Salvamont Bran

Salvamont Bran Formatia Salvamont a Comunei Bran îşi desfăşoară activitatea în partea de Nord-Vest a Munţilor Bucegi, Vârful Omu, zona Bran-Moeciu şi pârtia de ski Zănoaga.

În cursul zilei de ieri, echipa Salvamont Bran a intervenit în zona Refugiului Țigănești din Masivul Bucegi pentru salva...
24/05/2026

În cursul zilei de ieri, echipa Salvamont Bran a intervenit în zona Refugiului Țigănești din Masivul Bucegi pentru salvarea unui participant la competiția „Transylvania 100”, care a suferit o cădere într-o zonă abruptă, alunecând pe zăpadă câteva sute de metri.

Pentru gestionarea intervenției, salvatorilor montani din cadrul Salvamont Bran li s-au alăturat colegii de la Salvamont Râșnov aflați în zona Mălăiești, precum și o echipă de sprijin din cadrul Salvamont Brașov.

Victima a fost găsită cu multiple traumatisme, i s-a acordat primul ajutor, iar ulterior a urmat o operațiune dificilă de extracție și evacuare prin teren accidentat și în condiții meteo nefavorabile.

Din cauza vremii nefavorabile, intervenția aero nu a putut fi realizată inițial, astfel că victima a fost transportată terestru până într-o zonă sigură, de unde a fost ulterior preluată de echipajul aero medical.

Acțiunea s-a încheiat cu succes, iar victima a fost predată în siguranță echipajelor medicale. Mulțumim tuturor salvatorilor implicați pentru profesionalism, efort și mobilizarea rapidă! 🙏

23/05/2026
23/05/2026
⛰️🚑 De la primul start al zilei, ora 05:00, echipa Salvamont Bran este prezentă în teren la Transylvania 100 pentru asig...
23/05/2026

⛰️🚑 De la primul start al zilei, ora 05:00, echipa Salvamont Bran este prezentă în teren la Transylvania 100 pentru asigurarea măsurilor de siguranță și intervenție pe traseele competiției.

Salvatorii montani vor rămâne alături de concurenți pe întreaga durată a evenimentului, până la sosirea ultimului participant, pregătiți să intervină ori de câte ori va fi nevoie.

Mult succes tuturor alergătorilor și o competiție în siguranță! 🏃‍♂️🏔️

Echipa Salvamont Bran a participat astăzi la evenimentul sportiv EcoRun Moieciu de Sus, asigurând măsurile de prevenire ...
16/05/2026

Echipa Salvamont Bran a participat astăzi la evenimentul sportiv EcoRun Moieciu de Sus, asigurând măsurile de prevenire și asistență specifică pe durata desfășurării competiției.

Prezența salvatorilor montani în cadrul evenimentului a avut ca scop siguranța participanților și intervenția rapidă în cazul apariției unor situații de urgență pe traseu.

Felicităm organizatorii pentru implicare și tuturor participanților le transmitem aprecierea noastră pentru spiritul sportiv și respectul față de natură! 🌿🏃‍♂️

27/01/2026

Sunt misiuni care salvează vieți și sunt misiuni care îți schimbă viața pentru totdeauna.

Există intervenții pentru care nu suntem niciodată pregătiți.
Acelea în care răspundem apelului datoriei fără să știm că misiunea poate deveni cea mai dureroasă din viața noastră.

Așa a fost și acum. La locul accidentului, dincolo de uniformă și proceduri, s-a aflat un tată care își pierdea fiica de doar 14 ani.
Este o suferință care depășește cuvintele și orice formă de înțelegere. O durere care rămâne dincolo de intervenții, rapoarte și timp.

Toți cei din Ministerul Afacerilor Interne suntem alături de colegul nostru și de familia sa. Transmitem sincere condoleanțe, întreaga noastră solidaritate și susținerea pentru depășirea acestui moment extrem de greu.

17/01/2026
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Salvamont Bran urează tuturor zile liniștite, în siguranță și fără evenimente nedorit...
24/12/2025

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Salvamont Bran urează tuturor zile liniștite, în siguranță și fără evenimente nedorite.

Vă îndemnăm să abordați traseele cu responsabilitate, să țineți cont de condițiile meteo și de recomandările salvatorilor montani, pentru ca fiecare experiență să fie una plăcută.

Echipa Salvamont Bran este la datorie, pregătită să intervină ori de câte ori situația o impune.

Sărbători liniștite!

⛰️🚑

24/12/2025

Bună dimineața! În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-a primit

☎ 1 apel pentru Salvamont Bran
prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

În cazul acestei intervenții au fost salvate două persoane aflate în dificultate dar fără afecțiuni medicale.
S-au primit și 14 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.
Vă dorim o zi frumoasă pe cărări de munte !

Foto cu caracter ilustrativ.

Address

Bran
Bran

Telephone

+40723350697

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Salvamont Bran posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share