03/09/2024
𝐂𝐎𝐌𝐔𝐍𝐈𝐂𝐀𝐓
𝑪𝒐𝒏𝒅𝒂𝒎𝒏𝒂̆𝒎 𝒕𝒆𝒏𝒕𝒂𝒕𝒊𝒗𝒂 𝑨𝑼𝑹 𝒅𝒆 𝒅𝒆𝒕𝒖𝒓𝒏𝒂𝒓𝒆 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒖𝒍𝒕𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒂𝒕𝒊𝒗𝒆𝒊 „𝑪𝒐𝒑𝒊𝒍𝒂̆𝒓𝒊𝒆 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝑷𝒐𝒓𝒏𝒐𝒈𝒓𝒂𝒇𝒊𝒆” 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒔𝒄𝒐𝒑𝒖𝒓𝒊 𝒆𝒍𝒆𝒄𝒕𝒐𝒓𝒂𝒍𝒆.
Noi, membrii Comitetului de inițiativă legislativă cetățenească "Copilărie fără Pornografie," condamnăm cu fermitate încercarea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) de a deturna proiectul nostru de lege în scopuri electorale.
După un efort colectiv și susținut al cetățenilor, am reușit să strângem peste 100.000 de semnături pentru a proteja copiii României de influențele nocive ale unor programe școlare care pot afecta grav starea lor emoțională și morală. Am depus acest proiect în Parlamentul României cu speranța că legiuitorii vor acționa în interesul celor mici și al familiilor lor. Din păcate, parlamentarii au respins această inițiativă, ignorând vocea cetățenilor și necesitatea unor măsuri clare pentru protejarea copiilor.
Ceea ce considerăm cu adevărat inadmisibil este atitudinea Partidului AUR, care, în loc să sprijine inițiativa originală și să se alăture eforturilor noastre într-un mod onest, a ales să ne fure proiectul și să-l redepună în Parlament fără consultarea grupului nostru de inițiativă. Această acțiune nu reprezintă altceva decât o încercare ieftină de a câștiga capital politic pe munca și dedicarea altora. Este o lipsă de respect atât față de cei care au semnat petiția, cât și față de întreaga comunitate care a sprijinit acest demers.
Facem un apel public către Partidul AUR să înceteze deturnarea inițiativei noastre și să renunțe la folosirea acesteia ca instrument de campanie electorală. Protejarea copiilor nu ar trebui să fie un pretext pentru jocuri politice, ci un obiectiv comun, urmărit cu seriozitate și onestitate.
Noi, cei din Comitetul de inițiativă, ne vom continua lupta pentru o "Copilărie fără Pornografie" și pentru apărarea drepturilor copiilor, fără să ne lăsăm descurajați de aceste tentative de a ne minimaliza eforturile. Așteptăm ca toți cei care susțin acest proiect să ni se alăture în demersul nostru, astfel încât să putem aduce schimbarea pe care copiii noștri o merită cu adevărat. Tocmai de aceea, vom solicita președintelui Senatului României organizarea unei dezbateri publice prin care noi, Comitetul de inițiativă cetățenească "Copilărie fără Pornografie," să ne expunem argumentele care au stat la baza acestui proiect.
𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐑𝐚𝐝𝐮
Președintele Comitetului de inițiativă legislativă cetățenească "Copilărie fără Pornografie"