12/08/2026
𝐒𝐂𝐑𝐈𝐒𝐎𝐀𝐑𝐄 𝐃𝐄𝐒𝐂𝐇𝐈𝐒𝐀̆
𝐂𝐚̂𝐧𝐝 𝐧𝐞𝐠𝐨𝐜𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐫𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢, 𝐜𝐞 𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐮𝐧 𝐥𝐢𝐝𝐞𝐫 𝐬𝐢𝐧𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐢 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚̆?
Fiind aleasă în această funcție, am acceptat mandatul de președinte al Centrului Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei având convingerea că rolul meu este, înainte de toate, să apăr drepturile și interesele angajaților din educație – ale membrilor de sindicat care mi-au acordat încrederea lor.
Astăzi, ni se cere din nou, de la tribune, să le spunem acestor oameni că trebuie să mai aibă răbdare.
În ultimii ani, am participat la nenumărate ședințe, consultări și negocieri. Am înaintat argumente, calcule, solicitări. Am explicat în repetate rânduri că salarizarea nu mai este doar o problemă financiară a angajaților din educație, ci 𝐨 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐯𝐢𝐞𝐭̗𝐮𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢.
Am primit, de fiecare dată, promisiuni. Ni s-a spus să așteptăm, să avem încredere, că se caută soluții, că educația este o prioritate.
𝐃𝐚𝐫 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐢 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚̆𝐦 𝐧𝐮 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢.
❗️Prețurile cresc. Serviciile se scumpesc. Energia, transportul, produsele alimentare costă tot mai mult. Iar angajatul din educație trebuie să găsească, lună de lună, răspuns la întrebarea cm să trăiască demn din salariul său? Cum să-și hrănească copiii și cm să-și asigure acoperișul deasupra capului?
Nu vorbim despre lux, ci despre posibilitatea, bunăoară a unui tânăr specialist din educație de a-și întemeia o familie, de a avea o locuință, de a crește copii, de a-și ajuta părinții, de a participa la evenimentele importante ale propriei familii fără să se împrumute.
➡️Nu mai vorbim despre situația gravă la nivelul angajaților auxiliari. Cine să vină în grădiniță sau în școală să prepare mâncare pentru copii cu un salariu sub orice nivel, în timp ce agenții economici achită salarii generoase?
De câțiva ani, angajaților din educație li se cere să mai aștepte puțin. În 2024 ni s-a spus că vor urma soluții în 2025. În 2025, indexările operate au fost departe de nivelul solicitat și de așteptările legitime ale oamenilor, în condițiile în care inflația și scumpirile au diminuat constant puterea de cumpărare a salariilor. Nemulțumirea a scos angajații din educație în stradă și a determinat ample acțiuni de sensibilizare. Și totuși, nici vocea lor nu a produs schimbarea așteptată.
La începutul anului 2026, salariile nu au fost indexate în raport cu inflația. Am acceptat cu greu, la negocieri, această situație și am mers la compromis, pentru că ni s-au oferit asigurări că, odată cu modificarea cadrului legal privind salarizarea, de la 1 septembrie 2026 vor urma majorări salariale semnificative.
Am ales din nou dialogul și parteneriatul cu autoritățile în interesul superior al angajatului din educație.
Negocierile au continuat inclusiv zilele acestea în cadrul Comisiei de negociere colectivă, la masa discuțiilor cu ministrul Educației și Cercetării. Am venit cu argumente și cu solicitările oamenilor pe care îi reprezentăm. Din păcate, nici în urma acestor negocieri nu s-a ajuns la un compromis care să ofere angajaților din educație certitudinea unei soluții salariale.
Acum, în august 2026, după luni în care ni s-a cerut să așteptăm 1 septembrie, auzim în spațiul public că majorările salariale așteptate ar putea să nu mai aibă loc.
𝐂𝐚̂𝐭 𝐭𝐢𝐦𝐩 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐦𝐮𝐭𝐚 𝐝𝐞𝐦𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̗𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐚𝐧 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐚𝐫 𝐥𝐚 𝐚𝐥𝐭𝐮𝐥?
În anii trecuți, salariile au crescut cu câteva procente, în timp ce costul vieții a crescut într-un ritm care a diminuat efectul acestor ajustări. În acest an, nu a existat nici măcar o indexare salarială care să compenseze pierderea puterii de cumpărare provocată de inflație.
