26/09/2026
Încă de foarte micuță, Amalia a avut multe probleme de sănătate și drumurile spre spitale au ajuns să facă parte din ”rutina” vieții ei.
Ultimii ani i-au adus o încercare și mai grea: un diagnostic oncologic.
Amalia are 13 ani acum, a terminat tratamentele chimio și radio, iar la începutul lui septembrie, a mers împreună cu părinții ei în prima vacanță la mare din viața lor – da, această vacanță MagicTICKET a fost o premieră pentru toți trei.
Și chiar dacă boala i-a afectat grav vederea (cu un ochi nu mai vede deloc, iar cu celălalt vede aproximativ 25%), Amalia s-a bucurat din tot sufletul de fiecare clipă.
În doar 12,5% din capacitatea vizuală normală a unui om, a încăput marea toată, cu valurile, scoicile, pescărușii, răsăriturile, briza.
Poate că ceea ce n-a putut cuprinde cu privirea, a completat cu imaginația - nu avem nevoie să vedem lumea întreagă, pentru a o putea cuprinde.
Să ne amintim de Beethoven, care a continuat să compună și după ce și-a pierdut auzul. A scris muzică pe care urechile lui nu au mai putut-o auzi, dar pe care spiritul lui a continuat să o poarte înlăuntrul ființei sale.
Amalia ne amintește, la doar 13 ani, că există în noi puteri pe care nici o boală nu ni le poate lua. Că într-un spirit viu, care nu renunță, încap universuri întregi. 🥹
*
Mojo Resort – mulțumiri și îmbrățișare mare. Ce ați dăruit Amaliei și familiei ei e deasupra cuvintelor. ❤
*
𝐌𝐚𝐠𝐢𝐜𝐓𝐈𝐂𝐊𝐄𝐓 este proiectul Magic prin care oferim vacanțe gratuite familiilor cu copii grav bolnavi.
În aceste familii, timpul petrecut în cămin, bucuria, joaca, ieșirile împreună sunt înlocuite de radioterapie, chimioterapie, consultații, investigații, proceduri medicale dureroase. Aniversările, sărbătorile trec ca și când n-ar fi. Vacanțe nu mai există. Există doar internări și drumuri între spitale.
MagicTICKET este un bilet spre o oază de linişte și bine, pentru întreaga familie - timp petrecut împreună, departe de tratamentele chinuitoare, zile de bucurie și tihnă, lipsite de orice griji financiare. Amintiri frumoase, care le vor fi combustibil în luptele pe care le mai au de dus și-n toate momentele grele.
Mulțumim tuturor celor care faceți posibil acest sprijin de neprețuit.
Dacă aceste rânduri ajung și la cei care aveți o pensiune, un hotel sau un apartament într-o zonă turistică și puteți/doriți să dăruiți câteva zile de amintiri frumoase unor copii cu diagnostice grave și familiilor lor, dați-ne de veste (în scris, la [email protected], sau la telefon 0724.003.696)
Pentru aceste familii, astfel de zile nu înseamnă doar o vacanță. Sunt vitală gură de aer, timp petrecut împreună și altfel decât luptând pentru fiecare zi. Vindecare. ❤