12/06/2026
Uneori, cea mai grea alegere este și cea mai frumoasă. ❤️
A trecut deja mai bine de o săptămână de la 1 Iunie – Ziua Copilului.
O zi pe care, de obicei, o petrecem printre copii, cu brațele pline de daruri, îmbrățișări și bucurii pentru inimioarele lor atât de încercate de viață.
Anul acesta însă, cu doar câteva zile înainte de 1 Iunie, noi ne luptam cu o altă provocare.
Încercam să acoperim costurile aparaturii medicale de care Vladimir avea nevoie pentru a putea pleca ACASĂ și pentru a-și continua lupta în siguranță, alături de familia lui.
Ne-am străduit. Am sperat. Am făcut apel la Oamenii Buni.
Nu am reușit.
Timpul, nu mai avea răbdare.
Resursele pe care le aveam nu erau suficiente pentru a face și una, și alta.
Așa că am fost puși în fața unei alegeri dureroase:
daruri pentru copiii pe care îi vizităm în fiecare an de 1 Iunie sau speranța de a-l aduce pe Vladimir acasă.
Nu a fost o alegere ușoară.
Pentru că știam că sunt copii care ne așteaptă.
Copii care își doreau o îmbrățișare, o vizită, un mic dar și câteva clipe de bucurie.
Dar am ales să îi prindem lui Vladimir mânuțele.
Am ales speranța.
Am ales viața.
Am ales să facem tot ce ne stă în putere pentru ca el să poată fi externat și să își ducă lupta în siguranță, acasă, înconjurat de iubirea părinților și a celor trei frățiori care îl așteptau cu sufletul la gură.
Stim că dragostea, vindecă.
Am pornit la drum spre Craiova.
1.200 de kilometri.
După doar două ore de somn.
16 ore petrecute pe drum.
Oboseală, emoții, griji și speranță.
Dar fiecare kilometru a meritat.
Pentru că atunci când am ajuns, am văzut ceva ce nu poate fi cumpărat și nici descris pe deplin în cuvinte.
Am văzut speranța întorcându-se într-o casă care aproape că uitase cm arată.
Aparatura medicală în valoare de peste 40.000 de lei a fost m***ată și pregătită pentru Vladimir.
Iar copilul cu numărul 427 este acum ACASĂ.
Acolo unde îi este locul.
Acolo unde tratamentele sunt mai ușor de suportat.
Acolo unde dragostea părinților și râsetele fraților fac mai mult decât orice medicament.
Și pentru că nu puteam ajunge de Ziua Copilului la toți micuții care ne așteptau, am dus bucuria măcar în casa lui Vladimir.
Celor trei frățiori ai săi le-am dăruit biciclete.
Iar zâmbetele lor au luminat o casă peste care suferința își așezase de prea mult timp umbra.
În acele momente am înțeles încă o dată că binele nu se măsoară în numărul de daruri oferite.
Se măsoară în vieți schimbate.
În speranță redată.
În copii care pot dormi acasă.
În părinți care, după luni sau ani de luptă, reușesc pentru o clipă să respire mai ușor.
Iar vouă, copilași dragi, care m-ați așteptat de 1 Iunie și pe care nu am reușit să vă îmbrățișez anul acesta, vreau să vă spun ceva:
Nu v-am uitat.
Mi-aș fi dorit din tot sufletul să ajung și la voi.
Să vă văd zâmbetele.
Să vă strâng în brațe.
Să vă spun încă o dată cât de curajoși sunteți.
Știu însă că mă veți ierta.
Pentru că sunt convins că și voi ați fi ales la fel.
Ați fi ales ca Vladimir să ajungă acasă.
Ați fi ales ca trei frățiori să își poată avea din nou fratele aproape.
Ați fi ales speranța.
Mulțumim tuturor Oamenilor Buni care au ales să fie parte din această minune.
Fiecare distribuire, fiecare donație, fiecare încurajare, fiecare gând bun a însemnat o cărămidă la drumul lui Vladimir spre ACASĂ.
Astăzi nu vorbim despre cât de greu a fost.
Astăzi vorbim despre faptul că am reușit.
Despre faptul că un copil este acasă.
Despre faptul că împreună am mai scris o poveste cu speranță.
Și despre faptul că, atunci când ne prindem de mânuțe, chiar putem muta munții din loc.
Cu recunoștință, Mirel
❤️Asociatia Marinus Galbenus