Stimați guvernanți, pentru angajatul din educație contează nu denumirea măsurii dintr-un document oficial, ci ceea ce își poate permite efectiv din salariul primit la sfârșitul lunii.
Am ajuns să cunosc situații în care colectivele pedagogice pun mână de la mână pentru a ajuta un coleg să facă față unui necaz în familie sau chiar pentru a putea organiza înmormântarea unei persoane apropiate. Sunt realități despre care poate nu se vorbește în rapoarte și în ședințele oficiale, dar acestea sunt realitățile oamenilor din școli și grădinițe.
𝐂𝐚̂𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐳𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐮𝐧 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐭 𝐩𝐞 𝐬𝐚𝐜𝐫𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐞𝐥❓
Ne îngrijorează lipsa cadrelor didactice. Ne întrebăm de ce tinerii nu vin în sistem. Elaborăm programe pentru atragerea lor în educație. Dar un tânăr nu poate fi convins doar prin discursuri că profesia de pedagog este importantă. El trebuie să vadă că această profesie îi permite să trăiască, să-și construiască un viitor, să-și întemeieze o familie, să aibă vise care nu se termină în ziua în care primește salariul.
În același timp, asistăm la anunțarea unor noi reforme și reorganizări. Nu contestăm necesitatea reformelor și nici dreptul autorităților de a regândi structurile administrative ale educației. Dar poate fi reformată educația fără a rezolva problema omului care ține acest sistem în picioare?
Putem reorganiza direcții, crea agenții și modifica raporturile lor de subordonare. Dar cine va intra mâine în sala de clasă? Cine va rămâne în grădiniță? Cine va lucra cu elevii și copiii noștri, dacă angajatului din educație nu îi putem asigura, prin salariul său, o viață decentă?
Și vreau să fie clar că acesta nu este un mesaj politic și nici o încercare de a compara actuala guvernare cu guvernările precedente. Pentru oamenii pe care îi reprezentăm, asemenea comparații nu plătesc facturile și nu schimbă realitatea de la sfârșitul lunii.
Nu cerem privilegii și nici favoruri politice. 𝐂𝐞𝐫𝐞𝐦 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐬𝐮𝐦𝐚𝐭𝐞 𝐬̗𝐢 𝐦𝐚𝐣𝐨𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐚𝐫𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐭̗𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̗𝐢𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐮 𝟏 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔.
În calitate de reprezentant al angajaților din educație, mă simt obligată să spun deschis că negocierile fără rezultate nu mai sunt suficiente.
Am negociat. Am discutat. Am argumentat. Am protestat. Am revenit la masa negocierilor. Am acceptat compromisuri. Am acordat timp și încredere.
Dar, după fiecare nouă rundă de discuții, trebuie să mă întorc în fața oamenilor și să le explic de ce lucrurile pentru care am negociat nu se regăsesc în veniturile lor.
Aceasta este, poate, cea mai grea parte a mandatului meu.
Sindicatul există pentru a negocia și pentru a obține rezultate pentru membrii săi. Prezența la negocieri nu este un rezultat. Promisiunea nu este un rezultat. Rezultatul trebuie să se vadă în viața omului pe care îl reprezentăm.
Și atunci este firesc să-mi pun și eu o întrebare: dacă, după atâtea negocieri, solicitări, argumente, compromisuri și acțiuni sindicale, nu reușim să obținem pentru oamenii pe care îi reprezentăm o salarizare care să le permită o viață demnă, ce le mai putem spune?
Să mai aștepte un an?
Nu. Oamenii au așteptat.
De aceea, solicităm autorităților Republicii Moldova să respecte angajamentele asumate și să asigure majorarea salariilor angajaților din educație începând cu 1 septembrie 2026.
Salarizarea angajaților din educație nu mai poate fi un subiect amânat de la o rundă de negocieri la alta și de la un an bugetar la următorul. Este o urgență pentru întregul sistem educațional.
Educația nu poate fi declarată prioritate doar în discursuri.
𝐏𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̗𝐢𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐬𝐭𝐚𝐭 𝐬𝐞 𝐯𝐚̆𝐝 𝐬̗𝐢 𝐢̂𝐧 𝐟𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐢̂𝐬̗𝐢 𝐩𝐥𝐚̆𝐭𝐞𝐬̗𝐭𝐞 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐫𝐨𝐫𝐚 𝐥𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̗𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̗𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐚̆𝐢.
Margareta Sarbu,
Președinte,
Centrul Sindical Ramural Teritorial Chișinău DEȘ
