18/07/2026
Cinci sute de ani de la înfiinţarea Chişinăului
Articol din presa interbelică 📜
🏦CHIŞINĂU, 7. — Domnul Pan. Halippa nu este numai unul din oamenii de seamă ai Basarabiei, cu o largă activitate, ci şi un pasionat al trecutului Basarabiei, care îşi petrece timpul liber în cercetarea documentelor vechi ale Basarabiei de altă dată. Şi, cu prilejul consultării unor documente vechi, domnul Halippa şi-a reamintit — reamintind şi altora — că Chişinăul împlineşte în anul 1936 frumoasa vârstă de 500 de ani. Căci capitala Basarabiei, în care unii vor să vadă o aşezare mai nouă, datează în realitate de o jumătate de mileniu. Pentru prima oară numele lui apare într-un hrisov din 1436, dat de Ilie şi Ştefan Vodă logofătului Vancea, în care, precizându-se hotarele unei localităţi, se spune următoarele: „şi lângă Bâc, de cealaltă parte, în valea care se găseşte în faţa Cheşenăului lui Acbaş”.
Din acest act, ne spune domnul profesor Ştefan Ciobanu, membru al Academiei Române, se vede că Chişinăul există în prima jumătate a veacului al XV-lea şi nu este exclus ca istoria acestui oraş să înceapă cu mult mai înainte de această dată, poate chiar la începutul aşezării Moldovenilor în regiunea Nistrului. Însă Chişinăul nu se deosebea la început prin nimic de satele din jurul lui. O serie de acte din veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea ne arată că el era un simplu sat, că nu juca niciun rol în viaţa politică şi economică.
CHIŞINĂUL, PROPRIETATE PARTICULARĂ Strănepoata lui Vlaicu, Vasutca, vinde Chişinăul unui dregător din Iaşi, Drăguş, vânzare întărită printr-un hrisov dat de Petru Şchiopul la 25 aprilie 1576: „precum au venit înaintea domniei mele Vasutca, fata Maricăi, nepoata Eremiei ce au fost vistiernic... strănepoata lui Vlaico, de a ei bunăvoie, de nimeni silită, nici asuprită, şi au vândut a sa dreaptă ocină şi moşie, un sat anume Chişinăul pe Bâc, în ţinutul Lăpuşnei şi cu mori în Bâcu, dând un document de întăritură ce au avut strămoşul ei Vlaicu de la Ştefan Vodă cel bătrân; ce l-au vândut slugii noastre lui Drăguş, ce au fost vrednic în Iaşi, drept cinci sute de zloţi tătăreşti“.... Chişinăul îşi schimbă apoi mereu stăpânii, printre care a fost şi marele vistiernic Constantin. Pe timpul lui Vasile Lupu, Chişinăul devine proprietatea bisericilor închinate Sf. Vineri şi Balica din Iaşi, iar în a doua jumătate a veacului al XVII-lea el trece în stăpânirea mănăstirii Galata din Iaşi, după cm rezultă dintr-un act dat de domnitorul Alexandru Calimah mănăstirii, la 28 septembrie 1795 (Ştefan Ciobanu. — Chişinăul — Editura Comisiunii monumentelor istorice 1925). Alături de Chişinău, mai erau însă în ţinutul Lăpuşnei alte cinci sate din a căror contopire a rezultat oraşul de astăzi: Buicanii, Vovintenii, Hrusca, Visterincenii şi Munceşti. Soarta Chişinăului au împărtăşit-o şi aceste sate, care, fie prin danii, fie prin vânzări, ajung tot în proprietatea mănăstirii Galata.
🏦ORIGINEA CHIŞINĂULUI
Aceste câteva considerații cu caracter istoric, ne spune domnul prof. Ciobanu, aruncă puţină lumină şi asupra originii Chişinăului. El a fost înfiinţat împreună cu satele despre care am vorbit, în vremurile când s-au făcut primele aşezări răzeşeşti în Moldova răsăriteană, în veacul al XVI-lea; proprietarii acestor sate au căpătat mai târziu confirmare asupra moşiilor din partea domnitorului Ştefan cel Mare. Între primii colonişti din regiunea codrului au fost şi ardeleni, poate chiar şi unguri, care au adus cu ei şi câteva denumiri ungureşti. Chişinăul este unul din puţinele oraşe al cărui nume n-a suferit nicio schimbare în cursul unui şir întreg de veacuri.
