Școala Românească ARPRO

01/10/2026

01/10/2026

Premiera cărții ✨Capsula Timpului: o poveste de vară ✨

Pe tot parcursul verii, copiii de la Școala Românească ARPRO au scris o carte. Da, o carte adevărată, cu personaje, aventuri reale și fantastice și cu revelații despre cm e să fim ceea ce suntem.

Titlul ei este “Capsula Timpului: o poveste de vară” și este despre cm e să trăiești între două lumi: reală și fantastică, rapidă și lentă, italiană și românească.

Am trecut prin tot parcursul redactării unei cărți, de la dezvoltarea unei idei, la analizarea perspectivei cititorului, cu dorința de a lăsa “ceva” copiilor care vor veni la ARPRO în anii viitori.

Pe 19 septembrie am avut onoarea să prezentăm pentru prima dată creația noastră alături de scriitorul Alex Moldovan și ilustratorul Ștefan Georgescu, care sunt în turneul Cărturino, un proiect Cărturești.

Cei doi ne-au povestit despre “Lumea lui Baltazar” și, printre altele, scriitorii mici și mari și-au împărtășit secretele meseriei.

Mulțumiri Ambasada României în Italia / Ambasciata di Romania in Italia pentru găzduire și mult succes echipei Carturesti în turneul Cărturino!

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Fotografii de Tudor Marian.

13/08/2026

SPUNEM LUCRURILOR PE NUME 🌻

La Școala Românească ARPRO există un atelier numit ”Școala de emoții”. Un loc pentru mici și mari, unde vorbim despre ce bucurie ne provoacă faptul că mâncăm cerealele preferate în fiecare dimineață, dar și despre factorii care influențează relația părinte-copil. La prima întâlnire din această vară, copiii au pornit discuția de la o regulă simplă: nu există răspunsuri corecte sau greșite. Fiecare a fost invitat să găsească pe o planșă cu emoții cuvântul care se aseamănă cel mai bine cu ce simte în clipa aceea.
Pare un exercițiu simplu, dar cercetările din neuroștiință bazate pe scanări ale creierului confirmă exact ideea din spatele atelierului: în momentul în care găsim cuvântul potrivit pentru o emoție, zona din creier care declanșează alarma de frică sau supărare se calmează, iar zona care ne ajută să gândim limpede se activează.

Practic, a numi ce simțim e un prim pas real către liniștire, înțelegere și reglarea emoțiilor.

Pentru copiii de la ARPRO, această afirmație are un sens mai profund. Unele cercetări sugerează că efectul de calmare funcționează cel mai bine atunci când numim emoția în limba în care ne simțim cel mai confortabil, iar copiii bilingvi trăiesc, în fiecare zi, între două moduri de a exprima ceea ce simt.

Poate că atunci când sunt supărați sau bucuroși, primul cuvânt care le vine în minte e în italiană. Poate, în alte momente, e în românește. Ambele limbi fac parte din identitatea lor, iar emoțiile lor sunt la fel de autentice, indiferent în ce limbă le rostesc.

În timp ce multe generații au crescut cu ideea că ceea ce simți trebuie sa ții pentru tine, copiii de la ARPRO cresc învățând că a spune ce simt, în oricare din limbile lor, e un gest de curaj.

În ultimii 10 ani, oamenii au învățat că se pot exprima în legătură cu orice prin rețelele de socializare și a devenit foarte ușor să lași un comentariu sau un DM oricui, spunându-i ceea ce crezi. Însă, când vine vorba despre ceea ce simțim, este puțin mai greu. Despre ce emoție v-ați dori să se vorbească mai ușor?

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

28/07/2026

Vizita noastră la expoziția „RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă" de la Museo delle Civiltà, din seria de ateliere itinerante.

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Muzeul Național de Artă al României

27/07/2026

PUZZLE 🧩

În seria de ateliere itinerante, copiii de la ARPRO au călătorit pănă la Muzeul Civilizațiilor din Roma (Museo delle Civiltà) pentru a vizita expoziția „RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă". Expoziția are peste 120 de lucrări din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României și din colecții și muzee din toată țara.

