Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei"

Call Directions Website Contact the organization

Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei" Beneficiarii Centrului: femei supuse violenţei în familie; femei şi copiii acestora supuşi violenţei domestice, familia lărgită.

Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei" este o organizaţie ce urmăreşte beneficiul public şi activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în forma organizatorico-juridică a unei organizaţii obşteşti. Domeniile de activitate a Asociaţiei sunt:

-Prestarea serviciilor psihologice, juridice, sociale şi adăpost femeilor şi copiilor dînselor-victime ale violenţei în familie;

-Elaborarea şi implementarea programelor educaţionale de prevenire şi combatere a violenţei domestice;

-Colaborarea cu structurile statale şi neguvernamentale din ţară, organizaţii şi fundaţii internaţionale, în scopul promovării drepturilor femeilor şi înbunătăţirea serviciilor acordate victimelor violenţei în familie

CE FACEM

Centrul răspunde deficitului de servicii sociale specializate, destinate victimelor violenţei domestice, care în propria familie sunt victime ale violenţei fizice, psihice, emoţionale, sexuale sau economice exercitate de către partener, fostul partener sau alt membru al familiei. Echipa multi-disciplinară a Centrului oferă gratuit servicii de asistenţă, cazare şi reabilitare, siguranţă şi suport femeilor şi copiilor acestora din diferite colţuri ale republicii. Regim de activitate: asistenţă la zi, asistenţă telefonică, cazare temporară. Capacitatea Centrului: 12 odăi cu 25 locuri de adăpost. Anual Centrul poate acorda asistenţă pentru circa 2000 de beneficiare. SERVICIILE CENTRULUI:

ASISTENŢA SOCIALĂ – intervenţia asistentului social, evaluarea cazului, stabilirea diagnosticului social şi elaborarea planului individual de intervenţie;

ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ŞI PSIHO-PEDAGOGICĂ: evaluarea psihologică iniţială şi perioadică, consilierea şi elaborarea planului individual de intervenţie; terapie ocupaţională

ASISTENŢA JURIDICĂ: accesul victimelor la asistenţă juridică gratuită, servicii de natură consultativă, informaţională şi educativă cu privire la drepturile legale.

La finalul unei sesiuni, rămân câteva foi de feedback. Le citim cu atenție, căutând să înțelegem ce au luat adolescentel...
16/10/2026

La finalul unei sesiuni, rămân câteva foi de feedback. Le citim cu atenție, căutând să înțelegem ce au luat adolescentele cu ele din cele câteva ore petrecute împreună.

Uneori, găsim răspunsuri care ne arată că este important ceea ce facem:

„Am înțeles că sunt egală, nicidecum inferioară bărbaților.”

„Îmi voi urma visele. Am înțeles că sunt la fel de valoroasă.”

„Voi ști să cer ajutor și cm să răspund data viitoare la provocări.”

Pentru noi, ca traineri, acestea sunt semnele unei sesiuni reușite. Când o adolescentă înțelege că egalitatea de gen nu este doar un concept despre care discutăm, ci un drept care îi aparține. Că valoarea ei nu este mai mică decât a unui băiat și că are dreptul să-și urmeze visele, să fie respectată și să ceară ajutor atunci când are nevoie.

În cadrul proiectului „Puternică, Autentică. Tu – ediția a II-a”, am desfășurat alte trei sesiuni de informare în raionul Nisporeni, la care au participat aproximativ 70 de adolescente din trei instituții de învățământ: I.P. Gimnaziul „Valeriu Dumbravă",Cioreşti, Instituția Publică I.P.Gimnaziul Alexandru cel Bun Vărzărești și Instituția Publică Gimnaziul I.P.G ”Ștefan cel Mare” din Nisporeni.

Alături de trainerul Diana Cuconu Trainer, fetele au discutat despre egalitatea de gen, stereotipurile care influențează alegerile și oportunitățile fetelor și băieților, dar și despre importanța recunoașterii comportamentelor abuzive.

