Asociația Tineretul Ortodox Român - Filiala Vorona Mare

01/03/2026

Ca în fiecare an, primăvara nu a venit singură la Vorona, ci cu reamintirea că indiferent de vreme, mâinile harnice și inimile calde pot face lucruri minunate.
Rezultatele acestora au ajuns astăzi și la dumneavoastră, și odată cu ele, și urările noastre pentru o primăvară caldă, plină de spor, credință de iubire! 🐞🫶

10/11/2025

A ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să cerem Domnului a Se uni cu noi nu numai în suflet, ci chiar în trupul nostru, astfel încât viaţa Sa să devină viaţa noastră şi viaţa noastră să devină viaţa Lui.
Atunci când, după ce ne împărtăşim, săvârşim faptele întunericului, Îl tragem şi pe Dumnezeu oarecum cu forţa şi într-un chip dureros după noi, pe acelaşi drum pe care, în zilele Patimilor, El a fost dus la Răstignire, la suferinţă şi ocară.
Noi primim rău acest dar al vieţii; vrem să trăim o viaţă fără griji, fără să ne asumăm neajunsurile, fără suferință.
Trupul si Sângele Domnului sunt medicamentul pt vindecarea sufletului si innoirea vieții. De aceea ne împărtășim nu pt oarece merit , sau ca am postit ci de nevoie pt începutul cel bun.
Mitropolit Antonie de Suroj

09/11/2025

Dragul meu Hristos, nu am haine și pantofi. Trimite-mi-le Tu. Tu știi cât Te iubesc. Atanasie.

Într-un orășel din Tracia, în 1846, s-a născut un băiat sărac, dar cu suflet mare, pe nume Anastasie. Copilăria lui? Fără jucării, fără haine frumoase… doar hârtie. Dar cu hârtia făcea minuni. Își confecționa singur cărți, pentru a scrie în ele cuvintele lui Dumnezeu, și chiar haine preoțești din hârtie, visând să slujească într-o zi.
La 13 ani, pleacă singur spre Constantinopol să muncească într-un magazin. Nu avea bani nici de drum, iar căpitanul vasului voia să-l lase pe mal. Anastasie nu s-a plâns nimănui. A scris o scrisoare… dar nu către oameni, ci direct către Hristos:
„Dragul meu Hristos, nu am haine și pantofi. Trimite-mi Tu. Tu știi cât Te iubesc.”
Scrisoarea a fost găsită de un negustor, care, mișcat până la lacrimi, i-a trimis haine și bani. Pe plic a scris:
„Pentru Anastasie, de la Domnul Iisus.”
Primul semn că Dumnezeu îl avea deja pe copil în brațe.
Anastasie crește în înțelepciune, în rugăciune și în dragoste pentru oameni. La 20 de ani devine învățător pe insula Hios, unde le arată copiilor iubirea prin blândețe, nu prin asprime. A iubit Biserica atât de mult, încât a intrat în mănăstire. Acolo primește numele de Lazăr ca monah, iar după un an este hirotonit ierodiacon cu numele care va lumineze secole: Nectarie.
Studiază, scrie, predică, ridică oameni prin bunătate. Dar unde e lumină, apare și invidia. Diavolul n-a reușit să-l biruie prin mândrie sau iubire de sine — așa că a pornit atacul prin oameni. Unii ierarhi și slujitori ai Bisericii din Alexandria au răspândit calomnii împotriva lui. L-au umilit, l-au alungat, i-au luat cinstea. Dar Nectarie nu a răspuns niciodată cu rău.
Niciodată n-a vorbit aspru.
Dacă cineva greșea, el nu mustra, ci postea el însuși pentru greșeala aceluia, ca să nu rănească sufletul omului.
A fost surprins într-o zi curățând toaletele școlii, în locul unui angajat bolnav, și a făcut-o fără să știe nimeni. Când omul s-a întors, l-a găsit pe Nectarie, mare ierarh, făcând treaba lui în tăcere. Așa arată sfințenia adevărată: jos, printre oameni.
Mai târziu, pe insula Eghina, a ridicat o mănăstire cu mâinile lui. Lucra alături de muncitori, în grădină, îmbrăcat cu o haină simplă, fără să caute cinste. Ajuta săraci, mângâia întristați, hrănea flămânzi, și prin harul primit după multe necazuri răbdate, vindeca bolnavi. Oamenii simțeau lângă el liniștea Raiului.
Le spunea celor care sufereau:
„Când omul ajunge să înțeleagă scopul acestei vieți și că el este un copil al Tatălui Ceresc, adică a lui Dumnezeu, el privește cu dispreț la toate lucrurile acestei lumi. Este adevărat că omul virtuos îndură ispite și umilințe în această lume, dar în adâncul inimii sale se bucură, deoarece conștiința lui este în pace. Lumea îi uraște și îi disprețuiește pe oamenii virtuoși, dar totuși îi invidiază, pentru că, asa cm spuneau strămoșii nostri, chiar și dușmanii admiră virtutea.”
Lumea n-a încetat să-l vorbească de rău — dar Dumnezeu n-a încetat să-l înalțe.
Anii au trecut. A simțit că sfârșitul se apropie. A fost dus la un spital în Atena. Acolo, după o viață întreagă de slujire, a plecat la Hristos în 8 noiembrie 1920.
Aproape două decenii mai târziu, trupul lui a fost găsit neputrezit și plin de bună-mireasmă. Minunile au început să curgă peste lume.
Un jandarm, care îl cunoscuse în viață, fusese sceptic. După moartea sfântului, l-a revăzut — viu, luminos — pe insula Eghina. Acea întâlnire i-a schimbat viața. A mers la mănăstire și s-a pocăit, mărturisind că nu omul murise, ci omul se apropiase de Rai.
În 1961, văzând mulțimea de minuni, Biserica Greciei l-a canonizat. De atunci, milioane de suflete se ating de el și se vindecă.
Și poate că puterea lui nu e doar că vindecă trupuri.
Ci că vindecă inimile oamenilor, arătându-le ce a arătat și atunci când era copil:
Că Dumnezeu răspunde scrisorilor scrise cu sufletul.
Scrisoarea ta cm va începe?

