18/05/2026
Alice, ne pare rău.
Ne pare rău că sistemul care ar fi trebuit să te susțină nu a fost acolo când ai avut nevoie. Ne pare rău că „mâine" a încetat să mai aibă sens pentru tine.
Drum lin.
•
Părinți, autorități, societate,
Copiii noștri suferă. Aici, lângă noi, în băncile școlilor noastre, în camerele lor, pe străzile din jurul școlilor, pe lângă locuri de joacă din care alți părinți uneori îi alungă. Suferă de anxietate, de singurătate, suferă presiuni copleșitoare. Și uneori intră în capcane din care nu mai știu cm să iasă.
Sănătatea mintală nu este un lux, este un drept.
Un copil cu sufletul rănit nu are capacitate să învețe, să crească, să înflorească. Se chinuie și uneori se stinge de tot, în timp ce sistemul completează formulare.
VREM PSIHOLOG ÎN FIECARE ȘCOALĂ. O persoană prezentă, accesibilă, formată să lucreze cu copii în criză. VREM programe reale de prevenție a anxietății, depresiei și izolării sociale. VREM o rețea de sănătate mintală pentru minori care să funcționeze.
Dacă un copil bolnav fizic are dreptul la medic, un copil bolnav sufletește are dreptul la psiholog. Fără negociere.
•
Către DGASPC:
Nu mai vrem dosare. Vrem OAMENI.
Asistența socială nu poate și nu trebuie să apară doar când e deja prea târziu, când copilul e pierdut, când familia s-a rupt, când tragedia s-a produs.
Cerem prezență reală în comunitate, nu vizite bifate, nu rapoarte trimestriale. Vrem oameni care cunosc familiile vulnerabile înainte de criză, care construiesc punți, care intervin preventiv.
Dacă misiunea DGASPC este protecția copilului, atunci protecția este PREZENȚĂ.
•
Către Poliție & personalul de siguranță școlară:
Prevenția NU este opțională.
VREM prezență constantă și vizibilă, reală, în jurul școlilor. Programe educaționale serioase, credibile, adaptate vârstei, nu prelegeri plicticoase ignorate. Acțiuni concrete împotriva rețelelor care vizează minori. Fie că e vorba de trafic, de agresiuni sexuale și alte tipuri de agresiuni, de substanțe interzise.
Statisticile și proiectele bifate pe hârtie și comunicatele seci nu ne salvează copiii. Vrem fapte.
Dacă știți și nu acționați, complicitatea ne costă pe toți. Ne costă viitorul, al lor și al nostru.
•
FAPT: România nu are unde să-și ducă copiii cu probleme de sănătate mintală și în special copiii dependenți de substanțe.
Acesta este adevărul pe care autoritățile îl știu și îl ignoră.
Când un copil ajunge în criză, accesul la servicii și profesioniști în domeniu e cvasi-inexistent. Când copilul devine dependent – și se întâmplă, se întâmplă și în familii bune, iubitoare, atente –, unde mergem cu copilul? În prezent, statul se comportă de parcă acești copii nu ar exista, așa că nu are secții înființate pentru ei. Există doar secții de dependenți adulți.
VREM servicii de sănătate mintală și pentru tratare a dependențelor în rândul minorilor. O rețea de profesioniști și secții dedicate, finanțate și dotate corespunzător, funcționale înainte să pierdem și alți copii.
Pentru că îi pierdem chiar în timp ce citiți acest text.
Alice, ne pare rău.
