14/07/2026
Reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor sociale și-au consolidat competențele în prevenirea și gestionarea cazurilor de violență bazată pe gen
În perioada 9–10 iulie 2026, Centrul de Resurse pentru Tineri și Femei „DACIA” a organizat atelierul de instruire cu genericul „Abordarea centrată pe supraviețuitoare și cooperarea interinstituțională în intervenția, prevenirea și gestionarea cazurilor de violență bazată pe gen”, destinat reprezentanților autorităților publice locale, asistenților sociali și reprezentanților centrelor de prestare a serviciilor sociale.
Pe parcursul celor două zile de instruire, participanții și-au consolidat cunoștințele privind cadrul legal național în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, atribuțiile instituțiilor implicate în intervenție, precum și mecanismele de cooperare interinstituțională necesare pentru gestionarea eficientă a cazurilor. Totodată, au fost analizate aspecte privind echipele comune de investigație și rolul coordonării dintre instituțiile responsabile pentru asigurarea protecției victimelor.
Atelierul a oferit participanților un spațiu de dialog și schimb de experiență între profesioniști, contribuind la consolidarea colaborării interinstituționale și la dezvoltarea unor intervenții coordonate, centrate pe nevoile supraviețuitoarelor violenței bazate pe gen. Participanții au apreciat caracterul practic al sesiunilor și relevanța subiectelor abordate pentru activitatea desfășurată în comunitățile pe care le reprezintă.
„ Pe parcursul acestor 2 zile, am avut posibilitatea să înțelegem și să analizăm cm se desfășoară procesele legale de asistență a victimelor, fapt care ne va facilita comunicarea cu supraviețuitoare.” a declarat Cebotari Livia.
Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Împuternicirea femeilor din Moldova prin justiție, egalitate și oportunități”, parte a Programului de Vecinătate pentru Egalitate de Gen și Incluziune, coordonat de KVINFO și finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.