Asociația de Dezvoltare Intelectuală și Artă ADIA

Asociația de Dezvoltare Intelectuală și Artă ADIA Scopul principal al ADIA este de a iniţia si derula proiecte de dezvoltare culturală, prin promovarea adevăratelor valori sociale. A.D.I.A.

,,Adevăratul intelectual este un om senin, nepărtinitor, tolerant, un om dispus să discute, să polemizeze urban, de la egal la egal, un om care se ține strâns de principiile logicii și adevărului și care nu ține să aibă dreptate în afara lor”.(Ileana Vulpescu | prozatoare ,Arta conversației” | 2010)

În vâltoarea vieții cotidiene am uitat de noi, am uitat de Creator și de rațiunea

de a fi, am uitat de justele valori și de conștiința colectivă, am uitat să ne dezvoltăm, să ajutăm, să fim empatici, altruiști și solidari. Într-un cuvânt, am uitat să fim oameni. Devenim, mai degrabă, solitari și individualiști, ne refugiem în propriul univers, ne luptăm cu rutina într-o societate mutilată de snobism și non-valori. Prea mult timp ne-am pierdut în diletantism, prea mult timp ne-am risipit în mediocritatea și ipocrizia societății contemporane în care bufoneria devine etalon de fericire socială, iar tabloidele dețin prima pagină.
În drumul golgotei intelectualismului românesc, cel mai mare rol îl avem noi, consumatorii de zi cu zi al senzaționalului amorf vândut de media iar, mai mult decât atât, noi suntem cei care au datoria de a participa la refacerea conștiinței individuale și colective.
,,Intelectualul nu este acela care scrie cărți sau care își petrece timpul cu preocupări intelectuale, ci acela care, părăsind universul livresc, intră direct în viața publică și se amestecă în treburile ce nu-l privesc”.(Jean Paul Sartre)

Simți că ai putea contribui la promovarea adevăratelor valori sociale și a idealurilor intelectualității?Consideri că ți-ai putea împărtăși cunoștințele, că ai putea asculta și deprinde de la ceilalți? Ai mai multe întrebări decât certitudini și ești un pasionat al necesității de a înțelege? propune această aducere împreună a persoanelor care împărtășesc aceleași principii, valori, caracter și care funcționează în baza unui limbaj comun, cultural și logic. propune ieșirea din cotidian și îmbrățișarea unui alt set de virtuți. Dorești ca împreună cu noi să redefinim aceste valori pe care societatea actuală le neglijează? Fii conștient de potențialul pe care îl ai, de plusul pe care l-ai putea aduce prezentului, prin unicitatea ta!

Address

Bucharest
020458

Telephone

+40744348417

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația de Dezvoltare Intelectuală și Artă ADIA posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share