11/10/2026
CASA PAROHIALĂ A BISERICII BULGARE
Pe locul Hanului Colței: corpurile din 1897
Ansamblul parohial al Bisericii Kalinderu se află pe Strada Doamnei nr. 18, în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe latura cu numere pare a străzii, spre capătul dinspre Bulevardul I. C. Brătianu. Este un șir de corpuri alipite, cu parter și etaj, care pornește de la clădirea aliniată la stradă și se desfășoară în adâncimea parcelei, de-a lungul unei curți lungi și înguste, până în grădina din fața Bisericii Sfântul Ilie – Hanul Colței. Spre est, ansamblul se învecinează cu fosta Tipografie „Gutenberg” de la nr. 20, ridicată în 1896 de Joseph Göbl pe terenul fraților Kalinderu, cu care împarte curtea, iar spre vest, pe aceeași latură, cu Casele F. Göbl de la nr. 14–16. Peste drum, pe latura impară, se află casa Wilhelm Gagel de la nr. 23–25.
Adresa a fost folosită în mod variabil de-a lungul timpului. Presa de epocă indică atât „Strada Doamnei 18”, cât și „Strada Doamnei 20” pentru biserică și pentru prăvăliile din curte, iar ansamblul apare în documentele din 1941 cu adresa „Strada Doamnei nr. 18–20”. Lista monumentelor istorice înregistrează două poziții distincte: o „Casă” de la sfârșitul secolului al XIX-lea la nr. 18 și „Casa parohială” din ansamblul Bisericii Bulgare la nr. 20. Denumirea de „Casă Parohială a Bisericii Sfântul Ilie – Hanul Colței”, folosită uneori pentru întregul șir de clădiri de la nr. 18, se potrivește de fapt doar unuia dintre corpuri, ultimul din fundul curții, în care a locuit preotul bisericii; de aceea, prezentarea de față folosește pentru întreg șirul denumirea de Ansamblul parohial al Bisericii Kalinderu.
Hanul Colței și terenul familiei Kalinderu
Terenul a făcut parte, din 1747, din incinta Hanului Colței, ridicat de epitropii Așezămintelor Spitalului Colțea pentru a aduce venituri spitalului: o curte închisă de clădiri cu prăvălii la parter și locuințe pentru negustori la etaj, cu Biserica Sfântul Ilie în mijloc. Pe latura sud-vestică, spre Strada Doamnei, se aflau corpurile vechi ale hanului. Hanul, arendat din 1836 negustorului Lazăr Kalenderoglu, a intrat în declin după cutremurul din 1802 și a fost demolat în etape în prima jumătate a secolului al XIX-lea, ultimele părți fiind dărâmate în martie 1848. O parte din clădirile perimetrale au supraviețuit însă și au fost folosite în continuare.
În 1876, Eforia Spitalelor Civile a vândut lui Lazăr Calenderu terenul cu clădirile din jurul Bisericii Sfântul Ilie, care a trecut apoi la fiii săi, doctorul Nicolae Kalinderu și juristul Ion Kalinderu, ctitori și epitropi ai bisericii. În 1897, la cererea primăriei, biserica „zisă de popor biserica Hanul Colței” a primit oficial numele de „biserica Kalinderu”. În același an, în vecinătatea tipografiei construite de Joseph Göbl la nr. 20, familia Kalinderu a ridicat noile corpuri de la nr. 18.
Construcția din 1897
Potrivit studiului istorico-arhitectural al arhitectei Ruxandra Nemțeanu, în 1897 Ion Kalinderu a cerut autorizația de construire pentru un corp nou la Strada Doamnei nr. 18, ridicat peste vechile clădiri ale hanului de pe latura sud-vestică, ale căror ultime rămășițe au fost atunci distruse. Clădirea avea ateliere și prăvălii la parter și camere de locuit la etaj și funcționa împreună cu tipografia de la nr. 20. Istoricul de artă Cezara Mucenic înregistrează ansamblul de la nr. 18–20 drept „Casele Ion Kalinderu”, atribuindu-l arhitectului Joseph Exner, autorul tipografiei din 1896. Proiectul propriu-zis al clădirii de la nr. 18 nu a fost publicat.
Inventarul din 2 octombrie 1941 descrie, pe de o parte, clădirea de la Strada Doamnei nr. 18 drept o construcție din zidărie de cărămidă, acoperită cu tablă, cu parter și etaj, având la parter trei prăvălii închiriate, iar în restul clădirii locuințe pentru personalul bisericii, cântăreți și alți oameni de serviciu, iar pe de altă parte o a doua clădire, „din fața bisericii, în curte”, tot cu parter și etaj, cu trei prăvălii la parter și locuințe pentru personalul bisericii. Studiul din 2008 notează că fațadele și volumetria clădirilor care au aparținut lui Ion Kalinderu și-au păstrat aspectul din momentul proiectării. Singurele urme ale vechiului zid de incintă al hanului se văd astăzi în gârliciul de acces în subsolul fostei tipografii, în curtea comună cu nr. 18.
