Bacău este un județ în regiunea Moldova din România, cu reședința la Bacău. Județul are o suprafață de 6.603 km², iar principalele cursuri de apă care îl străbat sunt Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin. Principalele lacuri: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice); altitudine maximă: Vf. Nemira 1.648
m, vf. Șandru Mare 1.639 m (M. Se învecinează cu următoarele județe: la est cu județul Vaslui, la sud cu județul Vrancea, la vest cu județul Covasna și județul Harghita, iar la nord cu județul Neamț. Intersecată de drumuri ce străbăteau văile Siretului, Bistriței și Trotușului, teritoriul județului Bacău a cunoscut de timpuriu o intensă activitate umană, atestată de numeroase descoperiri arheologice.
În epoca stăpânirii romane asupra unei părți a Daciei, pe teritoriul județului Bacău și nu numai, și-a desfășurat existența lumea carpică, creatoare în secolele II-III a unei interesante civilizații. Cercetările de la Măgura, Bărboasa, Cârligi, Sohodol, Săucești au contribuit la cunoașterea istoriei și civilizatiei carpice, continuitoarea istoriei și civilizației geto-dacice. Carpii sunt dacii liberi ce locuiau la est de Carpați. Legătura lor cu lumea romană este dovedita de ceramica și obiectele de podoabă de factură romană și prezența monedei romane (peste 37% din totalul tezaurelor de monede romane din secolele II-III descoperite în Moldova provin de pe teritoriul județului Bacău; cel mai mare este cel de la Măgura din 1976 în greutate de 10 kg, ale cărui monede sunt emise de Augustus și Septimius Severus). Urmașii geto-dacilor din epoca lui Burebista și Decebal, a daco-carpilor din secolele II-III au constituit factorul de bază al dezvoltării istorice pe teritoriul județului. Istoria dovedește continuitatea populației autohtone în veacurile următoare precum și includerea acestor regiuni în aria în care s-a plămădit și dezvoltat poporul roman. Evoluția procesului de maturizare a feudalismului, la est de Carpați, a avut drept urmare apariția târgurilor. Într-un document emis de cancelaria domnitorului Alexandru cel Bun la 6 octombrie 1408, sunt menționate târgurile de la Bacău și Trotuș. Întemeierea așezării este și mai veche. Cu ocazia unor săpături, în orașul Bacău s-a descoperit ceramică din secolele XII-XIV precum și monede bătute de Petru Mușat (1375-1391). Datorită privilegiilor acordate de către domnie negustorilor străini, Bacăul s-a dezvoltat repede. În secolul XV ajunsese târg însemnat de negustori și meșteșugari, unde se făceau operații de vamă, există o autoritate judiciară și organe de execuție. Pe văile Berheciului, Siretului și Bistriței au fost găsite străvechi elemente arheologice de viață românească, care ne introduc treptat într-un ev mediu dominat de strălucitele realizări din vremea domniei lui Ștefan cel Mare, fiul acestui județ, născut la Borzești în 1436. De numele acestei localități se leagă și cunoscuta legendă „Stejarul din Borzești”, referitoare la un episod din copilăria lui Ștefan cel Mare. Dezvoltarea societății feudale pe aceste meleaguri și importanța Bacăului ca centru de civilizație urbană sunt atestate de documente istorice (în privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun la 6 octombrie1408 negustorilor din Liov), cât și de construcțiile cu o frumoasă arhitectură: Curțile Domnești de la Bacău, biserica de la Borzești sau biserica de la Târgu Ocna.
În secolul al XV-lea ajunge reședința domnească. Fiul lui Ștefan cel Mare, Alexandrel, asociat la domnie (1490-1496) tatălui său, a construit o curte domnească (1481-1482) și a zidit biserica „Precista” (sfințită la 1 ianuarie 1491) care există și astăzi dar care din cauza renovarilor greșit făcute nu mai păstreaza aspectele caracteristice din acea vreme.
