Federația Tinerilor din Bacău

Federația Tinerilor din Bacău Reprezentăm tinerii și organizațiile de tineret. Ne dorim să facem lucrurile să se întâmple, ÎMPREUNĂ

În anul 2017 – 2018 am implementat programul Bacău, Capitala Tineretului din România (BCTR) în cadrul căruia am adus tinerii împreună în consultări publice, focus grupuri, evenimente și activități. Am organizat 5 evenimente proprii și am fost parteneri la peste 100 de evenimente realizate în Bacău cu peste 250.000 de beneficiari, FTBc având peste 40 de parteneri proprii. Suma administrată de la înființare și până în prezent este în jurul a 980.000 lei, doar în anul BCTR administrând din fonduri publice 425.000 de lei iar din fonduri private peste 380.000 de lei.

În cadrul programului s-au implicat în activități peste 2.618 voluntari, având un număr de voluntari unici de peste 600. După încheierea programului, împreună cu organizații de tineret din Bacău am creat prima Strategie de Tineret a Municipiului Bacău care a fost adoptată în Consiliul Local în data de 29 martie 2019, iar în cursul aceluiași an, am inaugurat primul Centrul de Tineret din Bacău care a venit ca o gură de aer pentru organizațiile din Bacău, dar și pentru tineri.

În cursul aceluiași an, am organizat prima Gală a Tineretului Băcăuan în cadrul căreia au fost depuse 89 de proiecte în 8 categorii a 1000 lei premiul I per categorie.

În cei trei ani de când existăm am reușit să fim liantul între autoritățile publice și organizațiile de și pentru tineret din Bacău. Împreună, am adus modificări importante la ghidul solicitantului privind finanțările nerambursabile (L350). Știm. Pentru tine, cel care nu ești în mediul ONG, vorbim chineză, însă pentru noi, aceștia au fost pași importanți – fonduri pe L350 pe domeniul tineret, eficientizare proces depunere proiecte, realizare ghid de decontare și altele asemenea, sunt victorii pentru noi pe care am reușit să le obținem pentru că am colaborat – mediul ONG și autoritățile publice.

În prezent, pentru că…pandemie 🙂 ne facem puțină curățenie în casă pentru a putea vedea cm putem reveni pe poziții în ajutorul sectorului de tineret din Bacău, al tinerilor și al comunității. Stați aproape, pentru că vom avea nevoie de susținerea voastră 😀

Ești tânăr? Locuiești în Bacău? Spune-ți părerea și câștigă bilete la Untold, vouchere eMAG și vouchere Cărturești :DVre...
06/06/2024

Ești tânăr? Locuiești în Bacău? Spune-ți părerea și câștigă bilete la Untold, vouchere eMAG și vouchere Cărturești :D

Vrem să aflăm care este percepția ta despre Bacău și cm a evoluat în ultimii doi ani. Răspunsurile tale ne vor ajuta să evaluăm modul în care orașul își tratează tinerii și cm pot lucra aceștia alături de oraș pentru a se ajuta reciproc în creșterea sentimentului de apartenență la comunitatea noastră.

Suntem curioși să aflăm cm te-ai putea implica în viața din Bacău, în special prin voluntariat și alte activități.

Linkul către formular se află în primul comentariu 👇

05/01/2024

10 motive si un Bonus pentru care pistele de biciclete sunt necesare in Bacau.

Aplică până pe 10 decembrie 2023, la ora 14:00, să devii membru în Rețeaua promotorilor Uniunii Europene în mediul rural...
01/12/2023

Aplică până pe 10 decembrie 2023, la ora 14:00, să devii membru în Rețeaua promotorilor Uniunii Europene în mediul rural - sub umbrela programului European Youth Village!

🇪🇺 Lansăm o nouă provocare pentru tinerii din rural: devino Promotor al Uniunii Europene în comunitate ta, și vino apoi cu noi la Bruxelles (Belgia) în 2024!

