02/06/2026
Povesteam cu ceva timp în urmă cm l-am cunoscut pe Oliver, singurul tânăr din Burundi care știa limba spaniolă.
În Burundi sunt 4 limbi oficiale: kirundi, vorbită în proporție de 99,9%, franceza - vorbită de aproximativ 20% din populație, apoi engleza - undeva la 5% și, pe lângă acestea, se mai vorbește o limbă pan-africană numită swahili, vorbită de foarte puțini burundezi.
Astfel, noi, cei veniți din Spania, am fost foarte mirați când l-am auzit pe Oliver vorbind spaniola, învățată autodidact, din cărți.
Uneori este chiar amuzant pentru că Oliver, pe lângă „castellana” pură, folosește ba expresii din Argentina, uneori găsești la el și cuvinte de origine catalană sau din alte părți ale Spaniei sau ale Americii de Sud. Însă este sârguincios, muncitor și hotărât.
În fiecare săptămână ne trimite un registru cu toți tinerii care au participat la clasă, câte ore au practicat cu el limba spaniolă (cu tot cu expresii amuzante) și câte o fotografie cu cei prezenți. Noi trimitem banii Uniunii Burundi care, după ce-i schimbă în franci burundezi, îi dă lui Oliver. Iar Oliver îi împarte frumos, ca un șef de echipă, în plicuri, la fiecare elev în parte.
La un moment dat s-au organizat și fiecare tânăr a înregistrat câte un mesaj către echipa noastră, în care ne spunea care este motivația lor, de ce învață limba spaniolă și care sunt visurile lor în viață.
Care este visul tău? Cât de mare este? Poți să-l atingi? Ce-ți lipsește pentru a-l atinge? Ce ai putea face mai mult?
Posibil ca și tu, la fel ca fiecare dintre noi din Europa, avem visuri care țin mai mult de cât timp investești sau cât de mult îți dorești acel lucru. Poate o vilă, o vacanță luxoasă, o carieră bună sau o mașină electrică.
Dar atunci când este vorba de a asigura o mâncare pe zi copiilor tăi, sau posibilitatea de a-ți da copiii la școală, sau a avea o baie cu apă curată, un pat și un bec în cameră, o pensie atunci când nu mai poți efectiv munci sau un doctor care să se uite la tine atunci când ești bolnav… toate aceste lucruri nu cred că mai sunt pe lista noastră de dorințe.
De ce? Pentru că nivelul la care a ajuns societatea noastră, la acest moment, acoperă aceste nevoi de bază. Avem inclusiv ajutoare sociale pentru cei care au dizabilități, concedii medicale, educație gratuită în mare parte și servicii medicale oarecum ușor accesibile. Oricine își permite un autoturism, chiar dacă la mâna a doua și mai vechi. Salariile ne permit inclusiv diverse escapade de-a lungul anului, în vacanțe naționale sau chiar internaționale.
Însă nu aceasta este realitatea peste tot în lumea aceasta.
Oliver, cu banii obținuți pe clasele pe care le dă în fiecare săptămână celor 10 elevi ai săi (30 euro lunar), a intrat la facultate. Era o dorință a lui. Ne-am bucurat pentru el. Apoi își dorește să dea de permis auto.
Până acum Oliver nu a avut banii necesari. Facultatea înseamnă atât taxe școlare, cât și o chirie și mâncare departe de casă.
Părinții lui au 5 copii. El este cel mai mare. Au foarte puțin teren lângă casă. Din această cauză nu își pot câștiga existența din pământ, iar locurile de muncă sunt puține, într-o țară care seamănă cu România înainte de industrializare, adică înainte de anii '50.
De fapt, una dintre marile probleme ale celor din Burundi este tocmai puținul teren pe care îl au, comparat cu numărul de locuitori (imaginați-vă o țară cât 80% din Republica Moldova, dar cu o populație aproape cât a României). În Burundi se practică agricultura de subzistență și foarte mulți mor din cauza malnutriției.
Zilele acestea Oliver ne-a trimis o fotografie cu Gloria, singura fată din grup care și-a propus să învețe limba spaniolă. A fost nelipsită încă din prima zi. Însă duminica aceasta era la pat, cu perfuzii. Oliver s-a dus și a vizitat-o.
Nu se știa sigur ce are. Cel mai probabil, malarie. Însă se recuperează. Am întrebat dacă are medicamente și tot ce este nevoie și ni s-a spus că de moment are. Ne rugăm ca această boală să treacă repede. Avem nevoie de Gloria în echipele de voluntari pentru această vară. Și știu că și visul ei este să fie alături de noi.
Probabil, pentru noi, când auzim de malarie, ne speriem. Da, poate fi inclusiv mortală în caz extrem, daca nu se trateaza. Dar chiar și cel mai urât tip de malarie, ca cel din Burundi, după câteva zile de medicație, trece.
Este o boală urâtă? Da. Nu te poți ridica din pat câteva zile. Și dacă este cald, probabil este și mai greu. Însă 40-45% din populație o au în fiecare an, iar mulți dintre ei recidivează de mai multe ori în același an.
Unul dintre medicamentele cele mai bune care previn până la 95% din cazuri este Malarone, medicament care se vinde în Europa cu aproape 27 euro/12 pastile (cam salariul lor pe câteva luni).
Și pentru a nu speria pe nimeni, trebuie știut că malaria se ia în special prin înțepătura de țânțar sau prin a bea apă contaminată cu ouă de țânțari. Iar lucrul acesta se întâmplă în peste 90% din cazuri în timpul ploios și foarte rar în timpul secetos.
De fapt, în toate călătoriile noastre misionare, atât în Africa, cât și în America de Sud, nu am avut niciunul dintre noi malarie. Mai puțin Marinela, care a rămas în Venezuela pe perioada de un an și fără profilaxie.
Pentru noi, Gloria, Oliver și mulți, mulți alții, nu sunt doar niște nume, ci au devenit prietenii noștri acolo în Burundi. O a doua familie. Când li se întâmplă ceva lor, suferim împreună cu ei. Dorim să îi putem ajuta. Sperăm ca într-o zi ei să poată avea o viață mai bună. Ne dorim să fim parte a acestei schimbări, cu puținul nostru.
Am observat în registrele OMS (Organizației Mondiale a Sănătății) o statistică care ne dă speranță. Chiar și în această țară, între ultimele două cele mai sărace din lume, unde nu au acces la apă potabilă decât într-o foarte mică proporție, unde există lipsă acută de hrană, unde accesul la serviciile de sănătate publică este redus, speranța de viață a crescut rapid din 2008 până acum, de la 44 la 62 de ani.
Dumnezeu fie lăudat!
Anul acesta, în vara aceasta, peste doar o lună și jumătate, cu ajutorul lui Dumnezeu ne vom întoarce în Burundi, pentru a continua să ducem speranța unei lumi în care suferința, neajunsurile și greutățile sunt pâinea de zi cu zi.
Rugați-vă pentru Gloria, rugați-vă pentru Oliver, rugați-vă pentru tinerii care învață limba spaniolă, chiar și de la un profesor autodidact! Rugați-vă și pentru noi, ca să putem duce speranța acolo unde este cea mai mare nevoie!
Și Dumnezeu să fie cu noi, cu toți! Amin!
