26/08/2026
🌱 Cea de-a II-a sesiune a Academiei pentru profesori „Excellence Hub” ne-a adus mai aproape de un obiectiv important: să contribuim la crearea unor experiențe de învățare mai moderne pentru profesorii din IP Gimnaziul Boghiceni, s. Boghiceni, r. Hîncești.
📖 Educația de calitate începe cu profesori susținuți, inspirați și conectați la nevoile educaționale ale elevilor. De aceea, iRi investește în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul rural al RM punând accent pe starea de bine a profesorului și elevului, parteneriate cu părinții și metodele de predare inovatoare...✨️✨️
Alături de dna Daniela State, expertă în educație incluzivă, cadrele didactice de la Gimnaziul Boghiceni au explorat strategii noi pentru implicarea activă a elevilor și modalități de dezvoltare a autonomiei și învățării active.
💬„Când investim în starea de bine, în competențele și în autonomia profesională a profesorului, investim, de fapt, în calitatea experienței de învățare a fiecărui elev”, State Daniela, formatoarea instruirii.
💬 „Ne bucurăm mult să fim gazda Academiei «Excellence Hub», care vine în sprijinul profesorilor noștri în vederea consolidării competențelor și abilităților necesare unui proces de predare modern ”, a menționat Maria Bânzaru, directoarea IP Gimnaziul Boghiceni.
💬„Atunci când profesorii au parte de sprijin și oportunități de dezvoltare, elevii sunt cei care câștigă cel mai mult", Elena Țurcan, director adjunct, iRi.
📍Inițiativa „Dincolo de clase: experiențe extrașcolare pentru viitor” este implementată de iRi în cadrul proiectului „BOOST: o experiență extrașcolară memorabilă”, finanțat de European Union in the Republic of Moldova și implementat de Terre des hommes - Moldova în parteneriat cu Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei APSCF și Junior Achievement Moldova
Elena Turcan Maria Stascu