Forumul Democrat German Baia Mare

Forumul Democrat German Baia Mare Pagina Oficiala a Forumului Democrat German - Baia Mare Amintim institutiile in care regasiti invatamantul cu predare in limba germana.
1.

Forumul Democrat German din Baia Mare a luat ființă în ianuarie 1990 cu scopul de a reprezenta interesele comunității germane din municipiul nostru. Organizatia noastra sprijina activitatile culturale cu specific german, invatamantul in limba germana si se implica de asemenea in proiecte sociale cu scopul de a-si ajuta comunitatea. Forumul Democrat German din Baia Mare are în componența sa și foar

te mulți membrii simpatizanți care deși nu sunt de origine germană manifestă interes pentru cultura și învățământul în limba germană.
Învățământul în limba germană este una din prioritățile noastre, și în acest sens suntem bucuroși că în Municipiul Baia Mare exista posibilitatea studierii limbii germane începând cu nivelul prescolar pana la nivelul universitar. Gradinița Cu Program Prelungit Nr. 10, Baia Mare
2. Gradinita din cadrul Scolii Dr. Victor Babes – program scurt
3. Scoala Dr. Victor Babes – nivel primar si gimnazial ( predare limba germana ca si limba materna)
4. Colegiul National Gheorghe Sincai – nivel liceal intensiv
5. Colegiul Mihai Eminescu – nivel liceal intensiv
6. Centrul Universitar Nord Baia Mare ( Universitatea Tehnica Cluj Napoca) – limbi moderne aplicate. Dintre activitățile culturale care se organizează anual sub sigla noastră dorim să amintim , ,,Serbarea primăverii " (,,Frühlingsrauschen"), ,,Ziua recoltei" (,,Erntedankfest"), ,,Ziua Sfântului Martin"), ,,Concertul de Crăciun", (,,Weihnachtskonzert"). Va invitam cu drag sa participati la activitatile organizate de noi !

A Nagybányai Német Demokrata Fórum őszinte köszönetét fejezi ki mindazoknak, akik hozzájárultak a „Tavaszi Zsongás” kult...
14/06/2026

A Nagybányai Német Demokrata Fórum őszinte köszönetét fejezi ki mindazoknak, akik hozzájárultak a „Tavaszi Zsongás” kulturális rendezvény sikeréhez, amelyre 2026. június 13-án került sor.

Külön köszönet illeti a Dr. Victor Babeș Általános Iskola német tagozatának 0–VIII. osztályos tanulóit és pedagógusait az odaadó munkájukért, kreativitásukért és értékes közreműködésükért.

Köszönjük továbbá a részt vevő tánccsoportoknak:

- Tanzgruppe Rosmarein Großwardein
- Tanzgruppe Blumenstrauß Bildegg
- Tanzgruppe Enzian Großwardein

Külön köszönet illeti Micaci Cristina kisasszonyt zenei közreműködéséért, amellyel gazdagította rendezvényünket.

Hálás köszönetünket fejezzük ki rendezvényünk támogatóinak és szponzorainak is:

- Romániai Németek Demokrata Fóruma – Országos Fórum, Nagyszeben
- Top Market Baia Mare
- Sinner Dana SRL
- Baia Sprie Pékség
- Mai Dulce Cukrászda
- Andrea Tauf

Az Önök támogatása és nagylelkűsége nélkül ez a rendezvény nem valósulhatott volna meg ilyen sikeresen. Köszönjük a bizalmat, az együttműködést és a közösségünk iránti elkötelezettséget.

Köszönjük mindannyiuknak a támogatást és a hozzájárulást rendezvényünk sikeréhez!

Tisztelettel,

Nagybányai Német Demokrata Fórum

Forumul Democrat al Germanilor din Baia Mare adresează sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la succesul în...
14/06/2026

Forumul Democrat al Germanilor din Baia Mare adresează sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la succesul întâlnirii culturale „Freamăt de Primăvară”, desfășurată în data de 13 iunie 2026.

Mulțumim elevilor claselor 0–VIII ai secției germane a Școlii „Dr. Victor Babeș” Baia Mare, precum și cadrelor didactice, pentru implicare, talent și entuziasm.

Apreciem, de asemenea, participarea formațiilor de dans:

- Tanzgruppe Rosmarein Großwardein
- Tanzgruppe Blumenstrauß Bildegg
- Tanzgruppe Enzian Großwardein

Mulțumiri speciale domnișoarei Micaci Cristina pentru momentul muzical deosebit, care a adus emoție și bucurie tuturor celor prezenți.

Recunoștința noastră se îndreaptă către sponsorii și susținătorii evenimentului:

- Forumul Democrat al Germanilor din România – Forumul Central Sibiu
- Top Market Baia Mare
- Sinner Dana SRL
- Brutăria Baia Sprie
- Cofetăria Mai Dulce
- Andrea Tauf

Prin sprijinul și generozitatea dumneavoastră a fost posibilă organizarea acestui frumos eveniment dedicat culturii, tradițiilor și comunității noastre.

Vă mulțumim tuturor pentru încredere, colaborare și susținere!