Suntem conștiente că o singură sesiune nu schimbă totul. Dar poate fi începutul unei schimbări importante: în felul în care o adolescentă se privește pe sine, își stabilește limitele și își apără drepturile.

Atelierele au fost organizate în cadrul proiectului „Puternică, Autentică. Tu – ediția a II-a”, de către Asociația Împotriva Violenței în Familie „Casa Mărioarei”, cu sprijinul UNFPA Moldova, în cadrul Programului de Granturi Mici coordonat de Gender-Centru, sub egida Platformei pentru Egalitate de Gen și finanțat de Regatul Unit al Marii Britanii - UK in Moldova - British Embassy Chisinau.

Ogradă, stradă, parc, drumul spre casă. Pentru unele fete, fiecare dintre aceste locuri vine cu o întrebare: „Sunt în si...
12/10/2026

Ogradă, stradă, parc, drumul spre casă. Pentru unele fete, fiecare dintre aceste locuri vine cu o întrebare: „Sunt în siguranță aici?”

Egalitatea de gen înseamnă mai mult decât drepturi egale pe hârtie. Înseamnă ca fetele să aibă aceleași oportunități, libertatea de a lua propriile decizii și dreptul de a trăi fără teamă, fără discriminare și fără violență.

Toamna aceasta, la Leova, 70 de adolescente au explorat, în cadrul proiectului „Puternică, Autentică. Tu – ediția a II-a”, ce înseamnă să te simți în siguranță și unde începe, de fapt, nesiguranța. Timp de trei zile, fetele de la Școala Profesională or.Leova, Instituția Publică Liceul Teoretic "Constantin Spătaru", or. Leova și Liceul Teoretic Mihai Eminescu Leova au discutat despre egalitatea de gen, formele violenței și situațiile de risc.

Prin exerciții interactive, fetele au explorat inclusiv conceptul de hartă a siguranței: locurile în care se simt protejate, oamenii la care pot apela și spațiile care le provoacă teamă sau disconfort. Un exercițiu care le-a ajutat să privească mai atent nu doar la propriile experiențe, ci și la felul în care mediul din jur le influențează libertatea și sentimentul de siguranță.

Pentru că nu este suficient să le învățăm pe fete cm să recunoască pericolele. Avem nevoie de o societate în care responsabilitatea prevenirii violenței este împărțită, stereotipurile sunt contestate, iar fiecare fată este tratată cu respect și are șanse egale să se dezvolte.

Egalitatea începe atunci când siguranța, libertatea și respectul nu sunt privilegii, ci drepturi de care fiecare fată și femeie se poate bucura.

Atelierele au fost organizate în cadrul proiectului „Puternică, Autentică. Tu – ediția a II-a”, de către Asociația Împotriva Violenței în Familie „Casa Mărioarei”, cu sprijinul UNFPA Moldova, în cadrul Programului de Granturi Mici coordonat de Gender-Centru, sub egida Platformei pentru Egalitate de Gen și finanțat de Regatul Unit al Marii Britanii – UK in Moldova - British Embassy Chisinau.

Știați că, în Suedia, o femeie care fuge de agresor poate deveni de negăsit pentru el?Adresa, numărul de telefon, număru...
05/10/2026

Știați că, în Suedia, o femeie care fuge de agresor poate deveni de negăsit pentru el?

Adresa, numărul de telefon, numărul de identitate și locul ei de muncă dispar din registrele publice. În cazurile grave, poliția îi poate oferi chiar o identitate nouă. Agresorul poate primi brățară electronică, iar ea are alarmă personală, avocat gratuit și sprijin garantat de stat.

Pentru o femeie în pericol, asta poate face diferența dintre siguranță și un nou episod de violență.