În prima jumătate a secolul al XIX-lea, istoria locuitorilor Bacăului se va integra organic în procesul general de renaștere națională participând activ la marile evenimente, expresie a încheierii procesului de formare a națiunii române. Bacăul era cel mai important centru din Moldova unde mișcarea pentru unire luase mari proporții. După unire județul se dezvoltă mai repede pe toate planurile. La Solonț în martie 1858 și-a început activitatea prima fabrică de gaz. Satul Valea Arinilor devine în 1859 cel mai important centru de prelucrare a petrolului din Moldova. La Comănești se încerca valorificarea cărbunilor de pământ. Înainte de 1864 în Bacău funcționau fabrici de ulei, rachiu, cărămidă, una de bere, o fabrică de tutun, una de săpun și alta de ulei vegetal. La Sascut în 1875 s-au pus bazele fabricii de zahăr. În 1877 industria băcăuană era formată din 6 fabrici de cărămidă, 5 tăbăcării, o fabrica de lumânări, una de țuică. În următorii 2 ani s-au adăugat 4 fabrici de pâine, 4 de teracotă, 2 de mezeluri și de săpun. În 1881 apare prima fabrica de hârtie la Letea, în 1885 se înființează fabrica de postav Buhuși.
În Primul Război Mondial pe teritoriul județului Bacău s-au desfașurat lupte grele la Oituz, Cașin, Târgu Ocna unde ostașii români au dat dovadă de mult eroism împotriva armatelor germane. Din punct de vedere militar în anii 1916-1918 aici la porțile de sud-vest ale Moldovei, în actualele județe Bacău și Vrancea s-a hotărât soarta întregului popor român (numai județul Bacău a participat cu cca 30.000 de soldați și ofițeri).
În 1920 în județ funcționau 880 de fabrici din care una de hârtie, cea mai modernă din țară, și doua de spirt, cele mai sistematice din țară. În 1935 numai în orasul Bacău existau 57 unități industriale dintre care 40 active și 17 inactive. Al Doilea Război Mondial a avut rezultate dezastruoase asupra industriei băcăuane. În august 1944 în județ nu funcționau decât 26 de mici întreprinderi. Între 1950-1975 s-au pus în funcțiune termocentralele de la Comănești și Borzești apoi hidrocentralele de pe Bistrița aval. Cea mai mare realizare industrială a județului între 1960-1968 a fost platforma Borzești, unul din cei mai importanți piloni ai industriei chimice românești. Județul Bacău ocupă suprafața de 662.052 hectare, adică 2,8 % din teritoriul României. Județul este acoperit în proporție de 48,5% de teren arabil și 39,8% de păduri (fag, stejar, pin, molid, brad). Variația reliefului arată distribuția egală a munților, dealurilor, platourilor și câmpiilor, scăzând în altitudine de la 1.664 m în vest (Munții Tarcăului) la 100 m în est (Valea Siretului). Rețeaua hidrografică este alcătuită în principal din apele din bazinul mijlociu al Siretului și din lacurile de acumulare construite pe cursurile inferioare ale râurilor Bistrița, Tazlău, Uz și Siret. Dacă în secolele XIV-XV Bacău era un important oraș manufacturier și comercial, în această regiune, în prima decadă a secolului al XIX-lea s-au pus bazele exploatării și prelucrării petrolului și a lemnului la scară industrială, cât și prima fabrică de hârtie, textile și încălțăminte. Din punct de vedere al organizării teritorial-administrative, județul Bacău este alcătuit din 87 unități teritorial-administrative, trei municipii (Bacău, Onești și Moinești), cinci orașe (Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic-Moldova și Târgu Ocna) și 85 comune. În 31 august 1997, Municipiul Bacău, reședința județului Bacău, avea 208.556 locuitori, fiind al 12-lea oraș din România din punct de vedere al numărului de locuitori. Populația de 745.443 locuitori la 31 august 1997 plasează județul Bacău pe locul șase după Municipiul Bucuresti, județele Prahova, Iași, Dolj și Constanța. Densitatea medie a populației în județul Bacău este de 112,86 locuitori pe km², cu cea mai mare densitate de 230 locuitori pe km² în zona industrializată în care locuiește 50,54 % din populația județului.
În județul Bacău sunt 23 arii naturale protejate de interes național având o suprafață totală de 9725,7 ha. La 25 km de municipiul Onești, în comuna Mănăstirea Cașin, se află Rezervația naturală Buciaș. Pornind de la cantonul silvic Buciaș spre amonte, pe valea pârâului Buciaș, după 2,5 km se ajunge la Cascada Buciaș, aceasta având o înălțime de apriximativ 15 metri, fiind cea mai mare cădere naturală de apă din județul Bacău. Tot în această rezervație este singura zonă din județ unde s-a instalat natural capra neagră. În apropiere se află Schitul Buciaș si Păstravăria Înțarcătoarea.
