Enjoy The Ride

Enjoy The Ride La Enjoy the Ride, transformăm aventurile în amintiri unice. Munți, valuri, natură și prietenii – aici redescoperim bucuria vieții

Taberele și evenimentele noastre sunt mai mult decât activități – sunt povești trăite sub cerul liber, cu suflet și pasiune. De multe ori trăim momente aparent neimportante sau fără legătură între ele. Cu toate acestea, credem că toate întâlnirile pe care le avem de-a lungul vieții, au un scop pe care dacă suntem puțin atenți, îl descoperim. Câteodată cu uimire, ce-i drept. Este important ca în orice acțiune să existe inițiativă. Astfel, colorăm idei, pasiuni și aventuri. Cu un acut simț al artei și motivației, am fondat un proiect care împărtășește pasiunile și le redescoperă în fiecare zi. Aceasta este povestea Enjoy the Ride. Fondatorul i-a spus simplu armonie și a reușit să integreze diverse domenii de activitate care să inducă și să susțină o gândire pozitivă. Mediul prietenos și primitor dezvoltă ideea că în viață nu există “nu pot”, ci te face să treci peste banalele “nu vreau” sau “nu știu”. Enjoy The Ride este despre curaj, despre cm și cu cine ne petrecem timpul liber. Echipa promovează sportul în aer liber, mersul pe orice tip de bicicletă, skateboarding, aggressive inline skating și scooter freestyle. Oricare dintre voi care-și doresc cu adevărat să încerce ceva nou, care să le secrete adrenalină din toate simțurile și care știu că siguranța este cel mai important atu, trebuie să facă pasul de a bate la ușa comunității. Vor fi cu siguranță bine primiți. Cu toții veți fi încurajați să învățați corect pentru a putea avansa cu ușurință. Enjoy The Ride desfășoară activități specifice fiecărui anotimp. De la snowboard și ski în timpul iernii la surfing, windsurfing, wakeboarding și canoeing în plăcuta toropeală a verii. De asemenea, sunt încurajate și evenimentele și competițiile sportive de orice fel într-un mediu care să sprijine și să dezvolte într-o manieră durabilă turismul din zonele montane și rurale. Mai mult decât atât, în tot ceea ce veți decide să practicați, veți căpăta un acut simț al responsabilității față de mediul înconjurător, educația ecologică fiind la ea acasă. Succes la lecția de “armonie” ! Enjoy The Ride :)




learn.ride.enjoy

Nu am venit aici doar pentru surfing! 🩵Am venit pentru zile pline, pentru ocean, pentru adrenalină, pentru locuri noi, p...
14/09/2026

Nu am venit aici doar pentru surfing! 🩵

Am venit pentru zile pline, pentru ocean, pentru adrenalină, pentru locuri noi, pentru mâncare bună, apusuri, cai, barcă, salturi din avion și pentru toate momentele care nu erau în program.

Și cred că exact asta face un Surf Camp să rămână cu tine mult după ce ai plecat din Algarve.

Felicitări tuturor celor care au fost parte din aventura asta!
Să păstrați energia, curajul și pofta de aventură și acasă.

Vă doresc spor în tot ceea ce faceți și cât mai multe momente în care să spuneți:
„Hai să încercăm!” 🤙

Mulțumesc din suflet instructorilor de la Arrifana Surf School pentru răbdare, energie și pentru toate sesiunile petrecute împreună în ocean.

Ne vedem la următoarea aventură! 🌊☀️

În fiecare zi am plecat după ceva…un val, un loc nou, o aventură, un apus.Și aproape de fiecare dată ne-am întors cu cev...
10/09/2026

În fiecare zi am plecat după ceva…
un val, un loc nou, o aventură, un apus.

Și aproape de fiecare dată ne-am întors cu ceva ce nu era în plan. 🩵

Algarve, oameni faini și aventuri pe care nu le trăiești la fel dacă vii singur! 🤙

Aventuri cu Belu • Surf Camp Algarve

09/09/2026

Oceanul era prea frumos ca să-l privim doar de pe placă.
Am vrut să-l vedem și din alte unghiuri. 🚤

SOLD OUT 🩵
07/09/2026

SOLD OUT 🩵

Și cu asta... încheiem povestea acestei tabere. 🌊☀️Câteva zile pline de ocean, valuri, soare, aventură, râsete și, mai a...
06/09/2026

Și cu asta... încheiem povestea acestei tabere. 🌊☀️

Câteva zile pline de ocean, valuri, soare, aventură, râsete și, mai ales, mult progres.

Suntem tare mândri de toți copiii! Pentru fiecare val încercat, fiecare căzătură, fiecare ridicare de pe placă și pentru implicarea lor în toate activitățile din tabără. 🤙

Felicitari, copii! Ați fost o gașcă grozavă și sperăm că plecat de aici cu mai multă încredere în voi, cu amintiri frumoase și cu dorința de a încerca mereu lucruri noi.

Vă dorim succes maxim în tot ceea ce faceți și să păstrați mereu pofta asta de aventură!

Thank you, jonbarra.media for photos!! 🫶

Ne vedem la următoarea aventură!
Enjoy the Ride! 🩵

04/09/2026

Nu e doar o săritură. E o aventură prin stâncă. 🌊

O zi liberă în Surf Camp, Portugal 💙

Address

Arad

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00

Telephone

+40748527676

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Enjoy The Ride posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Enjoy The Ride:

Share