Despre asta și multe altele am vorbit duminică, 4 octombrie, la Asociația „Casa Mărioarei”, unde i-am primit pe Kajsa Johansson, Consul Onorific al Republicii Moldova pentru sudul Suediei, cu sediul la Malmö, Per-Anders Hjort, expert în proiecte de consultanță și investiții în domeniul energiei și mediului, și Cătălina Negrei, originară din Moldova, tânără ambasadoare în lupta împotriva violenței, implicată în proiectele Fryshuset din Suedia.

Am pornit de la realitatea femeilor care ajung la noi și de la provocările cu care ne confruntăm zi de zi ca organizație. De aici, discuția a ajuns la întrebări mai mari: ce funcționează în Moldova, ce încă lipsește și ce putem învăța din experiența altor țări?

Am vorbit deschis despre progresele din ultimii ani, dar și despre lacunele din sistem, despre acțiunile care întârzie sau nu sunt suficiente și care, din păcate, pot însemna în continuare tragedii și femicide.

Ce ne-a impresionat cel mai mult în experiența Suediei? Faptul că, acolo, siguranța victimei nu depinde de cât de tare luptă ea singură. Statul preia responsabilitatea: o ascunde, o apără, o sprijină. Iar lucrul cu tinerii, pe care Cătălina îl face prin Fryshuset, ne-a arătat cât de mult contează prevenția începută devreme, înainte ca violența să devină normalitate.

La rândul lor, oaspeții au fost impresionați să afle că Asociația „Casa Mărioarei” este singura organizație din Moldova care, în parteneriat cu ONG-ul suedez MÄN, desfășoară activități și programe adresate bărbaților, pentru a preveni violența. Pentru că violența se oprește cu adevărat abia atunci când lucrăm și cu cei care o pot comite, nu doar cu cele care o suferă.

Un alt subiect important a fost independența economică. O meserie, un loc de muncă stabil și bine plătit, poate chiar o limbă nouă sunt lucruri care pot ajuta o femeie să-și construiască o viață pe cont propriu, fără să mai depindă de agresor.

La final, oaspeții au vizitat adăpostul recent renovat al Asociatie „Casei Mărioarei”, locul în care, de mai bine de 25 de ani, femeile și copiii găsesc protecție și sprijin atunci când au nevoie.

Dacă tu sau cineva drag trăiește violență, nu ești singură. Sună gratuit, 24/7, la Telefonul de încredere pentru femei și fete: 0 8008 8008.

Ne poți contacta și la
069 333 260 sau 069 333 261, zilnic între orele 09:00 și 17:00.

Încrederea se construiește în ani. Se poate pierde într-un singur caz.A fost nevoie de ani de zile pentru ca femeile din...
02/09/2026

Încrederea se construiește în ani. Se poate pierde într-un singur caz.

A fost nevoie de ani de zile pentru ca femeile din societatea noastră să prindă curaj să vorbească despre violența în familie, despre abuzuri și despre ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise, dincolo de imaginea unei „familii perfecte”.

Au fost necesari ani pentru ca femeile să înceapă să se desprindă de vechile cutume care le puneau pe umeri responsabilitatea pentru violența pe care o trăiau.
„De ce ai răbdat atâta?”
„De ce nu ai plecat?”
„Dacă era bătută, de ce s-a întors?”

Sunt întrebări care mută atenția de la agresor la victimă. Ori, responsabilitatea pentru violență aparține agresorului.

În ultimii ani, tot mai multe femei au început să aibă încredere în instituțiile statului, să raporteze cazurile de violență și să solicite protecție. Este un proces dificil, construit cu multă muncă de către instituții, organizații, specialiști și, mai ales, de femeile care au avut curajul să vorbească.

Tocmai de aceea, cazul de la Măgdăcești este atât de grav.
Pentru că atunci când o femeie cere protecție, iar un mecanism creat pentru a o proteja nu funcționează așa cm ar trebui, consecințele nu se limitează la un singur caz.

Considerăm esențial ca cele întâmplate să fie clarificate cu transparență, iar eventualele deficiențe să fie identificate și remediate, astfel încât mecanismele de protecție să ofere, în practică, siguranța de care femeile au nevoie și să contribuie la prevenirea unor situații similare în viitor.