Printre picturi, sculpturi și fotografii, o instalație contemporană a artistului Mircea Cantor, „Anthroposynaptic" le-a atras atenția: zeci de ii tradiționale, prinse laolaltă într-o singură formă uriașă. Sara l-a descris ca fiind un puzzle uriaș de ii românești lipite cu scotch, și are dreptate: fiecare ie din instalație provine dintr-o regiune diferită și are un model unic. Puse laolaltă, aceste piese dau naștere unui nou întreg care există tocmai pentru că elementele nu se potrivesc perfect unele cu altele. La fel se întâmplă cu copiii noștri.

Propria identitate și sentimentul de apartenență se construiesc treptat, adǎugând constant elemente noi. Între copilărie și tinerețe, între o limbă și alta, între o sărbătoare de-acasă și una de-aici, ei își contureazǎ propriul drum, propria identitate, fǎrǎ sǎ piardǎ ceea ce îi definește.

Pentru copiii de mâine, poate că a fi „din mai multe locuri" nu va mai fi ceva de explicat, ci pur și simplu felul normal în care se construiește o identitate. Care sunt piesele voastre cheie cu care v-ați construit identitatea?

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Muzeul Național de Artă al României

21/07/2026

TIMPUL 🕟

La atelierul de teatru, anul acesta lucrăm la o piesă foarte dragă nouă: "Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama" de Matei Visniec. Copiii se familiarizează cu limba română prin lectură, iar pe măsură ce înțeleg textul și încep să intre în personaj, ies la iveală destăinuiri, amintiri, asemănări cu viața reală.

Extraterestrul din piesa lui Matei Vișniec le aduce copiilor din piesă în dar „bulgări de timp" pentru a compensa lipsa de timp petrecut cu părinții. La plecare, cere ca amintire doar o pijama, un lucru obișnuit din serile de acasă care semnifică odihnă, relaxare, siguranță. Autorul se întreabǎ dacă adulții de azi oferă suficient timp copiilor, acesta fiind cel mai simplu și, poate, cel mai rar dintre daruri.

E o întrebare care ne privește pe toți. Trăim într-o lume în care timpul e o resursǎ greu de găsit, mai ales pentru familiile care au reconstruit totul de la zero, într-o țară nouă, cu zile lungi de muncă. Deseori, pǎrinții au puțin timp pentru copii, iar aceștia își găsesc reperele altundeva: pe un ecran, într-un videoclip, cu prietenii online.

Aceasta este o presiune pe care o resimt multe familii, indiferent unde trăiesc, dar știm că fiecare generație a avut propriile provocări. Bunicii au crescut într-un alt ritm de viață și s-au confruntat cu alte lipsuri. Copiii de azi cresc într-o lume plină de informații, cunoștințe și conținut, dar poate mai săracă în timpul petrecut împreună. Copiii de mâine vor avea nevoie, poate mai mult ca oricând, de cineva care să le ofere, ca extraterestrul din poveste, ceva care nu poate fi înlocuit cu daruri: timp.

Voi ce ați alege ca amintire dintr-o zi obișnuită de-acasă?

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

16/07/2026

PLOAIA 🌧️

La atelierul de Tradiții și Meșteșuguri, în poieniță, copiii au modelat Caloianul din lut și au învățat ritmul Paparudei, două ritualuri vechi prin care oamenii cereau ploaie de la cer.

Cândva, aceste ritualuri erau ultima speranță a comunității în fața secetei: o negociere simbolică cu cerul pentru a aduce ploaia, la care participau alaiuri întregi de oameni, fiecare cu un rol bine definit: unii construiau Caloianul și îl aruncau în apǎ, alții îmbrǎcau fuste și coronițe din frunze pentru dansul Paparudei.
Alaiul mergea de la o casǎ la alta și era rǎsplǎtit cu daruri care semnificǎ abundența: ouǎ, mǎlai, grâu, lapte, fructe.

Copiii de la Școala Populară ARPRO au reluat aceste ritualuri sub formǎ de joc, cu lut și frunze culese în pădure, într-o vară în care Italia trece prin al treilea val de căldură, pânǎ la cod roșu de caniculă în orașe ca Roma.

Astăzi așteptările noastre sunt altele în timpul verii: căutăm umbră și ne adaptăm programul în funcție de alertele primite pe telefon care ne spun când este mai bine să rămânem în casă. Climatologii vorbesc despre veri tot mai fierbinți, cu valuri de căldură mai dese și mai intense decât acum câteva decenii. În oraș există deja soluții de adaptare, de la sisteme care pulverizează apă pe străzi până la proiecte precum instalarea unui ”copac bioclimatic” în Capitală. Tehnologia a preluat, parțial, locul pe care îl aveau cândva ritualurile colective.

