Organizația Sindicală Primară a Elevilor și Studenților al Centrului de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău
Biroul 127
Preşedintele Organizației Sindicale Studenţești: Gîrlea Elena COMITETUL SINDICAL STUDENŢESC
din Colegiul de Infromatică şi Drept din Chişinău
În cadrul Colegiului de Informatică şi Drept din Chişinău, activează Comitetul Sindical studenţesc, care a
re un aport specific în viaţa culturală a colegiului, deoarece organizaţia are ca scop nu numai protejarea drepturilor studenţilor, dar e şi un sprijin moral în viaţa cotidiană. El nu poate fi, nici obligat sau ameninţat să între în sindicat, nici să renunţe la înscrierea ca membru sindical. La fiecare şedinţă a Comitetului Sindical studenţesc al Colegiului Republican de Informatică, se pune în discuţie organizarea diferitor festivităţi, acordarea unor fonduri de solidaritate sau fonduri culturale în cadrul colegiului, în urma propunerilor înaintate de liderii sindicali. După dezbaterile efectuate se ajunge la un numitor comun şi, se aplică în practică, graţie a eforturilor comune ale administraţiei colegiului şi organizaţiei studenţeşti. Fiecare grupă din Colegiului de Informatică şi Drept din Chişinău are liderul său sindical, care trebuie să-şi dea darea de seamă biroului sindical, Comitetului sindical studenţesc, în ceea ce priveşte: numărul membrilor de sindicat, colectarea cotizaţiilor anuale, repartizarea carnetelor sindicale fiecărui membru sindical, problemele ce apar în cadrul grupei pe care o reprezintă şi deasemenea poate înainta unele indici în ceea ce priveşte soluţionarea lor. Sînt modificări în activitatea organizaţiei sindicale, datorită schimbării întregului aparat de conducere. Este de menţionat existenţa în permanenţă a unei stări de revoluţie: adică de perpetuu modificări, schimbări ceea ce denotă existenţa unei fructuoase colaborări între administraţia colegiului şi organizaţia sindicală. Istoria acestei colaborări şi dezvoltarea sindicatului din colegiu se poate de examinat prin acele activităţi efectuate în perioada 1995-2004.
În anul de studii 1995-1996, se pune baza sindicatului prin lucrul cu membrii de sindicat, formare noilor organe de conducere şi control. Paralel se propune, chiar se organizează ori se participă activ la viaţa social-culturală a studenţilor împreună cu administraţia, şi în deosebi:
- în lunile octombrie-noiembrie se organizează, în colaborare cu Catedra de educaţie fizică şi sport Mini spartachiada Sportiva la circa opt probe sportive;
- luna decembrie ne oferă o surpriză de neuitat, organizarea şi petrecerea concursului Miss Colegiu – 1995, unde a fost nu numai concurs ci şi un spectacol de neuitat;
- 25 decembrie a fost ziua petrecerii a vechiului an 1995, şi întîmpinarea Noului An 1996;
- pe data de 14 februarie de “Ziua Îndrăgostiţilor” şi pe data de 8 martie de “Ziua Internaţională a Femeii” cu aportul administraţiei s-a organizat pentru studenţi o serată disco;
- vara rămîne în memorie, ca o perioadă de ajutor la reparaţia căminelor a brigăzilor de studenţi.
În anul de studii 1996-1997, an de apariţii a noi şi noi evenimente în viaţa studenţilor colegiului, care s-a manifestat:
- la 30 octombrie, pentru prima dată se organizează serata dedicată studenţilor anului întîi “Balul Bobocilor - 1996”;
- iar în noiembrie, studenţii colegiului participă la Festivalul municipal “Serile Albastre ale Chişinăului”, unde au avut un succes frumos;
- 17 noiembrie se petrece şi se organizează o serată de odihnă, dedicată “Zilei Studenţilor”, cu participare a majorităţii elevilor şi studenţilor colegiului;
- se păstrează organizarea seratelor devenite deja tradiţionale cm ar fi: Anul Nou, Ziua Îndrăgostiţilor, Miss Colegiu;
Anul de studii 1997-1998, pentru istoria colegiului este un an remarcabil prin faptul că pe lîngă acele serate social-culturale şi sportive, colegiul participă la concursul republican “T.V.C.”, un pe durata acestui an de studii, în lupte aprige şi interesante Colegiul Republica de Informatic devine campion absolut la acest concurs, concurs organizat între 9 colegii ale republicii, jocul final fiind desfăşurat în Teatrul de Operă şi Balet, fiind evidenţiat şi la postul Televiziunea Moldova. Nu pot fi scăpate din vedere şi un şir de măsuri cosio-culturale, care devin tradiţii pentru instituţia în cauză, cm ar fi: Balul Bobocilor, Ziua Studenţilor, Revelionul de Anul Nou, Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătoarea primăverii – Miss Colegiu. Este de remarcat că concursul frumuseţii Miss Colegiu – 1998 din an în an evoluază prin organizarea, frumuseţea, originalitatea, etc. În acest an este petrecut în Palatul Naţional al Feroviarilor, la care au asistat circa 700 de studenţi şi profesori. Anul de studii 1998-1999, este, ca şi toţi anii, un an de inovaţii. Splendida toamnă a acestui an este completată cu o dispoziţie şi zîmbete. În acest an s-a dat start Festivalul studenţesc “T.V.C. - 1998”, cu participarea a opt echipe reprezentînd toate secţiile de învăţămînt. Finala concursului este jucată în Palatul Naţional al Feroviarilor, iarăşi cu prezenţa a circa 740 de studenţi şi profesori. Anul de studii 1999-2000, se respectă tradiţiile acumulate, lucrîndu-se intensiv asupra perfecţionării petrecerii şi organizării: Balul Bobocilor se organizează în clubul de dans “Flagrant” în colaborare cu Televiziunea Naţională. În direct, timp de o oră, toată republica sărbătorea Balul Bobocilor împreună cu elevii şi studenţii anului I din Colegiul Republican de Informatică; Festivalul studenţesc T.V.C.-1999, Ziua studenţilor, Revelionul de Anul Nou, Ziua Îndrăgostiţilor, Concursul primăverii – Miss Colegiu etc. Trebuie de evidenţiat şi participarea echipei T.V.C. “Cavalerii mantalei negre” colegiului la Concursul interuniversitar, organizat de Televiziunea Naţională a Moldovei. Pe parcursul unui an, în lupte aprige colegiul prin echipa sa, din nou cîştigă Marele Titlul – Campion al Jocului T.V.C., concurs unde participă aşa instituţii de învăţămînt: Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea de Medicină, etc. Anul de studii 2000-2001, se remarcă prin începerea unei colaborări de lungă durată între colegiu şi clubul de noapte Millenium, colaborare care a permis că numai studenţii acestui colegiului aveau posibilitate să-şi petreacă timpul liber, zilele de naştere, etc. cu un preţ pur simbolic, în unele cazuri chiar şi gratis. Inclusiv în acest an nu se uită şi de tradiţii care devin deacum înstărite. Anul de studii 2001-2002, este un an de inovaţii în viaţa social-culturală a studenţilor. Colegiul încheie contract de colaborare cu cinematograful “Patria”, în urma căreia studenţii pot viziona la acest splendid cinematograf cu un preţ de 50 % din sinecost. Primăvara anului 2002, studenţii împreună cu administraţia colegiului şi organizaţia sindicală studenţească timp de trei luni organizează Excursii prin Moldova, în aşa locuri frumoase: Mănăstirea Căpriana, Mănăstirea Reciula, Mănăstirea Hîrjauca, Mănăstirea Hîrbovăţ, Mănăstirea Frumoasa, complexul istoric Orheiul Vechi, Mănăstirea Ţîpova, Mănăstirea Saharna, etc.
În fraze succinte s-a redat activitatea pe aceşti ani, însă ca să avem o închipuire mai actuală, să analizăm mai detaliat anul de studii 2003-2004. Prin ambiţia şi tăria de caracter al Comitetului sindical studenţesc, au fost organizate în colegiu aşa manifestări ca: mult aşteptata “Ziua Bobocilor”, desfăşurată în cadrul clubului “Moscova” – o sărbătoare pentru acei ce-şi fac studiile în primul an de colegiu, unde pe parcursul a cîtorva ore studenţii s-au aflat într-o poveste, participînd cu boboceii la “bătăliile” cu eroii din poveste: Baba Cloanţa, Vampirul, Flămînzilă, Sătilă, etc. Multe eforturi au depus echipele T.V.C.-iste, împreună cu administraţia colegiului şi Comitetul sindical studenţesc, ce au organizat această festivitate în cadrul Colegiului nostru şi mai apoi – finală, unde au participat patru echipe finaliste. Printre juriul concursului au participat: dl.Gheorghe Urschi, dl.Anatol Dumitraş, reprezentaţii preturii sect.Batanica, etc. O altă sărbătoare ce nu putea fi trecută cu vederea, a fost 17 noiembrie – “Ziua Studenţilor”, care a fost sărbătorită în cadrul clubului de noapte “Soho”, cu organizarea unor concursuri frumoase, participarea artiştilor de estradă (Indiana), a formaţiei “Şah şi Mat”, etc. iar a doua zi – pe Piaţa Marii Adunări Naţionale. Comitetul sindical studenţesc, organizează nu numai distracţii pentru studenţi, dat şi acordă diferite premii persoanelor ce au participat şi au obţinut locuri de frunte în domeniul sportului, la olimpiade şi alte concursuri. Cu ocazia unei alte sărbători şi anume – Anul Nou-2003, Comitetul sindical studenţesc a oferit cadouri studenţilor cu copii din cadrul colegiului. O foarte frumoasă este şi sărbătoarea Sfîntul Valentin şi Valentina – Ziua Îndrăgostiţilor, pentru care s-a organizat aşa numita Poşta Îndrăgostiţilor (unde fiecare din colegiu îşi putea să-şi manifeste sentimentele prin poşta dată). Un rol esenţial în activitatea Comitetului sindical studenţesc îl are lucrul cu căminele colegiului, care sincer de spus e de dorit o schimbare în viaţa acestor lăcaşe, unde studentul îşi petrece majoritatea timpului liber. Împreună cu administraţia colegiului s-a petrecut un concurs între căminele colegiului, în care s-a evidenţiat atît lucrurile bune cît şi cele mai puţin bune. În fine, s-a stabilit cîştigătorul, dar acest concurs a stabilit şi un grafic de control din partea Comitetului sindical studenţesc, care s-a stabilit că fiind o dată în două săptămîni. Multe eforturi parvin din partea administraţiei privind îmbunătăţirea condiţiilor de trai a studenţilor, prin efectuarea unor reparaţii capitale în odăi, lavuare, vicee, construirea duşurilor, etc. O tradiţie frumoasă în Colegiu este şi organizarea unui concurs al frumuseţei Miss Colegiu, care a fost organizată în colaborare cu Biroul Miss Moldova, Elit Centru, la 6 aprilie în Palatul Feroviarilor. Pentru lunile de vară, organizaţ