Părintele Veniamin (Mănăstirea Sihastriei Putna) - Viețile sfinților pe luna Septembrie

06/11/2025

Nemărginită și nemângâiată ar fi fost durerea noastră pentru apropiații noștri care mor, dacă Domnul nu ne-ar fi dat viața veșnică. Viața noastră ar fi lipsită de sens dacă s-ar sfârși la moarte. Ce folos ar fi atunci din virtute și fapte bune? Atunci ar avea dreptate cei care spun: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!”. Dar omul a fost făcut pentru nemurire, iar prin învierea Sa, Hristos a deschis porțile Împărăției Cerurilor, ale fericirii veșnice, celor care au crezut în El și au trăit în dreptate.
Viața noastră pe pământ este o pregătire pentru viața care va să vină, iar această pregătire încetează odată cu moartea. „Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27). Atunci, omul părăsește toate grijile pământești; trupul putrezește, pentru a se ridica nestricat la Învierea de obște. Însă sufletul omului trăiește mai departe și nu încetează să viețuiască nici măcar o clipă. Prin multe arătări ale celor adormiți ni s-a dat să cunoaștem, în parte, cele ce se petrec cu sufletul când se desparte de trup. Când încetează vederea ochilor trupești, începe vederea cea duhovnicească. (Sf Teofan Zăvorâtul)

04/11/2025

Bătrânul nostru obișnuia să ne spună că după somn, mintea omului este proaspătă şi limpede. Ea se află într-o perfectă stare ca noi să-i putem da, ca primă hrană duhovnicească, numele Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Dumnezeu pururea Se dăruiește pe Sine şi chiar ne roagă: „Fiule, dă-Mi inima ta” (Proverbe 23, 26)
Așadar, fiți atenți cu primele voastre gânduri după somn. Vise, năluciri – bune sau rele – orice ne-a lăsat moștenire somnul, trebuie îndepărtate imediat. Şi de îndată trebuie să luăm Numele lui Hristos ca pe răsuflarea sufletului nostru.
„Te-ai așezat pe scăunel?” obișnuia să întrebe Bătrânul meu. „Așteaptă puțin! Nu începe să te rogi în felul obișnuit înainte de a-ti opri toate gândurile şi a medita puțin asupra morții şi asupra a tot ceea ce îi urmează.”
Consideră că aceasta este ultima noapte din viața ta
Câți oameni vor muri la noapte! Şi de unde știi tu că nu te vei afla printre ei? Așadar, meditează la faptul că ești gata să pleci în scurt timp, şi fie îngerii, fie demonii vor veni să-ti ceară sufletul, după faptele tale.
În această atmosferă de căință poți începe rugăciunea cea scurtă, neîncetată a minții.
Alungă orice gând, chiar pe cel mai frumos, mai curat şi mai mântuitor. Ele vin de la cel rău, din partea dreaptă pentru a-ti opri rugăciunea. Treci cu vederea toate gândurile rele, oricât de obscene, păcătoase şi hulitoare ar putea fi ele.
Şi dacă ești furat din nou, revine încă o dată. Dacă revii de fiecare dată când ești distras, Dumnezeu îți va vedea truda şi râvna şi cu Harul Său, încetul cu încetul El îți va dărui concentrarea minții. Mintea este obișnuită să rătăcească şi se fixează doar acolo unde simțim o durere.
Va fi război, va fi lupta mare pentru tronul inimii.
Înaintea unei ispite, Hristos, Judecătorul luptei, asigură întotdeauna har ascuns luptătorului, în așa fel încât furia vrăjmașului să fie zdrobită de har, iar luptătorul să iasă victorios.
Noi trebuie să-L mulțumim pe Domnul prin purtarea necazurilor pentru a șterge toată supărarea pe care I-am pricinuit-o atunci când eram dominați de păcat.
În vremea aceea diavolul se bucura, iar Dumnezeu se întrista; acum e rândul lui Dumnezeu să se bucure şi al celui rău să se întristeze şi să fie alungat.
Părintele Efrem Filotheitul, Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos

02/11/2025

Cel mai cumplit lucru este acela că patimile nu dispar odată cu moartea trupului. Trupul, ca instrument prin care omul săvârșește cel mai frecvent păcatul, moare, dispare, și imposibilitatea satisfacerii patimilor îl va chinui arzător pe om după moarte, pentru că patimile locuiesc în suflet și doar se desfășoară în trup.
Sfinții Părinți spun că dincolo patimile îl vor chinui pe om mult mai puternic ca pe pământ, îl vor arde ca focul, fără somn și fără odihnă. Și nu numai patimile trupești, cm ar fi curvia sau beția, îi vor chinui, neaflându-și satisfacție, pe oameni, ci și patimile sufletești, cm ar fi slava deșartă și mânia, vor rămâne dincolo nesatisfăcute.
Și principalul este că omul nu va putea atunci nici să se lupte cu patimile: lucru acesta este posibil doar pe pământ, în trup fiind, fiindcă doar viața pământească este singura șansă spre pocăință și îndreptare.
(Ascetica ortodoxă tradusă pentru mireni – Pr. Pavel Gumerov)

25/10/2025

O intalnire cu Hristos la miezul noptii impreuna cu sfanta Anastasia cea grabnic ajutatoare. Un pic de jertfa pentru cei pe cate-i iubim. Cei c3 nu pot ajunge sa aprinda candeluta in noaptea aceea

10/10/2025

– Primul folos al rugăciunii este pacea sufletului şi mulţumirea duhovnicească. Oriunde eşti, eşti liniştit; orice faci, eşti mulţumit, ştiind că toate sunt rânduite de la Domnul. Când este cineva în pace, vorbeşte blând, înţelept şi liniştit, iar când nu are pace în suflet, este tulburat, cu chipul agitat şi vorbeşte fără cugetare şi cu păcat. Mare dar este pacea şi mulţumirea sufletească! Să le cerem permanent de la Dumnezeu în rugăciunile noastre.

09/10/2025

Lepădarea de păcat doare, pentru că „salariul” pe care ni-l dă diavolul pentru slujirea păcatului este „pe loc“! Plăcerea păcatului e imediată, pe când Domnul îți dă talanții, pleacă departe, vine și cere socoteala și abia apoi, dacă ai fost slugă bună și credincioasă, îți dă avansul bucuriei. Zice: „Acum intră în bucuria ta!“ și-ți dă bucuria, dar nu-ți dă neapărat „multele“ pe care le dorești ci mai ales "puținele" de care ai cu adevărat nevoie!
Monahia Siluana VladLepădarea de păcat doare, pentru că „salariul” pe care ni-l dă diavolul pentru slujirea păcatului este „pe loc“! Plăcerea păcatului e imediată, pe când Domnul îți dă talanții, pleacă departe, vine și cere socoteala și abia apoi, dacă ai fost slugă bună și credincioasă, îți dă avansul bucuriei. Zice: „Acum intră în bucuria ta!“ și-ți dă bucuria, dar nu-ți dă neapărat „multele“ pe care le dorești ci mai ales "puținele" de care ai cu adevărat nevoie!
Monahia Siluana Vlad

08/10/2025

Când atotvicleanul demon folosește multe mijloace și nu poate să împiedice rugăciunea dreptului, atunci se retrage puțin. Dar se răzbună mai târziu, îndemnându-l la mânie, ca să-i dispară starea interioară specială, care s-a creat prin rugăciune. Sau îl incită cu plăcerea trupească, tocmai ca să-i întineze sufletul.
Când te rogi așa cm trebuie, să te aștepți la ispite. Deci, împotrivește-te puțin cu bărbăție, ca să păstrezi rodul rugăciunii, nu lăsa nepăzit câștigul tău, altfel nu te-ai folosit deloc din rugăciunea ta!
Dacă te rogi în chip bineplăcut lui Dumnezeu, vor veni asupra ta asemenea încercări, încât o să crezi că este cu dreptate să te mânii. Dar nu există deloc mânie îndreptățită împotriva aproapelui. Dacă cercetezi cu luare-aminte cazul, vei afla că este cu putință să îndrepți situația și fără mânie. Deci, lucrează într-așa fel, încât să nu te mânii!

Sfântul Nil Ascetul

19/09/2025

Geniala poezie , geniala interpretare... de ascultat cu volumul dat mai tare!

Niciodată n-aș fi crezut că o poezie poate înălța sufletele a mii de oameni la fel cm o face un concert. Rostind "Tâlharul" de Costache Ioanid în fața a pes...

11/09/2025

În Biserică nu mă mântuiesc pentru că sunt cineva, ci pentru că Cineva mă iubește nespus.