În același timp, chiar și în aceste momente, mesajul nostru către femeile care trăiesc violență rămâne același:
Nu renunțați să cereți ajutor.

Dacă sunteți în pericol, apelați 112 sau 0-8008-8008 Cereți sprijinul serviciilor specializate și al organizațiilor care oferă asistență.

27/08/2026

🇲🇩 Dragă Republica Moldova, astăzi împlinești 35 de ani.

35 de ani de când ai ales să-ți scrii singură povestea.
Ai crescut, te-ai schimbat, ai trecut prin ani ușori și ani grei. Ai pierdut, ai câștigat, ai învățat și ai mers mai departe.

Iar noi ne-am întâlnit cu tine în multe dintre aceste povești.

Te-am văzut prin ochii femeilor care au avut curajul să plece dintr-o casă în care era frică.
Prin ochii mamelor care au făcut tot ce au putut pentru ca ai lor copii să fie în siguranță.
Prin ochii copiilor care meritau să crească fără să cunoască violența.

De aceea, pentru noi, independența ta înseamnă și libertatea femeilor de a trăi fără violență și dreptul copiilor de a crește în siguranță.

Pentru că o țară nu este doar teritoriul dintre granițele sale.
Este casa oamenilor săi. Iar o casă este cu adevărat liberă atunci când cei care locuiesc în ea se simt în siguranță.

La mulți ani, Republica Moldova! 🇲🇩
Îți dorim să crești frumos, să fii mai puternică, mai dreaptă și mai grijulie cu oamenii tăi.

Iar noi vom continua să fim aici — pentru femei, pentru copii, pentru siguranță, pentru demnitate și pentru o Moldovă în care nimeni nu trebuie să trăiască în frică.

La mulți ani, Republica Moldova! 🇲🇩
35 de ani de independență.
Și încă multe povești de scris.

Uneori, drumul spre „acasă” începe cu lucruri miciPentru Asociația „Casa Mărioarei” și pentru femeile pe care le sprijin...
14/08/2026

Uneori, drumul spre „acasă” începe cu lucruri mici

Pentru Asociația „Casa Mărioarei” și pentru femeile pe care le sprijinim, fiecare donație este o bucurie.

Fiecare obiect care ajunge în casa noastră înseamnă un lucru pe care nu trebuie să-l procurăm noi și, mai ales, ceva care face spațiul mai aproape de ceea ce înseamnă acasă.

De această dată, am primit de la o companie din domeniul transporturilor mai multe electrocasnice, produse de igienă și detergenți.

Poate vă întrebați: de ce sunt atât de importante aceste bunuri?

Pentru că un aparat electrocasnic înseamnă mai puțin timp pentru treburi și mai mult timp pentru tine.

Iar pentru o femeie care a ajuns la noi după ce a fost nevoită să-și lase casa în urmă, sentimentul de normalitate nu vine dintr-o dată. Se reconstruiește încet, din gesturi mici, dintr-un spațiu în care se poate simți în siguranță și din lucruri care îi amintesc că poate avea din nou o viață a ei.

Produsele de igienă și detergenții sunt lucruri necesare și indispensabile pentru fiecare zi, care ne ajută să menținem spațiul în care femeile și copiii sunt găzduiți curat și funcțional.

Le mulțumim ELIT POST care au ales să fie alături de noi.

Astăzi se împlinesc 75 de ani de la adoptarea Convenției ONU privind statutul refugiaților (1951) – documentul care a pu...
28/07/2026

Astăzi se împlinesc 75 de ani de la adoptarea Convenției ONU privind statutul refugiaților (1951) – documentul care a pus bazele sistemului internațional de protecție pentru persoanele obligate să își părăsească țara din cauza războiului, persecuției sau violenței.

La trei sferturi de secol de la adoptarea sa, Convenția rămâne mai actuală ca niciodată. Într-o lume în care milioane de oameni sunt forțați să fugă pentru a-și salva viața, respectarea drepturilor și demnității refugiaților este o responsabilitate comună.

