30/12/2025
Text de Antoniţa Fonari:
Deci, ieri, după ce au votat amendamente rușinoase la Legea voluntariatului, deputații PAS au fost surprinși discutând, în timpul ședinței plenare, într-un grup de chat cu Ministrul Educației și Cercetării, despre ce fel de alcool are fiecare dintre ei.
Domnule Marcel Spatari, nu știu ce ați decis cu diploma pe care discutați să i-o oferiți colegului Dvs, Ion Chicu, dar dânsul a rămas în memoria noastră ca Prim-ministrul care, în 2020, a semnat Hotărârea de Guvern prin care s-a decis crearea Centrului Național de Voluntariat.
Apropo, eu cu domnul Chicu am comunicat exclusiv despre voluntariat și bănuiesc că dânsul nu a făcut voluntariat. Dvs, însă, veniți cu experiență de voluntariat care nu este limitată exclusiv la tineret. Dvs, care ați fost Ministru în Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, știți că voluntariatul este o muncă – neremunerată, dar nu lipsită de valoare. Cu ce plus de imagine mergeți acum Dvs în vacanță?
Totuși, Dvs ați semnat acorduri și parteneriate ale Ministerului Muncii cu UNFPA Moldova în domeniul promovării voluntariatului pentru îmbătrânirea activă și sănătoasă. Mai interesant este că ați semnat unele dintre aceste documente cu fosta reprezentantă UNFPA, Natalia Plugaru, actuala Ministră a Muncii. Astfel de documente au fost semnate și de fostul Ministru al Muncii, actualmente Secretar General în Guvernul Republicii Moldova, Alexei Buzu.
Cum vedeți Dvs dezvoltarea politicilor de voluntariat pentru persoanele în etate și organizarea evenimentelor naționale cu implicarea acestor beneficiari, coordonate de Agenția Națională pentru Tineret? Cum vede acest lucru colegul Dvs, Alexei Buzu, este și mai interesant pentru noi, cei care V-am votat.
Domnul Buzu a fost colegul meu în Consiliul ONG, cu care am fost desemnați, prin Hotărâre de Parlament, să coordonăm cele trei grupuri ale Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile. Unul dintre rezultatele asumate era crearea Centrului Național de Voluntariat.
Eu și domnul Buzu am promovat în Consiliul ONG, inclusiv voluntariatul și ideea Centrului Național de Voluntariat împreună cu domnul Adrian Balutel. Domnul Băluțel a fost numit în funcția de Secretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în 2019 – exact atunci când organizațiile din Coalitia voluntariat au spus: „Super, omul nostru!”. Am crezut atunci că putem lăsa produsele dezvoltate de noi – Săptămâna Națională a Voluntariatului, Gala Națională de Premiere a Voluntarilor „Jos pălăria în fața voluntarilor!”, site-ul de recrutare a voluntarilor, Conferința Națională a Voluntariatului etc. – la MEC, iar Direcția Tineret le va asigura durabilitatea și tranziția către Centrul Național de Voluntariat.
Numai că, în cadrul PAS, respectul pentru munca asumată a fost mai greu de menținut. Domnul Băluțel a devenit deputat, apoi Secretar de Stat în Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, apoi șef al Aparatului Președintei Maia Sandu, apoi din nou deputat. Ieri domnul Băluțel a spus – la propriu – „Amin” atunci când „Kenții” PAS au celebrat deciziile luate în ultima ședință din 2025 în Parlamentul Republicii Moldova.
La 29 decembrie 2025, deputații PAS – inclusiv cei veniți din societatea civilă – au decis că cea mai potrivită modalitate de a demotiva sute de entități care promovează voluntariatul este să plaseze acest domeniu „sub” Agenția Națională pentru Tineret. Agenția care, după cm a remarcat și deputata Anna Ţurcan, nu își amintește nici măcar de tinerii voluntari de Ziua Internațională a Voluntarilor. Între timp, am aflat că funcția de director al Agenției nu mai este ocupată prin concurs public de angajare, ci prin numire politică, prin decizia Guvernului. Astfel, Alex Petrov a fost numit în funcție de Guvern, la propunerea Ministrului Dan Perciun. Poate că, între timp, a fost adăugat și în grupul „Kenții” din Partidul Acțiune și Solidaritate.
Cum să facem să nu ni se mai lase mâinele în jos și să mai avem puteri să ?
/FOTO/ Discuție pe chatul „Kenții” de WhatsApp la ședința Parlamentului. Deputat PAS: „Cine ce alcool are?”