04/07/2026
Împreună cu cel mai bun prieten, care îmi este și fin, reprezint Asociația „Viața și Culoare”.
Cu mult înainte ca asociația să prindă viață, am organizat împreună tabere, conferințe și numeroase proiecte caritabile. Multe dintre acestea s-au desfășurat pe plan local, dar o parte și în zona Olteniei, în Mehedinți.
Nu exista „misiune”, așa cm le numeam noi, fără să pregătim pachete cu cadouri și să vizităm cele două centre de bătrâni din zonă.
Pe cei mai mulți dintre ei îi cunoaștem deja. În camere au și acum tablouri cu tinerii noștri voluntari.
Pentru noi era foarte simplu: le ascultam poveștile de viață, jucam o partidă de șah sau table ne rugăm împreună și apoi plecam.
Întotdeauna am privit însă cu o deosebită admirație personalul care se ocupa de acești bătrâni cu atâta căldură și o dragoste ce depășea normalitatea. Cred că erau îngeri trimiși de Dumnezeu cu un scop precis, acela de a le face ultimele clipe mai frumoase acelor suflete. Dar am auzit si de îngerii din Dumbrava și de “misiunea” făcută de DIICOT și procurorii lor.
Domnule Pașca, vă admirăm și va mulțumim pentru exemplul pe care-l dați. Fiți convins că ați câștigat mult mai mult decât ati pierdut sau vă puteți imagina. Până la urmă este doar Unul singur ce contabilizează fiecare faptă bună sau “misiune”.
Cât despre cei din sistem care au orchestrat acesta mascarada, jurnaliștii care îi numesc „grup infracțional” pe cei care împlinesc poruncile lui Dumnezeu, dar și pe ceilalți care lasă comentarii răutăcioase, ii invitam să ia acasă câte un bătrân abandonat de sistem sau om al străzii, măcar pentru câteva ore, să îl spele și să îl așeze cu ei la masă și doar apoi să-și exprime opinia.