Asociația Obștească "Calea Lactee"

Asociația Obștească "Calea Lactee" Calea Lactee este o asociaţie obştească neguvernamentală, apolitică, nonprofit, care are ca scop susținerea și promovarea copiilor/tinerilor!

Scopurile Asociaţiei constau în contribuirea la:
• Dezvoltarea calităților și aptitudinilor tinerilor, în special a tinerilor din zonele rurale și a celor din familii social-vulnerabile, pentru a fi capabili să își aleagă viitorul cel mai potrivit, să se adapteze și să se integreze eficient într-o societate dinamică.
• Promovarea şi susţinerea intereselor comune ale tinerilor pe plan local, naţio

nal şi internaţional, în vederea creării posibilităţilor de participare a acestora la viaţa socială, artistică şi culturală, prin dezvoltarea de proiecte de acţiune socio-culturală
• Susținerea procesului de integrare socială a tinerilor cu dizabilități, acordarea de suport în vederea incluziunii lor sociale, precum și reprezentarea intereselor persoanelor cu dizabilități. Association aims are:
• to develop qualities and skills of young people, especially young people from rural areas and those from poor families.
• to promote and support the common interests of young people locally, nationally and internationally, in order to create opportunities for their participation in social life, arts and culture by developing socio-cultural action projects.
• to support social integration of young people with disabilities, providing support to their social inclusion.

Address

Strada Vasile Coroban 47/1
Chisinau

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00
Saturday 09:00 - 17:00
Sunday 09:00 - 17:00

Telephone

+37369069318

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Obștească "Calea Lactee" posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Asociația Obștească "Calea Lactee":

Share