02/04/2025
Ziua Conștientizării Autismului – 2 aprilie
Astăzi, în 2 aprilie, lumea se oprește pentru o clipă și se gândește la copiii cu autism. Dar pentru mine, această zi nu este doar despre „conștientizare” – este despre durerea de fiecare zi, despre luptele invizibile pe care le duc părinții, despre dorința de a da copilului meu o viață cât mai aproape de normalitate, dar știind, în același timp, că normalitatea nu există pentru el.
Fiul meu este un copil cu autism. O etichetă care, pentru mulți, este doar un cuvânt gol, dar pentru mine și pentru el înseamnă totul. Înseamnă că zi de zi, învățăm să ne adaptăm unei lumi care nu este făcută pentru el. Înseamnă să mă trezesc dimineața cu o frică în suflet, neștiind ce ma asteapta- dacă va reuși să-și exprime nevoile, dacă va întâmpina iar batjocura sau respingerea celor din jur.
În acești ani, am întâlnit tot felul de oameni. Oameni care au fost lângă noi, care ne-au sprijinit, care au înțeles și care ne-au arătat că există speranță. Dar am întâlnit și oameni care nu doar că nu înțeleg, dar ne-au arătat fața crudă a ignoranței. „Trimite-l într-un centru”, mi-au spus. „Așa e mai bine pentru el, oricum e sacrificat.” Cuvinte care răsună ca un ecou în mintea mea, ca o lovitură de ciocan. Cum pot eu să fac asta? Cum pot să-mi trăiesc viața „normală” – să merg la petreceri, la filme, să mă bucur de lucruri mărunte – știind că fiul meu este acolo, într-un loc străin, unde nu-i înțeleg pe deplin nevoile, unde poate fi sedat, poate fi ignorat, poate fi lovit pentru că „nu se comportă ca ceilalți copii”?
Durerea nu vine din faptul că fiul meu este diferit. Durerea vine din faptul că lumea nu știe să accepte aceste diferențe. Durerea vine din lupta zilnică pentru a-i oferi o viață demnă, pentru a-i proteja sufletul fragil și a-i păstra demnitatea. Durerea vine din teama că, într-o zi, va fi prea târziu să schimbăm ceva.
Dar, în ciuda tuturor acestor greutăți, el este copilul meu. Un copil care mă învață în fiecare zi ce înseamnă răbdarea, iubirea necondiționată, speranța. Este un copil care, chiar și în tăcerea lui, vorbește cu inima. Și este un copil care merită toată iubirea și sprijinul acestei lumi. Așa cm este el.
Astăzi, vă rog să nu doar să „conștientizați” autismul. Vă rog să-l înțelegeți. Să înțelegeți că fiecare copil cu autism este un miracol, chiar dacă nu se vede așa la prima vedere. Să înțelegeți că noi, părinții, nu cerem milă, ci respect. Să înțelegeți că nu putem să ne permitem să-l lăsăm în urmă, să-l trimitem într-un loc în care ar fi doar o cifră într-o statistică. Să înțelegeți că iubirea pentru copilul nostru nu cunoaște limite și că lupta noastră pentru el nu se va încheia niciodată.
Fiul meu are o lume interioară pe care noi nu o înțelegem întotdeauna, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luptăm pentru a-i oferi dreptul la o viață plină de iubire și respect. Astăzi, în această zi a conștientizării autismului, să nu uităm niciodată că fiecare copil, indiferent de diagnostic, merită să fie văzut, auzit.
Astăzi nu este o zi de sărbătoare. Astăzi nu urăm „La mulți ani”, pentru că astăzi este o zi tristă. O zi în care ne amintim că există atât de multe de schimbat. O zi în care durerea și frustrarea se amestecă cu speranța că, poate, într-o zi, lucrurile se vor schimba. O zi în care nu doar conștientizăm autismul, dar și conștientizăm ce înseamnă să fim cu adevărat umani. Să fim cu adevărat buni, răbdători, înțelegători.
Astăzi este o zi de luptă. O luptă pentru fiecare copil cu autism, o luptă pentru fiecare părinte care se simte singur în această călătorie. O luptă pentru a face ca această lume să devină un loc în care copiii ca al meu să poată trăi fără frică, fără rușine, fără a fi excluși din societate.
Astăzi nu este o zi de petrecere. Astăzi este o zi tristă, o zi de durere, o zi în care trebuie să conștientizăm că mai avem mult de făcut. Dar, în ciuda tuturor, rămânem aici. Luptăm. Iubim. Și nu renunțăm.
