04/11/2025
Proiectul unic construit în România în urmă cu peste 180 de ani. Cum s-a făcut Canalul Morilor
Județul Arad are o construcție tehnică unicat în România și Europa, cunoscută cu numele de „Canalul Morilor din Comitatul Nobiliar Arad” sau, pe scurt, Canalul Morilor.
Această construcție hidrotehnică, prima de o asemenea amploare din țară, este considerată și astăzi ca fiind cea mai importantă realizare de acest fel.
Este vorba despre construcție care de la „Izvor” și până la readucerea lui în Crișul Alb, are un parcurs de 92 kilometri și străbate numai județul Arad.
Priza de captare a apei din râul Crișul Alb se află deasupra localității Buteni, în locul numit Zugău, pe malul stâng al Crișului, locul unde apele învolburate scapă din strânsoarea Munților Zărand la sud, iar la nord Codru Moma.
Canalul a fost construit prin grija stăpânilor domeniilor din zonă, care s-au angajat să finanțeze săparea canalului. În vara anului 1833, cu sprijinul contelui Zichi Ferenc, comisar regal și împuternicit special al împăratului Francisc I, și cu cel al arhiducelui Josef de Habsburg, Palatin al regatului maghiar, nobilimea din comitat a înființat la Arad „Societatea pentru regularizarea fluviului Criș”, în vederea construirii canalului care urma să preia surplusul de apă din Crișul Alb.
Prin contractul de asociere încheiat pentru administrarea Canalului Morilor, cei care dețineau pământurile își asumau o serie de obligații reciproce, valabile și pentru proprietarii de mori, care aveau, la rândul lor, obligația de a contribui la fondurile asociației proporțional cu numărul roților de moară pe care le aveau. Lucrarea urma să fie numită „Canalul Morilor Palatinul Josef al râului Crișul Alb din Comitatul Arad”.
Lucrările Adunării Generale a Domnilor de Pământ s-au desfășurat în zilele de 27 - 30 iunie 1833, la Arad, iar prin actul de voință unanim acceptat, au semnat și parafat „Contractul de Asociere a Acționarilor încheiat în legătură cu Canalul de Moară coborâtor din Crișul Alb, tras în Comitatul Nobiliar Arad“.
Contractului de Asociere, planul tehnic prevedea construcția a 15 mori hidraulice pe linia Canalului, astfel că domnii de pământ în fapt stăpânii acestor proprietăți întinse, au acceptat ridicarea a două sau trei mori pe moșia lor.
Inginerul Jozséf Beszédes a fost cel care a proiectat atât linia Canalului, cât și clădirile morilor ce urmau a fi construite. Din cele 15 mori, au fost finalizate doar 13, două locuri au rămas neocupate.
Botezul Canalului a avut loc în anul 1836, luna iulie, ziua 9.
Construcția Canalului a fost finalizată în 5 noiembrie 1840, când apa preluată la Priza de captare de la Zugău a curs gravitațional în albia Canalului până la gura de vărsare în Crișul Alb, deasupra localității Vărșand, mânând roțile cu zbaturi ale celor 13 Mori. Diferența de cădere a apei între cele două puncte extreme este de 50,99 m, în cădere absolută.
Despre această măreață construcție, J. Gallacz a consemnat că: „înființatul Canal al Morilor, trece, începând de la localitatea Bârsa până la hotarul Bocsigului, pe la picioarele șirului de dâmburi ce se înalță pe malul stâng al Crișului Alb, cu adevărat aproape de râu, la 20-30 metri depărtându-se de acesta, în unele secțiuni scurte (ale Canalului), ba încă și albia Crișului a fost parțial folosită ca pat al Canalului, astfel că în aceste locuri a fost necesară corecția râului, respectiv, conducerea râului prin tăieri de buclă, albia râului a fost folosită în șase locuri pentru dirijarea apei Canalului, iar în situația dată au fost puse în lucrare opt tăieri de buclă”.
A costat 1.750.000 florini de aur
Construcția Canalului a necesitat 320.000 de zile munci prestate și plătite și 30.000 zile de robotă. Întreaga infrastructură a construcției Canalului a costat 1.750.000 florini de aur. Morile trebuiau să aducă un venit de 372.000 zile muncă/an.
Lucrările de regularizare ale Crișului Alb au fost făcute tot după planurile inginerului Bészedes, între anii 1835- 1850, pe care le a supervizat.
Costurile lucrărilor la Canal, au făcut să circule anual în Comitatul Arad, circa 100.000 florini de aur, în răstimpul toamna anului 1833 până în 5 noiembrie 1840. Efortul financiar a fost susținut de Domnii de pământ semnatari ai Contractului de Asociere. Fiind o lucrare privată, statul imperial nu a investit nici măcar un florin.
Revenim la mori și coborâm pe linia Canalului, în aval de Aldești, într-o fereastră între două dâmburi, a fost ridicată Moara Mânerău, cea de a patra moară. Urmăm firul apei, și după circa 3 kilometri vom găsi a cincea moară zidită pe linia Canalului, Moara Bocsig. Apoi, urmărind șerpuirea Canalului pe la nord de localitatea Bocsig, ajungem la a șasea moară, ridicată la Rovina I.
Linia Canalului, începând cu localitatea Bârsa și până la Moara Rovina I, curge pe la nord de localitățile enumerate. Canalul Morilor este situat pe partea stângă a Crișului Alb, aproape paralel cu acesta, având forma unui S foarte alungit.
De la Moara Rovina linia canalului se apropie de poala Dealului Mocrea, și parcurge de la Est la Vest, hotarul care poartă numele de Rovinași se întinde până la Moara Rovina II (Mocrea). Dealul Mocrea partea de nord este cunoscut în istorie ca „Dealul Viilor” aparținând de Ineu. Cea de a șaptea moară, Rovina II, astăzi este cunoscută cu numele impropriu de „Moara cu Noroc”, după nuvela cu același titlu a lui Ioan Slavici.
Situație explicabilă prin faptul că Ioan Slavici n-a cunoscut aceste locuri umblând la pas, ci numai din rapoartele poliției referitor la actele de lotrie ale lui Ciul Florin și banda lui, personaj real, locuitor al Ineului.
Toate aceste date se găsesc în lucarea „Administrație românească arădeană - studii și comunicări din Banat - Crișana, volumul XV”, care îi are ca și coordonatori pe Doru Sinaci și Sorin Bulboacă.
Au rezistat viiturii
Morile au funcționat neîntrerupt și nici măcar marea viitură și inundațiile din 1925, cele mai mari cunoscute vreodată pe Crișul Alb, nu au întrerupt activitatea acestora.
În anii de glorie, făina produsă pe morile canalului, cunoscută sub numele de „Lang liszt”, ajungea până în patiseriile din Paris, morile păstrându-și importanța economică până la naționalizarea din 11 iunie 1948.
Cu timpul s-au restrâns lucrările de întreținere, cursul canalului a început să se colmateze, debitul canalului a scăzut aproape la jumătate, iar morile au fost lăsate în părăsire și unele au dispărut. Astăzi, canalul, care colectează mai mulți afluenți din stânga Crișului Alb, nu mai are o funcție hidraulică, fiind folosit mai ales pentru irigații.
