Îl întărim prin reformă reală, nu prin măsuri contabile.

Îi mulțumesc domnului președinte Sorin Grindeanu pentru susținere, precum și liderilor coaliției, pentru că au înțeles specificul sănătății și au acceptat această poziție.

🤝Încrederea ne face bine.





16/02/2026

Comunicat de presă:

FSSR notifică Guvernul privind intenția de a declara greva generală în sectorul sanitar

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, întrunit în data de 09 februarie 2026, a decis Notificarea Guvernului privind intenția de a declara greva generală în sectorul sanitar împotriva politicilor economice și sociale ale acestuia.
Din punct de vedere juridic, motivul îl constituie proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor salariale cu 10% inițiat de Guvern, care ar determina pierderea unor drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de sector sănătate.
Pierderi salariale cumulate care justifică suplimentar greva
Greva este justificată suplimentar de seria amplă de pierderi salariale pe care le suferă angajații din sănătate încă de anul trecut, care riscă să-i ducă până la sfârșitul acestui an la o scădere a salariilor reale cu aproximativ 30%. În discuție este efectul cumulat al mai multor factori:
- Inflația, care a determinat o scădere a salariilor reale cu aproximativ 10% doar anul trecut, urmând să se adauge cel puțin 5% în cursul acestui an;
- Eliminarea indemnizației de hrană, survenită la începutul acestui an pentru o bună parte dintre angajații din sănătate.
- Reducerea finanțării influențelor salariale, în condițiile în care intenția de reducere a nivelului finanțării influențelor salariale pentru spitalele publice ar afecta negativ aproximativ 162.000 de angajați din circa 312 spitale.
Tot acest val de reducere a salariilor survine în condițiile în care, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, angajaților din sănătate le sunt garantate salariile reale.
Pașii următori
În situația în care discuțiile cu Guvernul nu determină exceptarea angajaților din sănătate de la reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale sau dacă acesta nu-și onorează obligația legală de dialog, acțiunile Federației „Solidaritatea Sanitară” din România vor continua, etapizat, astfel:
1. Declanșarea strângerii semnăturilor pentru grevă, în toate unitățile sanitare publice din țară;
2. Declararea grevei generale, după adoptarea actului normativ;
3. Declanșarea grevei, în termenul prevăzut de lege.
Dat fiind impactul acestei forme de protest asupra întregului sistem sanitar, ne exprimăm speranța că Guvernul va alege calea dialogului real și va înțelege că angajații din sănătate nu pot fi variabila de ajustare bugetară a politicilor sale economice.

Consiliul de coordonare

20/01/2026

Comunicat de presă:
FSSR declanșează un program de acțiuni pentru protejarea veniturilor angajaților din sănătate. Spitalele publice trebuie exceptate de la orice reducere cu 10% a cheltuielilor salariale

Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), întrunit în data de 19.01.2026, a decis declanșarea unui program de acțiuni sindicale împotriva intenției Guvernului României de includere a angajaților din unitățile sanitare publice în categoria celor cărora le este aplicabilă reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale.
În ultimele zile, în spațiul public au fost prezentate soluții de „reducere a anvelopei salariale” cu 10% la nivelul instituțiilor publice, inclusiv prin diminuarea unor sporuri și/sau prin reduceri de posturi, chiar dacă discursul oficial susține că nu vor fi afectate salariile de bază. În sănătate, o astfel de abordare înseamnă, inevitabil, fie diminuarea veniturilor reale (prin afectarea drepturilor salariale care compensează condițiile de muncă și continuitatea activității), fie reducerea personalului – cu efect direct asupra capacității de asigurare a continuității asistenței medicale și a siguranței pacienților.
În acest context, reamintim o realitate simplă și verificabilă în fiecare spital public: sistemul sanitar funcționează deja cu deficit cronic de personal, suprasolicitare, epuizare profesională și presiune constantă asupra echipelor medicale. Chiar și simpla evocare a unor tăieri de venituri amplifică insecuritatea profesională și riscul de migrație, cu impact direct asupra pacienților.
Programul de acțiuni începe încă din această săptămână, prin întâlnirile pe care toate sindicatele afiliate la FSSR le vor desfășura cu parlamentarii din teritoriu. Aceste întâlniri au rolul de preambul al protestelor și urmăresc:
- să prezinte parlamentarilor consecințele dramatice pe care le-ar avea includerea sănătății în măsura reducerii cu 10% a cheltuielilor salariale;
- să solicite intervenții legislative și politice urgente pentru exceptarea explicită a unităților sanitare publice de la această măsură;
- să obțină angajamente publice ferme pentru protejarea veniturilor angajaților din sănătate.
Totodată, Consiliul de Coordonare al FSSR a adoptat solicitările esențiale ce vor fi adresate decidenților politici. În cazul neonorării lor, acestea devin automat revendicările protestelor ce vor fi declanșate în perioadele următoare:
1) Exceptarea explicită a tuturor unităților sanitare publice (și a instituțiilor care asigură serviciile medicale publice) de la orice măsură de reducere cu 10% a cheltuielilor de personal/salariale, indiferent de formula tehnică utilizată.
2) Asumarea publică, clară și constantă, de către Guvern și Ministerul Sănătății, a protejării veniturilor angajaților din sănătate, inclusiv printr-o garanție cu valoare juridică (nu doar declarații), care să excludă orice diminuare a drepturilor salariale sub pretextul „reducerii anvelopei”.
3) Orice program de eficientizare în sănătate trebuie să vizeze sursele reale de pierderi: risipa, managementul defectuos, contractele ineficiente și lipsa reformelor structurale, nu transferul costurilor asupra salariaților.
4) Respectarea dialogului social real prin consultarea efectivă a organizațiilor sindicale reprezentative înainte de orice decizie care afectează veniturile, personalul și funcționarea unităților sanitare publice.
5) Identificarea resurselor financiare și a soluțiilor care să asigure cel puțin menținerea veniturilor salariale reale, de dorit fiind chiar creșterea acestora.
FSSR reafirmă un adevăr esențial pentru buna funcționare a sistemului public de sănătate: resursa umană din sănătate nu poate fi tratată ca variabilă de ajustare bugetară.
Reamintim că adoptarea unei măsuri care determină reducerea veniturilor salariale reale în sănătate, indiferent de forma tehnică utilizată, deschide posibilitatea declanșării legale a unui conflict colectiv de muncă și a unei greve generale împotriva politicilor sociale ale Guvernului. Așa cm a demonstrat și în anii anterior, FSSR nu va ezita să utilizeze această posibilitate legală, inițiind și desfășurând toate acțiunile posibile menite să apere interesele angajaților din sănătate.

Comitetul Director

07/12/2025

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” a participat la întâlnirea din data de 26 noiembrie cu Consilierul Prezidențial Radu Burnete, în contextul solicitării adresate Președintelui României de a media conflictul social dintre organizațiile sindicale și reprezentanții Guvernului.

Precizăm cu fermitate: confederațiile sindicale nu au cerut opinii sau justificări din partea consilierilor prezidențiali, ci exercitarea unei atribuții constituționale exclusive a Președintelui României.
Conform art. 80 alin. (2) din Constituție, Președintele României „veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice” și „exercită funcția de mediere între puterile statului și între stat și societate” în situații de conflict sau blocaj social.
Această prerogativă nu poate fi substituită prin consultări tehnice sau întâlniri informale.

Întâlnirea din data de 26 noiembrie nu a abordat substanțial temele pentru care a fost solicitată: salariul minim, pierderea puterii de cumpărare și condițiile reale de muncă.

Explicațiile primite au creat impresia că nu există argumente legitime pentru creșterea salariului minim garantat – exceptând dorința menținerii unui nivel favorabil maximizării profitului capitalului, chiar în contextul unei crize economice recunoscute de guvernanți.
Afirmații precum: „România nu mai este o țară săracă”, nu constituie argumente pentru stagnarea veniturilor minime.
Dimpotrivă, ele implică necesitatea alinierii salariului minim la un standard de trai decent, în condițiile în care costurile de viață cresc accelerat.

Conform Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate, statele membre trebuie să utilizeze coșul minim de consum sau indicatori precum 60% din salariul median ori 50% din salariul mediu brut ca referință pentru un salariu minim decent.
Aceasta nu este o opțiune politică, ci un standard european care trebuie respectat !

