Încă din cele mai vechi timpuri, locuitorii Ţării Zărandului, sufereau mai ales datorită deselor revărsări ale apelor din Bazinul Crişului Alb, fenomene însoţite de inundaţii catastrofale. Înlăturarea excesului de umiditate supus capriciilor torenţilor coborâţi din dealuri, ar fi fost benefică şi pentru refacerea solurilor înmlăştinite şi sărăturoase, improrii unei agriculturi intensive. Pentru a
remedia acest neajuns, dr. Beszedes Joszef (1787-1852), inginer hidrolog, deschizător de drumuri pe plan european în construcții hidrotrhnice de mare anvergură, filozof şi politician important al Ungariei, a propus devierea surplusului de apă din Crişul Alb într-un canal, care urma să fie săpat în sudul râului şi paralel cu acesta, de la Buteni până la Gyula. Deoarece apa urma să curgă gravitaţional, pe o diferenţă de nivel de peste 50 m, a preconizat, ca prin intermediul a 54 roţi hidraulice, să asigure funcţionarea a 15 mori moderne, putându-se astfel demola instalaţiile ţărăneşti arhaice, care şi ele contribuiau la împotmolirea albiilor şi producerea de inundaţii. Geniala idee, susţinută de palatinul Joszef Nador (arhiducele Iosif de Habsburg) şi de alţi politicieni ai vremii, a atras interesul proprietarilor din zonă care au văzut în această lucrare, o investiţie profitabilă. Deşi s-a muncit cu tehnica de atunci (hârleţ, lopată, târnăcop, carul cu boi), dimensiunile lucrării erau neobişnuite, unice pentru acele vremuri: 91,9 km lungime, 24 m lăţime şi 12 m adâncime. În paralel au fost edificate morile, nişte construcţii solide, cu depozite încăpătoare, ridicate pe mai multe nivele. La parter au fost amenajate canalele de aducţiune a apei, pe care au fost montate turbine hidraulice moderne, de mare eficienţă. La 5 noiembrie 1840, canalul a fost umplut pe toată lungimea sa, cu apă deviată la Buteni din Crișul Alb, iar morile au început să funcţioneze, întreaga construcţie, primind numele: Canalul Morilor, Palatinul Joszef (Nador) de pe Crişul Alb. În lunga istorie a acestei impresionante și profitabile construcții se înscriu și evenimente din cele mai diverse: schimbarea proprietarilor, înlocuirea unor componente tehnice cu altele mai performante, incendii, reparații și renovări. După naționalizare (1948), clădirile au trecut în prprietatea CAP -urilor, multe din ele fiind oprite și trasformate în depozite, magazii și ateliere de tot felul. Astfel, în 1985, o singură moară, cea din Buteni mai era acttivă, patru din ele transformate în magazii, celelalte fiind dezafectate și ruinate. Astăzi, deși vechile clădiri și instalații au ajuns nişte vestigii, umbre posomorâte ale gloriei de altădată, iar braţul săpat al Crişului Alb, în parte colmatat, Canalul Morilor rămâne în conștiința noastră, drept una din cele mai interesante, curajoase şi eficiente realizări hidrotehnice, de la mijlocul secolului al XIX-lea, din părţile Aradului.