Etimologia cuvântului Chişinău a dat naştere la mai multe teorii. Unii care căutau să dovedească caracterul slav al Basarabiei au emis părerea că denumirea provine de la cuvântul ucrainean Chiseni, ceea ce înseamnă buzunar. Ei explicau originea cuvântului prin faptul că Chişinăul în vechime era un centru comercial unde se adunau negustori ucraineni, armeni, evrei şi moldoveni, că acest oraş bogat era un fel de buzunar. Nu mai puţin ciudată era şi teoria cm că Chişinău derivă de la Căşla nouă, adică târla nouă de oi. Susţinătorii acestei teorii plecau de la legenda cm că, în prima jumătate a veacului al XIX-lea, în partea de sus a oraşului era o târlă de oi, că mai înainte târla ar fi fost în alt loc — Căşla veche. În jurul acestui adăpost al oilor, strămoşii orăşenilor de astăzi s-au aşezat cu încetul, punând bazele oraşului. Mai aproape de adevăr pare să fie apropierea ce se face între Chişinău şi cuvântul Kesene, ceea ce înseamnă în limba tătărească capela pe mormânt sau Kesen, schit, mănăstire. Această din urmă teorie s-ar sprijini pe un act din 1420, din care ar reieși că în Chișinău, în vremurile acelea, era o mănăstire, după presupunerile unora, în locul bisericii Mazarachi de astăzi. La aceste teorii opune părerea sa cunoscutul istoric basarabean domnul prof. Ştefan Ciobanu.
INFILTRAŢIUNE ARDELEANĂ
După domnul Ciobanu, în regiunea codrului, în Basarabia, se găsesc câteva sate cu nume ungureşti, probabil locuite odată de o populaţie maghiară din primele așezări secuiești ori coloniști „descălecători“ mai târziu aduşi de domnii Moldovei din Ardeal. Aşa este satul Ghidighişi de la Hideges, ceea ce înseamnă locul rece, pe româneşte Recea. Ceva mai sus pe Bâc, în apropiere, se găseşte şi un sat cu numele Recea, Miclăuşeni (satul lui Nicolae), Orhei de la őrhely — cetate de pază —, Micăuţi, Teleşău, Văscăuţi; toate aceste denumiri par ungureşti, precum şi izvorul de lângă Chişinău, Burcut, de la Borcut, fântână de vin.
Este sigur că şi numele de Chişinău, cu sufixul ău de proveniență ungurească, este un cuvânt maghiar, poate de la Kisjenö (Ieno cel mic), de unde provine şi denumirea oraşului Chişinău din Ardeal, sau de la cuvintele Kézenlévö, Készen, Kiszinel. Această ipoteză ar putea găsi sprijin şi în împrejurările istorice din veacurile XIII şi XIV, în colonizările maghiare din Moldova, cm este regiunea Bacăului. Este stabilit că actualul sat Ciubârciu, situat pe Nistru la o distanţă de vreo 30 km mai jos de Tighina, a fost pe vremuri un orăşel locuit de unguri husişti, emigraţi din timpurile lui Alexandru cel Bun şi ceva mai târziu.
În privinţa dezvoltării orașului, satul Chişinău s-a dezvoltat mai repede decât celelalte sate şi astfel se face că târgul ce a luat naştere mai târziu a purtat numele Chişinăului. Dintr-o mulţime de acte care s-au păstrat din veacul al XVIII-lea se vede că Chişinăul era locuit de creştini, adică Moldoveni, cei mai mulţi răzeşi, şi că între târgoveţii Chişinăului erau şi evrei şi armeni. În timpul campaniilor ruseşti împotriva turcilor, Chişinăul împărtăşea soarta celorlalte oraşe din Moldova: era prădat şi incendiat până la distrugere. Indiscutabil este că, până la 1812, târgul ducea viaţa obişnuită a oraşelor din Moldova, având aceeaşi organizaţie ca şi ele. Ca târg mănăstiresc, el ar fi trebuit să aibă un vornic, dar dependenţa lui de mănăstire era iluzorie, cm se vede din actele de contestare a drepturilor mănăstirii asupra oraşului. Din aceleaşi acte rezultă că intervine ca autoritate pârcălabul de Lăpuşna ori serdarul de Orhei.