Solicităm:
1.⁠ ⁠Declanșarea imediată a procedurii constituționale de mediere, conform art. 80 alin. (2);
2.⁠ ⁠Stabilirea unui cadru oficial de dialog real între Președintele României, Guvern și confederațiile sindicale;
3.⁠ ⁠Includerea pe agenda medierii a următoarelor puncte:
• creșterea salariului minim garantat în plată, în conformitate cu standardele europene;
• apărarea puterii reale de cumpărare a lucrătorilor;
• condițiile decente de muncă în sectoarele public și privat.

Lipsa unei discuții concrete pe aceste teme, denaturează scopul întâlnirii și afectează credibilitatea procesului de consultare.

Confederațiile sindicale își reafirmă disponibilitatea pentru un dialog instituțional autentic, bazat pe lege și responsabilitate publică.
Solicităm Președintelui României să își exercite rolul constituțional de mediator, în interesul cetățenilor, pentru restabilirea bunei funcționări a dialogului social și pentru prevenirea escaladării conflictelor.

Obiectivul nostru rămâne neschimbat: protejarea drepturilor lucrătorilor și asigurarea unui climat social stabil și echitabil.

CNS Cartel Alfa

07/12/2025

Știați că din anul 2018 și până în prezent inflația a redus cu 70% valoarea reală a compensărilor pe care angajații din sănătate le primesc cu titlul de sporuri?!

(Informația este adresată publicului larg, angajații din sănătate știind asta în mod direct, deoarece suferă consecințele acestei nedreptăți.)

Anii în care sporurile au fost blamate au generat un val de neînțelegere asupra rostului acestora.

Pentru clarificarea Premierului României, a celor care-l susțin în demersurile de reducere/desființare a sporurilor, a publicului larg (și a „idioților utili” care au sprijinit cu sau fără voie guvernanții în acest demers), publicăm o serie de clarificări privind situația și rostul sporurilor din sănătate.

De ce există sporurile, în general?
În sănătate,
- Salariul de bază plătește „munca normală”: ziua, în condiții obișnuite, fără riscuri speciale).

- Sporurile apar atunci când nu mai putem vorbi de munca normală:
○ programul de muncă iese din normal (noapte, weekend, sărbători);
○ condițiile de muncă sunt mai periculoase, toxice, grele sau stresante decât într-un job obișnuit;
○ există risc real pentru sănătatea sau viața lucrătorului, sau o uzură psihică mult peste medie.

Sporul nu e „bonus”, ci o compensarea pentru eforturile suplimentare depuse de angajați și riscurile pe care aceștia le asumă.

Fiecare angajat din sănătate își poate exprima punctul de vedere asupra salarizării răspunzând la formularul de Evaluare a satisfacției salariale ce poate fi găsit în linkul din primul comentariu.

PS: Alături de protestele desfășurate în ultimii ani pentru compensările salariale numite sporuri, o referință pentru poziția FSSR privitoare la sporuri este documentul „Fundamentarea necesității menținerii sistemului sporurilor în sectorul public de sănătate”, ce poate fi găsit în primul comentariu.

PPS: Demararea campaniei pe tema sporurilor are la bază și o realitate tristă: scăderea cu 70% a ponderii sporurilor a fost făcută și cu unele complicități/a avut și un caracter intenționat (privilegierea salariilor de bază în dauna sporurilor a avut caracter expres).
Consultarea angajaților din sănătate pe tema compensațiilor numite sporuri trebuie să arate dacă astfel de măsuri reflectă voința majorității angajaților.

(Utilizăm ca simbol pentru condițiile de lucru celebra fotografie din 1987 a dr. Zbigniew Religa, ea reușind să sugereze multe aspecte ale condițiilor de muncă reale existente în sănătate.)

28/10/2025

Fiecare spital va trebui să-și analizeze activitatea și să decidă ce secții vor fi păstrate, redimensionate sau reorganizate. Nu este normal ca unii medici să opereze urgențe toată noaptea, în timp ce alte linii de gardă există doar din obișnuință” – a subliniat conf. dr. 𝐇𝐨𝐫𝐚𝐭𝐢𝐮-𝐑𝐞𝐦𝐮𝐬 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚𝐧, președintele CNAS (foto).

Address

INBI Matei Balș, Strada Grozovici Nr 1
Bucharest

Telephone

+40722260748

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Sindicatul Cadrelor Medicale din Matei Bals posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Sindicatul Cadrelor Medicale din Matei Bals:

Share