Descrierea ansamblului
Clădirea de la stradă
Frontul ansamblului spre Strada Doamnei este o clădire cu parter și etaj, aliniată la stradă, în tipologia „prăvălie cu locuință” caracteristică Centrului Istoric la sfârșitul secolului al XIX-lea. Parterul este tratat cu bosaje orizontale în tencuială și are două deschideri largi de prăvălie, încadrate de pilaștri; astăzi una dintre ele adăpostește sediul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) București. Un antablament cu friză decorată separă parterul de etaj. Etajul are trei ferestre, încadrate de pilaștri cu capiteluri și încununate de cornișe pe console, cu panouri decorative în relief sub glafuri. Fațada se încheie cu o cornișă bogat profilată, pe console și denticuli.
În stânga clădirii, privind din stradă, se află poarta de acces în curte, o poartă dublă din fier forjat, cu volute, spirale și motive vegetale stilizate. Pe fiecare canat, în centrul compoziției, este fixat un scut metalic cu monograma „BK”, din litere împletite, inițialele denumirii „Biserica Kalinderu”, sub care ansamblul a fost cunoscut din 1897. Poarta deschide perspectiva unei curți lungi, pavate, care se îngustează spre fundul parcelei și se termină cu un zid alb, bănci și grădina din fața bisericii. Clădirea vecină din dreapta, cu ferestre încununate de frontoane triunghiulare și parapeți cu baluștri, aparține altui lot.
Curtea
Curtea are forma unei străduțe interioare, pavată cu piatră cubică așezată în arce de cerc, în model de evantai, cu borduri și trotuare înguste de-a lungul clădirilor. Este curtea comună dintre corpurile de la nr. 18, așezate pe o latură, și fosta tipografie de la nr. 20, pe latura opusă. Corpurile tipografiei, restaurate între 2004 și 2008, au fațadele tencuite în alb, cu ferestre și uși de lemn în ton brun, unele uși cu bumbi decorativi, și, lângă intrare, un vestibul vitrat de formă rotunjită, adăugat recent. Curtea este umbrită de câțiva arbori mari, iar în fundul ei grădina bisericii are bănci, straturi de flori și hortensii.
Privind dinspre fundul curții spre stradă, perspectiva se închide cu poarta de fier forjat, iar peste drum, în axul ei, se vede fațada unei clădiri de pe latura impară a străzii, cu o mansardă și un cartuș central, foarte probabil casa Wilhelm Gagel de la nr. 23–25. Configurația curții, retrasă de la stradă și închisă de corpuri continue, păstrează în linii mari logica spațială a vechii incinte a Hanului Colței, în care clădirile cu prăvălii și locuințe înconjurau biserica.
Șirul de corpuri alipite
Pe latura din dreapta a curții, privind dinspre poartă, se desfășoară șirul de corpuri de la nr. 18, al cărui cap este clădirea de la stradă. Șirul formează un front continuu, cu parter și etaj, acoperit cu tablă, cu o pantă redusă a învelitorii. Șirul este alcătuit din mai multe corpuri cu ritmuri diferite ale golurilor, delimitate de lezene și de burlane: în unele travee ferestrele etajului sunt grupate câte două, în altele sunt ferestre unice, mai înalte. Parterul este înălțat pe un soclu, cu ferestre de aerisire ale subsolului protejate de grilaje de fier, iar accesul în fiecare corp se face prin uși proprii, cu câteva trepte.
Fațadele spre curte au o decorație sobră, de factură eclectică: brâuri orizontale care marchează nivelul planșeului și al parapetelor ferestrelor, lezene cu capiteluri simplificate, mici medalioane circulare pe lezene și ancadramente profilate la ferestre. Streașina este susținută de console de lemn, iar de-a lungul ei este montat un șir de piese decorative din fier forjat, în formă de spirală. Elementul cel mai remarcabil îl reprezintă două cartușe mari din stuc, montate între ferestrele etajului: un medalion circular cu un compas deschis deasupra unei cărți, încadrat de ramuri de laur, cu o banderolă dedesubt și o compoziție vegetală care se încheie printr-un pandantiv. Semnificația emblemei nu este documentată.
