Respectabila Loja "Lux Aeterna" nr. 6015, Or:. Brasov

Respectabila Loja "Lux Aeterna" nr. 6015, Or:. Brasov Francmasoneria este o fratie de oameni liberi, indiferent de religie sau de clasa sociala.

Francmasoneria (sau „Masoneria“), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărei membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiil

or, de credința într-o „Ființă Supremă“, un „Mare Arhitect al Universului“. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obediențelor autonome, mari loje sau Mare Orient (grupări de loje), ele însele compuse din loje albastre (zise și ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală. Francmasoneria desemnează în același timp o disciplină spirituală, precum Alchimia, și instituția tradițională care reunește practicanții acestei discipline, în loji sau confederații de loji, numite Mari loje.

Address

Brasov

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Respectabila Loja "Lux Aeterna" nr. 6015, Or:. Brasov posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share