31/07/2026
Unele dintre zilele noastre încep exact așa.
Cu o dubă care nu vrea, sub nicio formă, să pornească. Cu capota desfăcută, șurubelnițe prin mână, oameni opriți pe stradă pe care îi rugăm să ne dea o mână de ajutor și cu întrebarea aceea pe care ne-o punem de fiecare dată: “Oare astăzi reușim?”
Apoi se mai strică ceva. Mai improvizăm. Mai meșterim. Mai împingem. Mai găsim o soluție.
Pentru că donațiile nu pot să aștepte.
Dincolo de fotografia asta este o zi întreagă de alergătură, de telefoane, de drumuri și de încercări. Dar, cu toate astea, dacă ne întrebi cm a fost ziua de azi, îți vom spune că a fost una frumoasă.
De ce?
Pentru că duba mare a plecat la drum. Am încărcat-o încă de aseară și astăzi duce donații către comunitățile din Reviga, Rovine și Mircea cel Bătrân, unde mii de oameni se luptă, la rândul lor, cu propriile greutăți. Aproape 7.000 de suflete pentru care fiecare transport înseamnă alimente, produse de igienă și speranța că nu sunt uitați.
Și exact pentru asta merită fiecare șurub strâns, fiecare problemă rezolvată și fiecare kilometru parcurs.
Noi mergem înainte. Așa am făcut întotdeauna.
Dacă tot am ajuns la finalul lunii, vă spunem și unde suntem cu chiria spațiului. Până acum, datorită vouă, am strâns aproximativ 1.200 de lei. Vă mulțumim! Mai avem însă nevoie de ajutor pentru a acoperi întreaga sumă și sperăm că, împreună, vom reuși și de această dată.
Dacă poți să ne dai o mână de ajutor, orice donație contează. Iar dacă nu poți dona, un share poate ajunge la omul care o va face.
❤️ Donații:
https://anaid.org/doneaza/
Revolut: revolut.me/domnitadiana
Asociația Anaid
CIF: 45437103
IBAN RON: RO82BTRLRONCRT0620716701
IBAN EURO: RO32BTRLEURCRT0620716701
SWIFT: BTRLRO22
PayPal: paypal.me/asociatiaanaid
SMS: Trimite OAMENI la 8845 și donezi 2 euro/lună pentru o masă caldă.