Asociația Împotriva Violenței în Familie „Casa Mărioarei”, chiar de la primele zile ale conflictului, a fost alături de femeile și copiii refugiați, oferindu-le sprijin psihologic, consiliere socială și juridică, activități de integrare și un spațiu în care să se simtă în siguranță, activități pe care le continuăm și astăzi cu suportul UNHCR-Moldova.

Asta pentru că, în perioade de criză, femeile și copiii se confruntă cu un risc crescut de violență, exploatare și trafic de persoane. De aceea, protecția lor nu înseamnă doar adăpost, ci și acces la servicii specializate, informații, sprijin și oportunitatea de a-și reconstrui viața cu demnitate.

💙 Pentru că fiecare persoană are dreptul la siguranță. Iar fiecare femeie și fiecare copil merită șansa de a-și regăsi speranța.

Cum este posibil ca rezultatul unui meci de fotbal să se transforme într-un pericol pentru cineva care îl așteaptă acasă...
24/07/2026

Cum este posibil ca rezultatul unui meci de fotbal să se transforme într-un pericol pentru cineva care îl așteaptă acasă?

Un meci durează 90 de minute. Pentru majoritatea dintre noi, fluierul de final înseamnă bucurie, dezamăgire sau comentarii despre fazele de joc. Pentru unele persoane însă, orele care urmează pot deveni cele mai periculoase.

Nu este o presupunere, ci o observație care i-a determinat pe cercetători să analizeze dacă marile competiții de fotbal pot influența numărul cazurilor de violență domestică raportate autorităților.

Un studiu realizat de cercetători ai Universității Lancaster și publicat în Journal of Research in Crime and Delinquency a analizat incidentele de violență domestică raportate poliției din nord-vestul Angliei în timpul Campionatelor Mondiale FIFA din 2002, 2006 și 2010.

Rezultatele au evidențiat două tendințe semnificative din punct de vedere statistic:

* în zilele în care naționala Angliei câștiga sau termina la egalitate, numărul incidentelor raportate creștea cu 26%;
* în zilele în care Anglia pierdea, creșterea ajungea la 38%.

Cercetătorii subliniază însă un aspect esențial: fotbalul nu provoacă violența domestică. Meciurile nu transformă oamenii în agresori. Ele pot reprezenta un context în care tensiunile deja existente sunt amplificate. Emoțiile intense, consumul de alcool, stresul și dificultatea unor persoane de a-și gestiona frustrările pot deveni factori care favorizează escaladarea unor comportamente violente deja prezente.

Poate cea mai surprinzătoare concluzie este că riscul creștea chiar și după victoriile echipei. Acest lucru sugerează că nu doar dezamăgirea unei înfrângeri contează, ci întreaga încărcătură emoțională și socială asociată marilor evenimente sportive.

Studiul ridică o întrebare importantă despre felul în care gestionăm emoțiile și despre responsabilitatea fiecăruia în relațiile de acasă.

Poate că una dintre lecții este aceasta: prevenirea violenței începe cu mult înainte de primul gest agresiv. Începe atunci când îi învățăm pe copii și pe adolescenți că toate emoțiile pot fi exprimate sănătos și că puterea nu înseamnă control asupra celuilalt, ci control asupra propriilor reacții.

Sursă: Kirby, S., Francis, B. & O’Flaherty, R. (2014). Can the FIFA World Cup Football (Soccer) Tournament Be Associated With an Increase in Domestic Abuse? Journal of Research in Crime and Delinquency.

Sunt zile și momente în viață când îți pui toată speranța într-un număr de telefon. Pentru că știi că la celălalt capăt ...
16/07/2026

Sunt zile și momente în viață când îți pui toată speranța într-un număr de telefon. Pentru că știi că la celălalt capăt al firului este persoana care te cunoaște cel mai bine.