Tâmplăria originală a fost înlocuită aproape în întregime cu tâmplărie modernă de culoare brună, iar unele ferestre ale parterului au grilaje metalice în romburi. Tencuiala este puternic degradată pe porțiuni întinse, lăsând să se vadă zidăria de cărămidă, iar pe fațade sunt montate numeroase cabluri și conducte de gaz. Prin contrast cu fosta tipografie restaurată de pe latura opusă, corpurile de la nr. 18 nu au beneficiat încă de o restaurare, deși și-au păstrat volumetria, decorația și raportul cu curtea din momentul construcției.
Corpul din fundul curții
Ultimul corp al șirului, în fundul curții, spre grădina bisericii, este ușor mai înalt decât celelalte și are colțul marcat de o lezenă amplă. Spre grădină prezintă un calcan aproape orb, cu tencuiala căzută pe porțiuni mari, iar spre curte are la parter două ferestre cu grilaje în romburi și o ușă dublă de lemn, iar la etaj ferestre înalte și un cartuș decorativ din stuc. Acest corp este cel care a servit drept casă parohială, locuință a preotului bisericii în perioada în care lăcașul a funcționat ca Biserică Bulgară, și căruia i se potrivește propriu-zis denumirea de Casa Parohială a Bisericii Sfântul Ilie – Hanul Colței.
În dreptul acestui corp, curtea se lărgește într-un mic spațiu verde, cu bănci și flori, în fața porticului de intrare al bisericii, susținut pe coloane și încununat de o friză decorată. Biserica, retrasă cu peste douăzeci de metri de la aliniamentul străzii, rămâne astfel ascunsă în spatele șirului de clădiri și este accesibilă doar prin curtea dintre corpurile de la nr. 18 și fosta tipografie, situație care reproduce raportul dintre biserică și han existent înainte de 1848.
Prăvălii și chiriași (1900–1948)
Prima generație de chiriași (1900–1914)
Ca și tipografia vecină, ansamblul de la nr. 18 a fost de la început o proprietate de raport a bisericii, ale cărei chirii întrețineau lăcașul. În 1900, Petrache G. Ilie din Focșani deschidea aici, sub firma „La Vrânceanu”, un magazin de vinuri naturale vechi și noi, albe și negre, din viile proprii, vândute cu litrul și în butelii. Din 1903, la aceeași adresă funcționa magazinul și atelierul de rame, poleitorie și încadrări de tablouri al lui R. I. (Iosif) Armand, care își indica adresa „Strada Doamnei No. 18 (lângă Carol Göbl)”, confirmare a vecinătății directe cu casele familiei Göbl de pe aceeași latură a străzii.
În decembrie 1906, un incendiu a cuprins casa de la Strada Doamnei nr. 18, unde se aflau la parter prăvăliile a doi negustori; presa nota că „clădirea consumată este proprietatea bisericei Kalinderu”. Clădirea a fost refăcută, iar în mai 1910 Ion Kalinderu raporta Casei Bisericii că veniturile Bisericii Kalinderu pe exercițiul 1910–1911 crescuseră cu 2.500 de lei, datorită ridicării chiriei la imobilul din Strada Doamnei nr. 18, „al cărui termen a expirat”. În martie 1911, în localul de la Strada Doamnei nr. 18 se ținea adunarea generală a Societății „Progresul Silvic”, prezidată de Ion Kalinderu.
După moartea lui Ion Kalinderu, în decembrie 1913, imobilele bisericii au fost scoase la licitație pentru închiriere pe cinci ani. Anunțul din septembrie 1914, semnat de avocatul Emil Ottulescu, procurator al lui M. Kalinderu, administratorul bisericii, cuprindea, alături de tipografia de la nr. 20 și de prăvăliile de pe Strada Lipscani nr. 23, „2 prăvălii și camerele de sus din str. Doamnei No. 18, închiriate actualmente d-lui R. I. Armand”. În același an, Armand mai publica de la această adresă anunțuri pentru vânzarea unei păduri.
Perioada interbelică
În 1916, când strada purta numele de Strada Paris, la nr. 18 funcționa casa de mode „M-me Antoinette”, care oferea rochii, bluze, mantouri și toalete. În anii 1930, adresa era ocupată de Librăria „Principele Carol”, care se prezenta drept „în mijlocul orașului, Curtea Bisericii Kalenderu, Str. Doamnei 18”, cu materiale de scris și citit, și de magazinul de postăvărie, manufactură și furnituri al lui Iancu Pencovici, distrus de incendiul din noaptea de 26 spre 27 ianuarie 1933. Listele fiscale din 1931–1932 menționează la aceeași adresă mai mulți comercianți și firme, între care Metz Water S.A.