OCUPAȚIA RUSEASCĂ
După ocupaţia rusească, situaţia Chişinăului se schimbă. Aşezarea lui centrală în Moldova dintre Prut şi Nistru, precum şi importanţa lui ca centru comercial, atrag atenţia autorităţilor ruseşti, care, prin intermediul mitropolitului Gavriile Bănulescu-Bodoni şi al senatorului Crasno-Milasevici, însărcinaţi cu organizarea administrativă a Basarabiei, desemnează Chişinăul ca centru al provinciei. Astfel se face că oraşul îşi schimbă şi înfăţişarea. Administraţia centrală a Basarabiei atrage mai mulţi funcţionari ruşi civili, ofiţeri şi trupe, negustori din alte provincii ruseşti etc. Începuturile înstrăinării oraşului corespund cu timpul când în Chişinău îşi petrecea timpul marele poet rus Puşchin, surghiunit aici, în epoca cea mai fecundă a creaţiei sale.
La 1834, în fruntea conducerii provinciale vine guvernatorul Feodorov şi, din ordinul acestuia, se încep în Chişinău mari lucrări edilitare, care încetul cu încetul au schimbat aspectul oraşului, mai cu seamă al părții centrale. În 1836 se construieşte monumentala catedrală a oraşului, iar în vecinătatea ei se amenajează grădina publică. De asemenea, în acelaşi timp s-au ridicat multe alte edificii publice şi impozante case particulare. În ce priveşte procedeul întrebuinţat de guvernatori pentru îmbunătăţirea edilitară, el corespundea mentalităţii timpului.
Despre aceste procedee, un călător german, I. G. Kohl, care a vizitat Chişinăul prin anul 1838, a lăsat următoarea pitorească descriere: „Procedeul lor (al guvernatorilor) este foarte simplu şi, odată cu aceasta, extrem de ingenios. Ascultaţi! Dacă cuiva din autorităţile superioare i se pare că într-un loc sau într-altul se găsesc clădiri proaste sau urâte şi dacă el vrea ca pe aici să meargă o stradă dreaptă, sau dacă el observă că clădirea a ieşit din limitele planului vechi, ordonă unui poliţist să ia o găleată cu vopsea şi să scrie pe acele case: „spre dărâmare!“ După aceasta, acel om ia o scară şi, nespunând niciun cuvânt locuitorilor care privesc şi nu ştiu ce va face el, aşează scara la casa arătată şi scrie: „să se dărâme până la 1 Octombrie”, „să se dărâme până la anul 1840“, „să se dărâme balconul”, „să se dărâme până la fereastra a doua“. În aşa fel fiecare casă capătă câte o inscripţie neagră pe alb, la care se uită cu tristeţe oamenii săraci, dar pe care trebuie s-o execute întocmai”. Şi aşa, mai cu binele, mai cu sila, Chişinăul a continuat să se prefacă mereu şi poate privi astăzi cu fală la drumul făcut în cei 500 de ani de existenţă, de la micul sătucean de pe malul Bâcului până la al doilea oraş al ţării.
SERBĂRILE COMEMORATIVE
De aceea, intelectualitatea Chișinăului... întemeierea orașului se îmbină cu alte două aniversări importante. În 1936 se împlinesc 100 de ani de la întemeierea catedralei și 100 de ani de la nașterea marelui basarabean Bogdan Petriceicu Hașdeu. Serbările aniversării orașului vor cuprinde deci şi serbările centenarului catedralei și pe aceea a lui Hașdeu, în cadrul lor fiind probabilă şi dezvelirea unui monument al lui Hașdeu, a cărui ridicare a fost pornită din inițiativa d-lui Pan. Halippa şi cu sprijinul ziarelor „Dimineața“ şi „Adevărul”. Deocamdată delegația permanentă a municipiului a decis să înceapă studierea chestiunii şi a numit o comisie care să alcătuiască o schiţă de program a marilor serbări ce sunt proiectate pentru anul 1936.
Ziarul „Dimineața”, 09.11.1934