✅ Dacă ai vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, locuiește în mediul rural și ești interesat(ă) de Uniunea Europeană,

✅ Dacă crezi în solidaritate, diversitate, democrație, egalitatea de șanse și drepturile omului și îți dorești să te implici în promovarea acestor valori în rândul tinerilor din mediul rural,

✅ Dacă dorești să dezvolți competențe de participare și cunoștințe despre Uniunea Europeană și ești dispus(ă) să te implici în organizarea de activități de informare și promovare în comuna ta și în satele din jur,

✅ Dacă dorești să lucrezi în echipă cu alți tineri din mediul rural, ai motivația și disponibilitatea de a te implica în toate activitățile proiectului [inclusiv să participi la cele trei întâlniri fizice de lucru ale rețelei de promotori: 15-22 decembrie 2023 și 14 – 18 mai 2024 în Bran, județul Brașov; final de septembrie – în Bruxelles, Belgia].

👉 atunci aplică până pe 10 decembrie 2023, la ora 14:00, să devii membru în Rețeaua promotorilor Uniunii Europene în mediul rural - sub umbrela programului European Youth Village!

💥Completează formularul de aplicație aici: https://forms.gle/pYnpXGWuLmWfpBGCA

⚡️Găsești mai multe informații despre proiectul RING THE CITIZENSHIP și ce vor face promotorii UE în cadrul proiectului într-un infopack disponibil aici https://shorturl.at/xEIT3 .

ℹ️ Proiectul RING THE CITIZENSHIP este un proiect de participare finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+.

Proiectul este implementat de către Asociația Ring the Changes, împreună cu Asociatia Pentru Dezvoltare Activa, Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile și OTD Organizatia Tinerilor Dorneni sub umbrela programului European Youth Village.

Tu te-ai înscris la Seminarul „Spații și participare pentru tinerii băcăuani”? 🐱‍🚀Dacă nu, mai poți face asta până pe 27...
19/10/2023

Tu te-ai înscris la Seminarul „Spații și participare pentru tinerii băcăuani”? 🐱‍🚀

Dacă nu, mai poți face asta până pe 27 octombrie! Găsești formularul de aplicație aici: https://forms.office.com/e/8Gwb7871nq

‼️ Apelul de participare se adresează tinerilor din județul Bacău cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 de ani. Toate costurile de cazare, masă și transport sunt asigurate de către organizatori prin proiectul SPATIAL, finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+

Găsești mai multe detalii despre seminar aici: https://tinyurl.com/25877j7e

  la Summitul Tinerilor din Mediul Rural, cel mai mare eveniment național dedicat tinerilor și sectorului de tineret din...
24/06/2023

la Summitul Tinerilor din Mediul Rural, cel mai mare eveniment național dedicat tinerilor și sectorului de tineret din Mediul Rural! Aplică până pe 16 iulie! ❤️

la Summitul Tinerilor din Mediul Rural, cel mai mare eveniment național dedicat tinerilor și sectorului de tineret din Mediul Rural! Aplică până pe 16 iulie! ❤️

➡️ [Găsești mai multe informații în linkul din comentarii]

La Summitul Tinerilor din Mediul Rural sunt așteptați să participe:

🟢 Tineri din mediul rural cu vârsta cuprinsă între 15 și 30 ani;
🔵 Tineri voluntari implicați în proiecte desfășurate în mediul rural;
🟠 Lucrători de tineret și reprezentanți ai organizațiilor și federațiilor naționale care lucrează cu tinerii din mediul rural;
🟣 Reprezentanți ai autorităților publice locale și naționale.

Summitul Tinerilor din Mediul Rural va cuprinde:

✅ peste 15 ateliere tematice desfășurate în paralel, care urmăresc dezvoltarea cunoștințelor și abilităților tinerilor și împuternicirea acestora pentru a se implica în schimbarea comunităților lor.
✅ sesiuni plenare care abordează în special teme ce țin de îmbunătățirea politicilor de tineret care îi vizează în mod direct pe tinerii din mediul rural.
✅ sesiuni de networking și schimb de bune practici, atât la nivel național, dar și internațional (în contextul desfășurării în paralel a Summitului European al Tinerilor din Mediul Rural).
✅ sesiuni despre componentele programului European Youth Village: Carta Albă a Tinerilor din Mediul Rural, Rețeaua Informală a Tinerilor din Mediul Rural și Platforma NGO Rural.

✅ sesiuni de dialog între tineri și reprezentanți ai autorităților publice naționale și europene.
✅ o seară interculturală cu participanți din mediul rural din peste 20 de țări.
✅ prezentarea candidaturilor comunelor finaliste pentru titlul de Sat European de Tineret 2024.

