06/10/2026
La RUDA credem că, pentru a putea sprijini oamenii din comunitate cât mai bine, trebuie să continuăm să învățăm și noi.
Colega noastră, Gabriela, specialist Youth Mentor în cadrul echipei RUDA, a participat la World of Learning Conference and Exhibition, organizată la NEC Birmingham.
Gabriela este unul dintre acei oameni care caută permanent să investească în propria dezvoltare profesională, să descopere metode noi de lucru și să rămână conectată la schimbările și tendințele din domeniul educației, mentoringului și dezvoltării profesionale.
Pentru RUDA, acest lucru contează foarte mult.
Investiția într-o organizație nu înseamnă doar proiecte, activități sau servicii. Înseamnă și investiție în oamenii care le construiesc și le duc mai departe.
Iar atunci când colegii noștri cresc profesional, crește și capacitatea noastră de a oferi comunității servicii mai bune, mai actuale și mai bine adaptate nevoilor reale.