Doar că, uneori, omul de la celălalt capăt nu reușește să decodifice cât de mare este nevoia sau urgența ta. Dacă îi spui doar „treci pe la mine când ai timp” sau „hai să vorbim când poți”, este posibil să nu înțeleagă că, de fapt, ai nevoie de el chiar acum.

De aceea, o idee inspirată din cercetări despre puterea conexiunii umane și a conversațiilor scurte a atras atenția: stabilirea unui semnal simplu între oamenii apropiați.

„Ai 8 minute?”

Un mesaj scurt care poate însemna:

„Am nevoie de tine acum.”

Nu este o invitație la o conversație lungă. Este un semnal care spune: „Sunt aici, dar am nevoie să fii și tu aici pentru mine.”

Poate că problema nu se va rezolva în opt minute. Dar uneori, opt minute de ascultare sinceră sunt suficiente ca să nu te mai simți singur.

Pentru femeile care ajung să sune la Asociația Împotriva Violenței în Familie „Casa Mărioarei”, nu există un cod special din cuvinte. Simplul fapt că au găsit curajul să formeze numărul nostru este deja primul pas spre schimbare. Iar la celălalt capăt al firului sunt oameni pregătiți să asculte, să susțină și să ofere sprijin.

Tu ai un astfel de cod cu oamenii dragi?
Dacă nu, poate astăzi este ziua în care îl stabiliți. 📲

Sursă de inspirație: conceptul „Do you have 8 minutes?” popularizat de Simon Sinek, inspirat din cercetări privind beneficiile conversațiilor telefonice scurte și regulate asupra stării de bine.

O după-amiază cu gust de limonadă 🍋A fost exact așa cm ne-am imaginat: o după-amiază cu vibe italian, limonadă rece, oa...
09/07/2026

O după-amiază cu gust de limonadă 🍋

A fost exact așa cm ne-am imaginat: o după-amiază cu vibe italian, limonadă rece, oameni frumoși și conversații care ne-au adus mai aproape.

Ne-am reîntâlnit cu femeile din comunitatea noastră, am schimbat idei, am vorbit despre proiectele pe care le construim împreună, despre planurile de vară și, pur și simplu, despre viață și tot ce s-a întâmplat în perioada în care nu ne-am văzut. Au fost ore pline de zâmbete, inspirație și bucuria de a fi din nou împreună.

Un loc aparte în cadrul evenimentului „Cuconadă cu gust de limonadă” l-au avut creațiile realizate cu multă dibăcie de femeile beneficiare ale proiectelor noastre, alături de modelele gândite și coordonate de doamna Elena Burcă. Fiecare piesă vestimentară a purtat în ea răbdare, talent și mult suflet.

La Yard Sale s-au regăsit și haine donate de participante, iar fiecare articol a venit cu propria lui poveste. Și poate că tocmai aceste istorii au fost la fel de valoroase ca obiectele în sine, fiind împărtășite în jurul unui pahar de limonadă.

Cărțile au fost printre cele mai căutate articole ale zilei și s-au vândut aproape imediat, stârnind chiar o mică „competiție” între iubitorii de lectură.

Un capitol aparte l-au scris lumânările realizate de Ciobanu Magdalena. Delicate, colorate și create cu multă grijă, ele au cucerit pe toată lumea nu doar prin frumusețea lor, ci și prin parfumul lor deosebit.

Mai presus de toate, această seară a fost despre solidaritate între femei, despre sprijin reciproc și despre puterea unei comunități care alege să fie aproape atunci când contează.

Fondurile strânse din vânzarea articolelor vor contribui la acoperirea necesităților Asociației Împotriva Violenței în Familie „Casa Mărioarei”, astfel încât să putem continua să oferim sprijin femeilor și copiilor care au nevoie de noi.

💛 Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi, au donat, au cumpărat, au povestit și au făcut ca această după-amiază să aibă, cu adevărat, gust de limonadă și de comunitate.

Address

Chisinau

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Telephone

+37369333261

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei" posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei":

Shortcuts

Share