18/07/2026
✅ Uneori, schimbările importante încep cu gesturi simple.
Datorită oamenilor care au ales să fie alături de Asociația Împreună pentru Spitalul Orășenesc Brezoi, am reușit să achiziționăm și să donăm 10 frigidere pentru saloanele pacienților din Secția Medicină Internă și Secția Pediatrie.
Poate că un frigider nu pare un lucru spectaculos. Pentru un pacient internat câteva zile sau câteva săptămâni, înseamnă însă posibilitatea de a păstra în siguranță alimentele . Înseamnă mai mult confort, mai multă demnitate și puțină liniște într-o perioadă dificilă.
✅Această reușită nu aparține doar asociației. Ea aparține fiecărei persoane care a făcut o donație, a distribuit mesajele noastre sau ne-a încurajat. Fiecare contribuție s-a transformat într-un lucru concret, care va fi folosit zilnic de pacienții spitalului.
💙 Vă mulțumim pentru încredere și pentru că demonstrați, încă o dată, că o comunitate unită poate schimba în bine viața celor care au nevoie de sprijin.
Continuăm împreună, pas cu pas, pentru un Spital Orășenesc Brezoi mai bine pregătit pentru pacienții săi.