Cu deosebită considerație,

Forumul Democrat al Germanilor din Baia Mare
(Demokratisches Forum der Deutschen in Neustadt / Baia Mare)

Das Demokratische Forum der Deutschen in Baia Mare spricht allen Personen und Institutionen, die zum Gelingen der Kultur...
14/06/2026

Das Demokratische Forum der Deutschen in Baia Mare spricht allen Personen und Institutionen, die zum Gelingen der Kulturveranstaltung „Frühlingsrauschen“ am 13. Juni 2026 beigetragen haben, seinen aufrichtigen Dank aus.
Unser besonderer Dank gilt den Schülerinnen und Schülern der Klassen 0–VIII der deutschen Abteilung der Schule „Dr. Victor Babeș“ Baia Mare sowie den Lehrkräften für ihr Engagement, ihre Kreativität und ihren wertvollen Beitrag zum Erfolg der Veranstaltung.
Ebenso danken wir den teilnehmenden Tanzgruppen:
- Tanzgruppe Rosmarein Großwardein
- Tanzgruppe Blumenstrauß Bildegg
- Tanzgruppe Enzian Großwardein
Ein besonderer Dank gilt Fräulein Micaci Cristina für ihren musikalischen Beitrag, der unsere Veranstaltung bereichert hat.
Unser Dank und unsere Wertschätzung gelten zudem den Sponsoren und Förderern der Veranstaltung:
- Demokratisches Forum der Deutschen in Rumänien – Zentralforum Hermannstadt
- Top Market Baia Mare
- Sinner Dana SRL
- Bäckerei Baia Sprie
- Konditorei Mai Dulce
- Andrea Tauf
Dank Ihrer Unterstützung und Großzügigkeit konnte diese gelungene Veranstaltung, die der Pflege unserer Kultur, unserer Traditionen und des Gemeinschaftslebens gewidmet ist, erfolgreich durchgeführt werden.
Wir danken Ihnen allen herzlich für Ihr Vertrauen, Ihre wertvolle Zusammenarbeit und Ihre Unterstützung.
Mit vorzüglicher Hochachtung
Demokratisches Forum der Deutschen in Baia Mare
(Demokratisches Forum der Deutschen in Neustadt / Baia Mare)

11/06/2026

🌸 Die Vorfreude wächst – und wir freuen uns darauf, euch alle zu begrüßen! 🌸
Es ist Zeit, wieder zusammenzukommen, schöne Augenblicke zu teilen und gemeinsam besondere Erinnerungen zu schaffen. Ganz egal ob klein oder groß – eure Anwesenheit macht diesen Tag besonders.
Lasst uns gemeinsam einen schönen Vormittag verbringen, mit Freude, guten Gesprächen und einer Atmosphäre voller Herzlichkeit und Gemeinschaft. 🤍
📍 Treffpunkt: Sf. Treime
🕥 Beginn: 10:30 Uhr
Wir freuen uns auf jeden von euch und können es kaum erwarten, diesen besonderen Moment gemeinsam zu erleben! ✨🌷

✨ Vă așteptăm cu drag pe toți – de la cei mici până la cei mari! ✨
Sunt momente care devin cu adevărat speciale atunci când sunt împărtășite împreună. De aceea, vă invităm cu bucurie să ne întâlnim, să petrecem timp frumos și să creăm amintiri de neuitat.
Fiecare prezență contează și fiecare zâmbet face această întâlnire mai frumoasă. Haideți să ne bucurăm împreună de clipe pline de căldură, prietenie și voie bună. 🤍
📍 Locul întâlnirii: Sfânta Treime
🕥 Ora: 10:30
Vă așteptăm cu mare drag și abia așteptăm să petrecem împreună o zi deosebită! 🌷✨

Forumului Democrat German susține cu mândrie inițiativele care promovează tradițiile și valorile comunității noastre. 🌿T...
27/04/2026

Forumului Democrat German susține cu mândrie inițiativele care promovează tradițiile și valorile comunității noastre. 🌿
Trupa de dans Edelweiss aduce prin fiecare apariție energie, eleganță și autenticitate, transformând fiecare eveniment într-un moment special.
Le dorim mult succes în noul sezon și cât mai multe evenimente reușite! 👏✨

18/03/2026

Vǎ așteptǎm cu drag! 📝

Mit viel Freude laden die Schülerinnen und Schüler der deutschen Abteilung der Școala Gimnazială „Dr. Victor Babeș“ Sie ...
15/12/2025

Mit viel Freude laden die Schülerinnen und Schüler der deutschen Abteilung der Școala Gimnazială „Dr. Victor Babeș“ Sie herzlich zu ihrem traditionellen Weihnachtskonzert ein.
Wir würden uns sehr freuen, gemeinsam mit Ihnen einen liebevoll gestalteten, festlichen Abend zu erleben.

Es wäre uns eine große Freude, Sie am 17. Dezember 2025 um 17:30 Uhr in der Hl. Josef Kirche begrüßen zu dürfen.

Frohe und gesegnete Weihnachten! 🎄✨

15/08/2025

Die Tanzgruppe Edelweiss und das Zipferfest.

Die Tanzgruppe Edelweiss ist bekannt für ihre Leidenschaft zur traditionellen deutschen Volksmusik und den schwungvollen Tänzen. Mit farbenfrohen Trachten, präzisen Choreografien und viel Freude am Auftritt begeistern die Mitglieder seit vielen Jahren ihr Publikum.
Ein Höhepunkt im Jahreskalender ist das Zipferfest, ein traditionelles Fest, bei dem Musik, Tanz und kulinarische Spezialitäten im Mittelpunkt stehen. Die Tanzgruppe Edelweiss trägt mit ihren Darbietungen wesentlich zur festlichen Stimmung bei und pflegt damit nicht nur das kulturelle Erbe, sondern bringt auch Menschen unterschiedlicher Generationen zusammen.

Address

Vasile Lucaciu 47
Baia Mare
430341

Opening Hours

Monday 09:00 - 16:00
Tuesday 09:00 - 16:00
Wednesday 09:00 - 16:00
Thursday 09:00 - 16:00
Friday 09:00 - 16:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Forumul Democrat German Baia Mare posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share