04/06/2026
În cadrul atelierului de muzicoterapie desfășurat, miercuri 4 iunie 2026, alături de elevii de la Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta" și ai Liceului Teoretic "Mihail Sadoveanu", în proiectul „Armonie dincolo de Vedere 2.0”, muzicoterapeutul Gabriel Victor Bâclea ne-a provocat la o discuție profundă despre valorile care ne ajută să devenim oameni mai buni.
Am vorbit despre importanța de a face binele chiar și atunci când în jurul nostru există agitație, conflicte sau neînțelegeri. Am reflectat împreună la puterea de a rămâne buni, generoși și deschiși, chiar și în momentele în care întâlnim răutate sau respingere.
Discuția a continuat în jurul unei întrebări esențiale: de ce este important să iubim și să respectăm oamenii din jurul nostru, chiar și atunci când nu primim întotdeauna aceleași sentimente în schimb. Copiii și-au exprimat cu sinceritate opiniile și au împărtășit experiențe care ne-au arătat cât de valoroase sunt empatia, înțelegerea și iertarea.
Am discutat apoi despre grija față de propria persoană, despre cât de important este să avem grijă de inima noastră, de gândurile noastre și de liniștea noastră interioară. Am înțeles că, pentru a putea oferi bunătate celor din jur, trebuie mai întâi să ne păstrăm echilibrul și pacea sufletească.
Activitatea s-a încheiat într-un mod emoționant, cântând împreună melodia „Epilog”, a îndrăgitei trupe Vama Veche ale cărei versuri au completat perfect temele discutate și ne-au oferit un frumos prilej de reflecție.
A fost o întâlnire plină de sens, în care , și s-au împletit armonios, amintindu-ne că binele, iubirea și liniștea sufletească sunt valori care merită cultivate în fiecare zi.
Evenimentul face parte din Programul MOL pentru Sănătatea Copiilor, organizat de Fundaţia pentru Comunitate / A Közösségért Alapítvány, în parteneriat cu Asociatia Nevazatorilor din Romania, Liceul Tehnologic Special "Regina Elisabeta" și Armonika Projects, din fonduri puse la dispoziție de MOL Romania.
, , ,
,
, , ,
,
, , ,