Evenimentul este organizat în extensia Summitului European al Tinerilor din Mediul Rural, de către Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) și Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (agenția națională care coordonează în România programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate), cu sprijinul Primăriei Comunei Aroneanu din județul Iași.

✨Join us at the European Rural Youth Summit🌸 Check this article to find out the lastest   🆕 timetable 5th-9th of Septemb...
12/06/2023

✨Join us at the European Rural Youth Summit

🌸 Check this article to find out the lastest

🆕 timetable 5th-9th of September
🆕 location Aroneanu (Iași county)
ℹ️ agenda
⚠️ deadline extended 26th of June

http://europeanyouthvillage.eu/join-the-european-rural-youth-summit-in-romania/

[vc_row][vc_column][vc_cta h2=The European Rural Youth Summit will take place between 5th and 9th of September 2023, in Aroneanu (near Iași), Romania. txt_align=center color=turquoise]Organized under the umbrella of the European Youth Village Program, the European Rural Youth Summit aims to strateg...

Felicitări, ZIDART - Street Art Festival! ❤️ Meritați din plin. Rezultatele voastre concrete le vedem oricum în drumuril...
19/05/2023

Felicitări, ZIDART - Street Art Festival! ❤️ Meritați din plin. Rezultatele voastre concrete le vedem oricum în drumurile noastre spre școală, job, parcuri, însă și cele oficiale au rostul lor.

Felicitări și mulțumiri pentru toată culoarea pe care o aduceți orașului nostru 😌🙏🏽

Vrei ca satul tău să câștige titlul de Sat European de Tineret 2024? :D Atunci e timpul să mergi la Rural Youth Connect ...
07/04/2023

Vrei ca satul tău să câștige titlul de Sat European de Tineret 2024? :D Atunci e timpul să mergi la Rural Youth Connect în Slănic Moldova în perioada 18-24 aprilie pentru a afla mai multe.

În postarea de mai jos găsești toate detaliile 😁👇🏽
Go go go!

Guvernanța programului European Youth Village (Asociația pentru Dezvoltare Activă și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile) organizează în lunile aprilie și mai 2023, două* evenimente de conectare a tinerilor, reprezentanților grupurilor informale, organizațiilor ne...

29/03/2023

‼️ Copiii din Consiliul Local al Copiilor din Bacău au lucrat la câteva chestionare pe tema anti-bullying.

✍️ Ajutați-i și pe ei, dar și pe noi să înțelegem mai bine această temă la nivelul orașului nostru. Completați chestionarul și distribuiți-l persoanelor cunoscute, pentru a avea o imagine cât mai clară.

💬 Găsiți în comentarii linkurile către chestionarele adresate părinților, elevilor și profesorilor.

Împreună este mai ușor să schimbăm lucrurile! 🙌 Viața de zi cu zi a tinerilor care trăiesc cu boli cronice este puțin di...
27/02/2023

Împreună este mai ușor să schimbăm lucrurile! 🙌

Viața de zi cu zi a tinerilor care trăiesc cu boli cronice este puțin diferită. Ei trebuie să se confrunte cu probleme la care colegii lor nu s-ar gândi niciodată. 🌱

Dacă vrei să te implici și să îmbunătățești situația, îți propunem o idee!

🙋️ 🙋‍♂️ 💁 Tot ce ai nevoie acum pentru a te înscrie în concursul de idei este să ai o echipă formată din 3-5 persoane cu vârsta între 14-35 de ani din care cel puțin un membru de echipă să fie un tânăr cu o boală cronică. După înscriere veți parcurge un proces de 3 săptămâni ajutat de un facilitator pentru a elabora o soluție cât mai bună. 🏆Apoi un juriu de specialiști va alege acele 10 propuneri care vor primi suport financiar pentru a putea fi realizate.

👉 Ești curios? Află mai multe în linkul din comentarii.

⌛ Data limită de înscriere: 6 martie

Address

Strada Vasile Alecsandri, Nr. 25
Bacau

Telephone

+40741544992

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Federația Tinerilor din Bacău posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Federația Tinerilor din Bacău:

Shortcuts

Share