23/09/2026
Cândva, oamenii din Coropceni urcau dealul până la fântâna lui Gherasim ca să ia apă. Înainte ca satul să fie conectat la rețeaua de apă, aici veneau localnici din mai mult de jumătate de sat, iar uneori și din Suhuluceni.
În această vară, am reabilitat și amenajat fântâna: am înlocuit vechea structură din lemn, am curățat zona din jur și am făcut mai ușor accesul până la ea.
Am verificat și calitatea apei în laborator. Primele analize au arătat că apa poate fi folosită pentru adăparea animalelor. Urmează să facem o nouă verificare, pentru a vedea care este starea apei și ce utilizări sunt sigure.
La sfințirea fântânii, sătenii au depănat amintiri despre locul unde, odinioară, veneau după apă. Astăzi, fântâna lui Gherasim este din nou amenajată, dar păstrarea ei ține mai departe de întreaga comunitate: de cei care vin după apă și de cei care locuiesc în apropiere.
Ne dorim ca locul să rămână curat și îngrijit și să nu fie doar o fântână reabilitată, ci una de care oamenii din Coropceni să aibă grijă și peste ani.
***
Activitatea a fost organizată de Asociația Jurnaliștilor de Mediu în cadrul programului de granturi mici „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și justiție verde”, parte a proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de A.O. EcoContact cu suportul Embassy of Sweden in Chisinau