Inventarul din 2 octombrie 1941 al Comisiunii de Inventariere a Imobilelor Publice consemna că Biserica Sfântul Ilie – Hanul Colței deținea la Strada Doamnei nr. 18–20 un teren de 2.408 metri pătrați, „dobândit prin donația boierului Kalinderu și alți credincioși”, cu biserica, clădirea de la nr. 18, o clădire din curte, clădirea de la nr. 20 și un bloc de locuințe spre Bulevardul Regele Albert I. Imobilul era „bine întreținut”, răspunderea revenind epitropiei bisericii. În noiembrie 1948, la Strada Doamnei nr. 18 funcționa o agenție imobiliară, „Agenția Blocul Florentin”, una dintre ultimele firme private de la această adresă înainte de naționalizare.
Biserica Bulgară și ansamblul parohial (1954–astăzi)
Biserica Bulgară
După 1948, clădirile de la Strada Doamnei nr. 18–20 au fost ocupate de numeroși chiriași. Prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 7 iunie 1954, la propunerea patriarhului Justinian Marina, Biserica Sfântul Ilie – Kalinderu a fost cedată comunității bulgare din București, „până când bulgarii își vor construi o nouă biserică”. Lăcașul, renovat pe cheltuiala Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost resfințit pe 26 octombrie 1954 în prezența patriarhilor Justinian al României și Kiril al Bulgariei. Odată cu biserica, în folosința comunității bulgare au trecut și clădirile din curte și de la stradă, iar adresa Strada Doamnei nr. 18 a devenit cunoscută drept cea a „Bisericii Bulgare”. Clădirea fostei tipografii de la nr. 20 a fost însă atribuită în 1974, prin contract de comodat cu Epitropia Colțea, Protoieriei a III-a București.
Clădirile de la stradă au rămas legate de viața comunității. În februarie 1973, de exemplu, protodiaconul Ion Osiescu era depus spre priveghi „la biserica Ortodoxă Bulgară (Calinderu) din str. Doamnei 18”, iar anunțurile funerare și religioase din anii 1970 folosesc constant această adresă. În ansamblu a funcționat Cancelaria Bisericii Ortodoxe Bulgare, iar corpurile spre stradă sunt numite în sursele parohiale „casele Lahovary”. Preotul bisericii locuia în ultimul corp al șirului de la nr. 18, cel din fundul curții, spre grădina bisericii, care a funcționat ca locuință parohială. Între 1974 și 1976, clădirea vecină de la nr. 20, fosta tipografie, a fost eliberată de chiriași și restaurată de arhitectul Constantin Joja și de inginerul Luigi Coraș.
Clădirea astăzi
Pe 31 martie 2009, Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor a reînființat parohia „Sfântul Ilie” – Hanul Colței, cu preot paroh român, preotul bulgar continuând să slujească pentru credincioșii de limbă bulgară. Numele de Biserica Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul – Hanul Colței fusese restabilit încă din august 2008. Între 2012 și 2015 biserica a fost consolidată și renovată, iar parohia a revendicat proprietățile confiscate după 1948. Corpurile de la nr. 18 sunt folosite astăzi de parohie și de diverse instituții și asociații, între care ASCOR București, care are sediul în clădirea de la stradă; parohia desfășoară aici activități culturale și educative și administrează o bibliotecă de peste 600 de titluri.
Clădirea de la nr. 18 este monument istoric, datată la sfârșitul secolului al XIX-lea, și face parte din zona protejată a Centrului Istoric, în care Strada Doamnei este declarată ansamblu de arhitectură. Împreună cu fosta tipografie de la nr. 20, restaurată în 2004–2008 de biroul arhitectului Șerban Popescu-Dolj, și cu Casele F. Göbl de la nr. 14–16, ansamblul formează frontul stradal continuu al laturii pare a Străzii Doamnei dintre Strada Smârdan și Bulevardul I. C. Brătianu, construit în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea în jurul a două familii: tipografii Göbl și ctitorii Kalinderu.
***
Ansamblul parohial al Bisericii Kalinderu, pe Strada Doamnei nr. 18 din Centrul Vechi al Bucureștiului, șir de corpuri cu prăvălii și locuințe ridicat în 1897 de Ion Kalinderu pe locul Hanului Colței, atribuit arhitectului Joseph Exner, cu casa parohială a Bisericii Sfântul Ilie în fundul curții comune cu fosta Tipografie „Gutenberg” a lui Joseph Göbl, monument istoric.
Detalii suplimentare, fotografii, bibliografie sau chiar monografii complete găsiți pe site-ul Property INDEX.
