Asociaţia Învăţătorilor „AMmA”

Asociaţia Învăţătorilor „AMmA” Asociaţia Învăţătorilor „AMmA” reunește cadre didactice din județul Bistrița-Năsăud și nu numai.

11/06/2026

Astăzi a avut loc lansarea oficială a proiectului „Tabăra de acasă” și semnarea protocolului de colaborare dintre partenerii implicați în implementarea acestui program dedicat copiilor din municipiul Bistrița.

În perioada vacanței de vară, aproximativ 1.500 de elevi din ciclul primar vor beneficia gratuit de activități educative, recreative și sportive, desfășurate într-un mediu sigur, prietenos și adaptat nevoilor lor.

Atelierele creative, jocurile, activitățile în aer liber și interacțiunea cu voluntari români și internaționali vor transforma școlile în spații vii de învățare non-formală, socializare și dezvoltare personală.

Proiectul este realizat prin colaborarea dintre Primăria Municipiului Bistrița, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Asociația AMMA, AIESEC și unitățile de învățământ din municipiu, având ca obiectiv oferirea unor oportunități educative accesibile pentru cât mai mulți copii din comunitatea noastră.

Înscrierile se desfășoară în perioada 15 iunie – 3 iulie 2026. Participarea este gratuită, iar înscrierea se realizează prin scanarea codurilor QR de pe afișe.

05/06/2026
🎉Celebrăm învățătorii🎉
15/05/2026

🎉Celebrăm învățătorii🎉

Address

Bulevardul Independenței, Nr. 46, Școala Gimnazială Nr. 1
Bistrita
420184

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociaţia Învăţătorilor „AMmA” posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share