04/10/2026
Când l-am condus pe Erik spre satul Nucu, nu mă gândeam decât că, probabil, nu va afla mare lucru despre Sânziene. Eu însămi îmi aminteam doar crâmpeie din poveștile bunicii mele.
Dar știam că acolo, sus, la Nucu, va fi mai aproape de viața adevărată a satului. De oamenii lui. De lucrurile simple, făcute încă așa cm au fost învățate din generație în generație.
Știam ce voiam să-i transmit: dragostea mea pentru această lume și, mai ales, admirația pentru femeile care o țin încă vie.
Nu mi-am imaginat însă că acel drum avea să se transforme în povestea pe care Erik a scris-o pentru publicația Reportagen.
A întâlnit-o pe tanti Geta. A mâncat brânzoaicele ei, făcute după o rețetă care nu a fost scrisă niciodată. A ascultat-o pe tanti Mărioara încercând să-și amintească cm împleteau fetele cununile de Sânziene. A văzut un sat cu tot mai puțini oameni și două femei răscolind prin amintiri, încercând împreună să refacă o poveste care începe să se piardă.
Și a scris un lucru care mi-a rămas în minte: tradițiile nu dispar de pe o zi pe alta. Ele se sting încet.
Poate tocmai de aceea m-a emoționat atât de mult povestea lui.
Pentru că acesta este și unul dintre motivele pentru care noi am creat Asociația Femeilor din Ținutul Buzăului.
Pentru tanti Geta. Pentru tanti Mărioara. Pentru femeile care încă știu să facă o brânzoaică „cum se făcea odată”, să coasă, să țeasă, să gătească, să spună o poveste sau să-și amintească un obicei pe care noi aproape l-am uitat.
Lucruri care pot părea mărunte, dar care poartă în ele identitatea unui loc.
Nu putem opri timpul și nici nu putem păstra satul într-o fotografie. Dar putem să-i ascultăm oamenii. Să le dăm valoare priceperii. Să ducem poveștile mai departe. Să facem în așa fel încât ceea ce au păstrat aceste femei o viață întreagă să nu dispară odată cu ele.
Pentru asta există Asociația Femeilor din Ținutul Buzăului: pentru ca poveștile, priceperea și rostul femeilor satului să meargă mai departe.
Iar uneori, ca să înțelegem cât de valoroase sunt lucrurile de lângă noi, e nevoie ca cineva să vină de foarte departe și să ni le transforme în poveste.
— Simona Șerban
Președinte, Asociația Femeilor din Ținutul Buzăului