01/02/2026
În 2025, statul a ales conștient să facă economie exact acolo unde doare cel mai mult pe termen lung, adică de la copii și de la educație. Ce este inacceptabil nu e doar duritatea măsurilor, ci inconsecvența lor fundamentală. Se taie bursele a sute de mii de elevi, dar se irosesc bani în achiziții discutabile. Se declară educația prioritate europeană, dar România rămâne la coada UE la investițiile în educație și cercetare. Se invocă egalitatea de șanse și meritul, dar se lovește tocmai în copiii săraci și în cei cu rezultate. Când tai sprijinul pentru elevi în condițiile în care știi deja că ai cele mai mari rate de abandon din UE și că sute de mii de copii nici măcar nu mai ajung în sistem, este de-a dreptul cinic să afirmi că e vorba de o eficientizare sau de o reformă. E doar o decizie politică eminamente contabilă, care transmite, în esență, că nota de plată a dezechilibrelor bugetare trebuie plătită de cei mai tineri și mai vulnerabili, nu de cei care au produs deficitul.
Anul 2025 a fost, pentru educația din România, un an de cotitură brutală în care promisiunile de reformă au fost concretizate printr-un pachet de măsuri dure de austeritate adoptate pentru reducerea deficitului bugetar.