Poate că acestea sunt primele forme ale unor ritualuri noi, mai puțin poetice decât cele vechi, dar la fel de necesare într-o lume care se schimbǎ?

Voi ce ritual ați inventa pentru a salva planeta noastră 🌍?

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

10/07/2026

BUSOLA 🧭

La atelierul Argonauții, copiii au pornit într-o călătorie prin timp și spațiu. La final, fiecare a plecat acasă cu un obiect făcut cu mâinile lui: o busolă.

E un obiect simplu, dar cu o poveste lungă în spate. Cu mult înainte să existe hărți digitale și un punct albastru care ne arată unde suntem, oamenii se orientau după stele, după poziția soarelui, după semne pe care azi abia le mai observăm. Busola a fost una dintre primele unelte care le-a permis oamenilor să știe încotro merg, chiar și atunci când totul în jur arăta la fel.

Astăzi, orientarea a devenit aproape automată. Telefonul ne spune încotro s-o luăm și cât mai avem de mers. Câștigăm timp, dar poate pierdem puțin din exercițiul de a ne opri și a ne întreba singuri: eu, de fapt, încotro mă îndrept?

Pentru copiii de la ARPRO, întrebarea aceasta are un strat în plus. Ei se orientează în fiecare zi între două lumi care vorbesc limbi diferite: limba de acasă și limba de la școală, țara în care s-au născut și cea din care vin poveștile părinților. Poate că busola cea mai importantă pe care le-o putem oferi e una care să-i ajute să se regăsească pe ei înșiși, ori de câte ori cele două lumi îi trag în direcții diferite.

La atelier, discuția a mers mai departe, spre un gând care ne privește pe toți, mari și mici: fiecare zi lasă o urmă. Trecutul continuă să existe prin urmele pe care oamenii le-au lăsat: obiecte, povești, obiceiuri. Prezentul e locul în care alegem ce merită păstrat și transmis mai departe. Iar viitorul se construiește chiar acum, din deciziile mici pe care le luăm azi.

Am extins gândul și spre lumea digitală, unde fiecare dintre noi lasă urme în fiecare zi sub forma unei fotografii sau a unui mesaj. Și acolo ne trebuie o busolă: ce arătăm lumii și ce păstrăm pentru noi sunt alegeri importante, iar să știi să le recunoști este, de asemenea, un fel de a te orienta.

Voi mai știți să vă orientați într-un oraș fără să folosiți un GPS?

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

07/07/2026

RĂBDAREA 🧘

Copiii de la Școala Românească ARPRO au vizitat expoziția „Constantin Brâncuși: Originile Infinitului", organizată de Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Ambasada României în Italia / Ambasciata di Romania in Italia, Muzeul de Artă Craiova și Muzeul Județean Gorj "Alexandru Ștefulescu" din Târgu-Jiu, cu sprijinul ministerelor culturii și afacerilor externe din ambele țări, sub Înaltul Patronaj al Președinților celor două state.

Copiii au studiat atent operele lui Brâncuși, apoi a urmat atelierul de desen, unul dintre atelierele itinerante programate anul acesta la ARPRO. Fiecare a ales o lucrare care l-a impresionat și a încercat s-o reinterpreteze prin propriul limbaj artistic. Cu creion și hârtie, copiii au explorat forme și simboluri, descoperind că infinitul poate fi desenat și imaginat.

"Lăsați într-un mediu potrivit, cu materiale care le stârnesc cu adevărat interesul, copiii pot rămâne concentrați mult mai mult timp decât ne-am aștepta, fiind atrași de ceva din activitatea pe care o fac, dincolo de orice regulă impusă din afară", spunea Maria Montessori, medic și pedagog.

Exact acest lucru s-a întâmplat și la muzeu: copiii au fost liberi să rămână în fața unei opere cât timp au vrut, să deseneze, să șteargă, să încerce din nou.

Trăim într-o lume construită să nu aștepte: un răspuns vine instant, un videoclip se termină în câteva secunde, un joc oferă recompensa imediat.

Pentru copiii de la ARPRO, o oră petrecută în liniște, în fața unei singure sculpturi, a fost un moment prețios.
Ne dorim ca din ce în ce mai mulți copii să aibă acest privilegiu.

Iar voi, dragi părinți, când ați mai avut o oră întreagă în care să nu vă grăbiți nicăieri?

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni